Sport

David Popovici și Denis Popescu, primele reacții după ce au devenit campioni europeni U23: ”Când sunt calm și liniștit, înot repede”

David Popovici și Denis Popescu au ieșit campioni europeni U23 în Slovacia și au oferit primele reacții după performanțele reușite.
26.06.2025 | 22:14
David Popovici si Denis Popescu primele reactii dupa ce au devenit campioni europeni U23 Cand sunt calm si linistit inot repede
Reacțiile lui David Popovici și Denis Popescu după ce au ieșit campioni europeni U23. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

După ce au devenit campioni europeni U23, David Popovici (200 m liber) și Denis Popescu (100 m fluture) sunt deja cu gândul la Mondiale din Singapore, care sunt programate în perioada 27 iulie – 3 august.

Reacțiile lui David Popovici și Denis Popescu după ce au ieșit campioni europeni U23

La scurt timp după ce a cucerit medalia de aur la Europenele U23 de la Samorin, Popovici a mărturisit că s-a simțit mult mai bine decât în calificări, deoarece atunci nu a forțat și acest lucru i se pare mult mai dificil.

ADVERTISEMENT

”M-am simțit foarte bine. Înainte să intru în apă, nu mă așteptam că o să înot atât de repede, dar odată ce am simțit apa, am simțit viteza. Mi-am dat seama că o să fie sub 1:44, mai rapid decât la Jocurile Olimpice. M-am simțit foarte bine pe tot parcursul cursei.

Am obosit mai puțin decât am obosit de dimineață. De dimineață am înotat cu frâna de mână trasă. Este dificil să înoți încet, într-un fel. E greu de explicat. Medalia ca medalia, titlul ca titlul, dar mereu încerc să mă detașez de asta. Timpul contează de fiecare dată. E cel mai bun timp din sezon, mult mai rapid decât la Jocurile Olimpice.

ADVERTISEMENT

Sunt foarte mulțumit. E un an ciudat, să-i zicem așa. Și eu, ca mulți alți sportivi, am avut nevoie de un an mai relaxant. Abordarea a fost mai lejeră. Nu ai cum, după un an atât de stresant, să te întorci și să dai același lucru. Dar vedem, în materie de timp și performanță, o abordare mai lejeră – e ok. Eu, când sunt calm și liniștit, înot repede”, a declarat Popovici, conform gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Ce obiectiv și-a setat la 500 metri liber

Campionul olimpic a mărturisit că nu are mari speranțe de la proba de 50 de metri liber, pe care o va face și la Mondialele de luna viitoare, dar își dorește să-și îmbunătățească performanțele pe prima tură de bazin.

ADVERTISEMENT

”Mâine am 50 de metri liber. Nici nu știu ce să-mi propun. Nu e proba mea, e mai mult experimental. Poimâine am 100 metri liber, unde o să încerc și acolo să înot cât de repede pot. La Singapore cred că o să înot și 50, mă cam pune antrenorul, dar e foarte important să dezvolt partea asta de 50, pentru sprint, pentru sută.

Pe 50, în mod real, nu cred că o să mă apuc. Obiectivul pentru Singapore clar nu este să iau locul 1 la 50 de metri. În schimb, este să fiu cât mai aproape de locul 1 sau chiar să-l iau la probele mele. 50 este bun de făcut pentru antrenament.

ADVERTISEMENT

Mi-a fost dor de competiție. Înotul este, din punctul ăsta de vedere, dificil, pentru că nu ai multe competiții. Nu zic că le e ușor fotbaliștilor sau tenismenilor, care au în fiecare weekend sau la 3 zile, dar noi avem șansa să ne afirmăm pe scena cea mai mare rar – iar asta este un aspect unic”, a spus Davis Popovici.

Denis Popescu a câștigat pariul cu Popovici

La rândul său, Denis Popescu, care a furnizat o mare surpriză prin victoria de la 100 metri fluture de la Europenele U23, a dezvăluit faptul că a fost surprins de timpul realizat și a precizat că a câștigat un pariu cu David Popovici.

”Nu mă așteptam, nu știam ce se întâmplă. Este foarte ciudat să te vezi așa în față. Este prima medalie, dar visez departe. M-a uimit faptul că am înotat cu o secundă mai bine decât cel mai bun timp al meu. Nu mă așteptam să scad așa de mult dintr-o dată. Este foarte greu să scazi aproape o secundă.

Am câștigat și un pariu cu David Popovici, cine merge primul sub 52 de secunde. Cel mai greu moment e când te vezi primul, mai ales că nu am mai trăit senzația asta. E foarte încurajator că am învins un dublu campion mondial și la 50 și la 100.

Este un pas înainte ca îmi dă un boost de curaj și încredere că cea ce fac e bine. Vreau să demonstrez în continuare ce pot și poate mai câștig o medalie. E un test bun înainte de Mondiale și cine știe ce surprize mai facem și acolo”, a afirmat Popescu.