Sport

David Popovici, numit sportivul anului în România. Cine îl elogiază în cei mai frumoși termeni

David Popovici este catalogat drept sportivul cu cele mai importante performanțe din România, pe parcursul lui 2025. Campioana care îl laudă pentru reușitele sale.
23.12.2025 | 08:00
David Popovici numitsportivul anului in Romania Cine il elogiaza in cei mai frumosi termeni
Cine îl laudă pe David Popovici și de ce. Sursa foto: Instagram.com
ADVERTISEMENT

Șefa Federației Române de Natație și Pentatlon Modern are un discurs impecabil la adresa lui David Popovici. Camelia Potec l-a numit sportivul anului în România, vorbind despre tânărul de 21 de ani în cei mai frumoși termeni.

David Popovici, sportivul cu cele mai înalte performanțe, în 2025

La Campionatele Europene de Natație U23 (Samorin – iunie 2025) David Popovici a strălucit. A obținut medalia de bronz la 50 de metri liber. Tot la această competiție a cucerit două medalii de aur la 100 de metri liber și 200 de metri liber.

ADVERTISEMENT

O lună mai târziu, la Campionatele Mondiale de Natație (Singapore – iulie 2025) câștigat două medalii de aur în probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber. Campionul olimpic are toate motivele să fie mândru de reușitele sale, mulțumindu-le părinților pentru aceste performanțe.

În urmă cu puțin timp s-a aflat că a fost catalogat drept sportivul cu cele mai importante performanțe din România. Camelia Potec îl laudă pentru reușitele sale, înotătorul urmând să fie premiat de federația pe care o conduce.

ADVERTISEMENT

„Vom premia cei mai buni sportivi la începutul anului viitor. Trebuie să vedem, pentru că încep cantonamentele din luna februarie, ba la altitudine, ba la nivelul mării. 

ADVERTISEMENT

În funcție de aceste cantonamente vom vedea când vom face gala celor mai buni sportivi. Dar nu este un secret pentru nimeni – David Popovici, care este și sportivul anului în România.

Vom avea premiați și la juniori și la celelalte sporturi sărituri în apă și pentatlon. David rămâne, să zic așa, un om extraordinar”, a declarat fosta înotătoare, care a luat medalia de aur la 200 m liber la Olimpiada de la Atena, conform Agerpres.

ADVERTISEMENT

”A arătat că a rămas cu picioarele pe pământ”

„Lăsând la o parte partea sportivă, despre care bineînțeles nu mai avem ce să discutăm, este un om extraordinar, un sportiv de excepție și cel mai important este un sportiv care muncește foarte, foarte mult.

Dacă la început în 2022 era deja dublu campion mondial, pentru multă lume din afară a fost o surpriză, dar el a arătat că a rămas cu picioarele pe pământ și își vede în continuare de ceea ce ce iubește să facă, și anume de înot.

Este adevărat că în această vară a avut nevoie de o vacanță mai lungă, lucru de care noi ne-am bucurat pentru că am înțeles că de asta are nevoie”, a mai spus Camelia Potec despre David Popovici, mai arată sursa menționată.

De asemenea, tânărul are mari șanse să fie numit sportivul mondial al anului 2025, adversarii săi fiind Maxime Grousset, Léon Marchand, Lukas Maertens și Hubert Kós. În altă ordine de idei, campionul mondial merită să fie apreciat pentru implicarea în diferite cauze umanitare.