Mijlocașul Ofri Arad a înscris golul victoriei celor de la FCSB în partida cu Dinamo, trimțându-și echipa în Conference League. A fost prima reușită a israelianului în tricoul fostei campioane, acolo unde n-a impresionat până aseară.
Ofri a fost fie accidentat, fie rezervă, și cu greu a strâns 7 meciuri la FCSB, dintre care doar în două a intrat titular. Mijlocașul, venit în ianuarie de la Kairat Almaty, nu mai marcase un gol, în competițiile interne, de pe 26 octombrie 2024.
El a punctat atunci pentru echipa din Kazahstan contra celor de la Zhetsyu. În cele mai bine 18 luni scurse de atunci, Ofri a mai dat un gol. A înscris în poarta lui Inter, în actuala ediție a Ligii Campionilor, la Milano, unde chipa lui Cristi Chivu s-a impus cu 2-1.
Arad nu are un profil de marcator, în toată cariera sa, marcând doar 13 goluri, la Maccabi Haifa, Hapoel Ramat Gan, Kairat Almaty și FCSB. Plus alte două goluri la naționala U21 a Israelului. El are zece selecții la prima reprezentativă, unde însă n-a înscris.
Golul marcat contra lui Dinamo pare să-i fi asigurat locul în lot și pentru sezonul viitor. „Eu am nevoie de jucători precum Ofri Arad, care nu face prostii. Mi-a plăcut meciul trecut, iar în seara asta a demonstrat că e fotbalist. Are o linişte în joc, nu se teme, vede, ridică capul şi pasează. Are încredere în el. Ofri Arad şi-a scos banii, să fie sănătos şi nu mai am vreo problemă, chiar dacă va mai fi sau nu, dar şi-a scos banii”, a spus Gigi Becali, care anterior afirmase că e nemulțumit de el.
„Am jucat ca o echipă. A fost un meci mare. Toată lumea a văzut emoțiile, a fost un derby. Sunt fericit că am câștigat și am văzut cine e mai bun. Mi-am făcut datoria. Am jucat 15 minute astăzi, dar echipa a fost incredibilă astăzi. Am jucat ca o echipă până la final.
Am avut o accidentare la antrenament. Am fost în formă, după nu am mai fost și tot așa. A fost dificil. Am crezut mereu în mine că voi reveni. Am multe de dat, din câte vedeți. Mă bucur că am terminat sezonul acesta așa și în sezonul viitor sper să-mi ajut mai mult, să-mi ajut echipa.
Vedem cum va fi sezonul viitor. Play-off, sunt sigur. Suntem cea mai mare echipă din țară și trebuie să fim acolo. A fost inacceptabil să fim în play-out. Am venit aici, la cea mai bună echipă. Asta mi-a spus toată lumea. Am văzut cea mai mare echipă cu cei mai mari jucători și vom fi în play-off”, a spus Ofri Arad la flash-interviul de după meci.