Sport

DDB, prima reacţie după umilinţa lui Dinamo cu FCSB: “Dezamăgire pe teren, reconfirmare în tribune!” Fanii merg total pe mâna lui Mureşan. Exclusiv

DDB a oferit o primă reacţie pentru FANATIK după înfrângerea drastică suferită de Dinamo în faţa rivalilor de la FCSB, scor 0-6.
13.09.2021 | 20:46
DDB prima reactie dupa umilinta lui Dinamo cu FCSB Dezamagire pe teren reconfirmare in tribune Fanii merg total pe mana lui Muresan Exclusiv
DDB, prima reacţie după înfrângerea umilitoare suferită de Dinamo cu FCSB: "Dezamăgire pe teren, reconfirmare în tribune!". Sursa foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Dinamo a suferit o umilinţă istorică în faţa rivalilor de la FCSB, scor 0-6. “Câinii” au fost de nerecunoscut pe Arena Naţională, fiind depăşiţi la toate capitolele.

10.000 de fani dinamovişti şi-au încurajat favoriţii din tribune în “Derby de România” şi au cântat chiar şi când scorul arăta 6-0. Cu toate acestea, dezamăgirea în rândul suporterilor este una uriaşă şi mulţi dintre ei i-au cerut demisia lui Bonetti la finalul meciului.

ADVERTISEMENT

DDB, prima reacţie după înfrângerea umilitoare suferită de Dinamo cu FCSB: “Meciul a fost o dezamăgire pe teren şi o reconfirmare, a câta!?, în tribune”

DDB a oferit o primă reacţie oficială după eşecul cu rivalii de la FCSB în exclusivitate pentru FANATIK prin vocea purtătorului de cuvânt, Daniel Şendre:

“Meciul a fost o dezamăgire pe teren şi o reconfirmare, a câta!?, în tribune. Noi, suporterii, suntem cei care ne facem de fiecare dată partea pentru Dinamo, în totalitate şi pe toate planurile. DDB a vândut peste 50.000 de bilete virtuale pentru această partidă, bani care vor intra în club, iar în tribune am fost peste 10.000 de fani.

ADVERTISEMENT

Le mulţumesc, în numele DDB, tuturor! Atmosfera creată şi faptul că am dominat fondul sonor, în deplasare, din nou, i-au făcut pe mulţi suporteri, acasă, în ciuda înfrângerii drastice, să se simtă mândri că sunt câini.

Primim zeci de mesaje în acest sens, atât pe pagina PCH, cât şi pe pagina Programului, iar asta ne bucură. Suporterii trebuie să fie mândri de ei şi de tot ce fac pentru Dinamo!”, a spus Şendre pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Ce se întâmplă cu Dario Bonetti: “În sarcina conducerii cade inclusiv problema staff-ului tehnic”

Referitor la schimbarea lui Dario Bonetti după derby, DDB susţine că acest lucru cade în sarcina conducerii clubului:

În ce priveste antrenorul, DDB a făcut deja ceea ce era firesc, în urma cu 2-3 luni. Am băgat clubul în insolvenţă, pentru a evita falimentul şi a-l plasa sub protecţia legilor statului, după care l-am adus pe domnul Mureşan, administrator special şi presedinte la Dinamo.

ADVERTISEMENT

Clubul are, aşadar, o conducere, cu care noi colaborăm şi în care avem încredere. Este singura cale prin care putem scoate Dinamo la lumină. În sarcina conducerii cade inclusiv problema staff-ului tehnic.

“Vrem să aflăm motivele care au dus la acest eşec, unul prea drastic în ciuda problemelor”

Sigur că vrem să aflăm motivele care au dus la acest eşec, unul prea drastic în ciuda problemelor, însă numai în măsura în care vrem să ştim dacă DDB poate face mai mult să ajute clubul în acest moment.

Vom primi aceste răspunsuri, cu siguranţă, pentru că membrii cotizanţi le merită, până atunci însă vom continua să ne facem partea noastră pentru Dinamo”, este reacţia DDB.

Dinamo a ajuns la cinci înfrângeri consecutive! Miriuţă, principala variantă de înlocuire a lui Bonetti

Fanii din programul DDB au virat în club 8,591,201 de lei, bani care ţinut Dinamo în viaţă în ultimul an şi jumătate. În continuare, suporterii cotizanţi sunt cel mai important sprijin al clubului, în condiţiile în care acţionarul majoritar Pablo Cortacero nu a virat niciun euro la Dinamo din august 2020.

Dinamo a ajuns la cinci înfrângeri consecutive în Liga 1 şi se află pe locul 14 cu şase puncte. Dario Bonetti este aproape de o despărţire de Dinamo, iar cele mai mari şanse să îl înlocuiască le are Vasile Miriuţă.

  • 8,591,201 de lei au virat fanii din programul DDB la Dinamo
  • 15.502 membri cotizanţi sunt înscrişi în DDB

  • (P) Cota BETANO pentru FCU Craiova – FCSB: 1,93 este cota pentru „ambele echipe înscriu”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT