Dayro Moreno, aproape de revenirea în Europa! E dorit în Primera Division

Vicentiu Dinescu   
în Fotbal intern
11/01/2018, 16:03
Dayro Moreno, aproape de revenirea în Europa! E dorit în Primera Division

Atacantul columbian ajuns acum la 32 de ani a jucat pentru Steaua în perioada 2008-2010, fiind la acea dată cel mai scump jucător cumpărat în campionatul intern. El ar putea avea parte în această iarnă de cel mai important transfer al carierei.

Conform presei din Columbia, Dayro Moreno e dorit în Primera Division, de Girona şi Getafe. Chiar dacă nu e vorba de echipe de prim-plan ale campionatului spaniol, columbianul ar avea şansa să joace într-o ligă în care îşi găsesc loc cei mai buni fotbalişti ai planetei, Lionel Messi şi Cristiano Ronaldo.

Dayro Moreno nu a câştigat niciun trofeu cu Steaua

În 2008, steliştii plăteau două milioane de dolari în schimbul lui Dayro Moreno, iar fanii îl primeau cu braţele deschise pe columbian. A plecat însă din România fără vreun trofeu câştigat, după 55 de meciuri în care a marcat 13 goluri şi a oferit cinci pase decisive.

Dayro Moreno, care a marcat trei goluri în 31 de meciuri jucate în naţionala Columbiei, este legitimat în prezent la gruparea columbiană Atletico Nacional. El a mai jucat în cariera sa la formaţiile Once Caldas, Atletico Paranaense, Tijuana, Atletico Junior şi Millonarios.

Închide ×