Sporturi

De cât timp știa federația că Simona Halep nu va juca împotriva Italiei! Detaliul care îi dă de gol

18.04.2021 | 00:15
De cat timp stia federatia ca Simona Halep nu va juca impotriva Italiei Detaliul care ii da de gol
ADVERTISEMENT

Jucătoarea de tenis Simona Halep a anunțat inițial că va veni la echipa României pentru meciul cu Italia din barajul grupei Mondiale a Billie Jean King Cup, dar apoi a renunțat din cauza unei accidentări, însă, se pare că Federația de Tenis știa de mai mult timp de absența principalei noastre rachete.

Cu o săptămână înaintea întâlnirii de la Cluj, a treia jucătoare a lumii a luat decizia de a nu evolua împotriva italiencelor din cauza problemelor medicale.

ADVERTISEMENT

Halep s-a retras de la Miami din cauza unei accidentări la umăr pe care a acuzat-o în partida contra Carolinei Garcia, iar FANATIK a scris încă de atunci că prezența la competiția pe echipe este pusă sub semnul întrebării.

Au convenit din timp Simona Halep și federația ca aceasta să nu evolueze cu Italia?

România a pierdut întâlnirea cu Italia și în 2022 va juca în Grupa I a Zonei Euro-africane, însă marea dezamăgire este faptul că mai multe jucătoare importante, în frunte cu Simona Halep, au declinat convocarea din diferite motive și se pare că federația a avut semnale în acest sens.

ADVERTISEMENT

Deși ocupanta locului 3 WTA a lăsat inițial o portiță că nu ar fi exclus să joace în Billie Jean King Cup, oficialii tenisului românesc au știut că Halep nu va putea evolua, iar acest lucru se poate deduce foarte simplu din faptul că au ales ca întâlnirea din Sala Polivalentă de la Cluj să se joace pe hard și nu pe zgură.

De ce a ales federația să se joace pe hard?

Se știe foarte bine că suprafața preferată a Simonei Halep este zgura, ea fiind și supranumită ”regina” acestei suprafețe, iar alegerea federației de a pune meciul pe hard este un indiciu clar. Și asta pentru că principala noastră jucătoare se pregătește de sezonul de zgură și dacă ar fi venit la întâlnirea cu Italia ar fi fost normal să i se ofere această suprafață și la Cluj.

ADVERTISEMENT

Și asta în condițiile în care la meciul împotriva Elveției, jucat tot în sală la Cluj, în 2018, s-au făcut eforturi mari ca partidele să se dispute pe zgură. Nu același lucru s-a întâmplat anul trecut, la duelul cu Rusia, atunci când fără a o avea pe Halep în echipă, federația a ales să se joace pe hard.

Un alt lucru care dă de bănuit că lucrurile au stat astfel este că nu Simona Halep a fost cea care și-a anunțat absența la întâlnirea cu Italia, ci Federația Română de Tenis a înștiințat publicul larg despre acest lucru.

ADVERTISEMENT

Buzărnescu, ”înțepături” pentru jucătoarele absente

Chiar dacă Monica Niculescu a încercat, din poziția de căpitan, să nu creeze o polmică după ce mai multe jucătoare au refuzat convocarea, este clar că absența acestora a deranjat-o, mai ales prin prisma faptului că debutul a fost unul negativ în noua postură.

La final, Mihaela Buzărnescu, a făcut și ea o afirmație prin care lasă să se înțeleagă că anumite jucătoare fac doar ceea ce vor și sunt favorizate: ”Mă bucur că am putut să fiu alături de echipă şi să ajut cât am putut în aceste două zile. Sper că, în ciuda rezultatelor negative, nu am dezamăgit şi că am arătat că lupt pentru ţara mea, nu renunţ şi dau tot ce pot pe teren, până nu mai există resurse”.

Și ca totul să fie și mai clar, în ziua în care România încerca să întoarcă rezultatul cu Italia, Simona Halep pleca degajată la Stuttgart pentru a juca în primul turneu pe zgură al anului. Deși a spus că nu știe dacă va putea juca din cauza problemelor medicale, este greu de crezut că ea merge până în Germania și nu va încerca să intre și la joc.

ADVERTISEMENT