Life

De ce a ajuns Alexandru Arșinel la căminul de bătrâni. Fiul actorului: “Observ că lumea e rea. Anumiți revoluționari l-au luat în vizor”

Cristian, fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel, confirmă informația conform căreia marele actor este internat într-un cămin specializat, unde primește îngrijiri medicale.
20.07.2022 | 16:38
De ce a ajuns Alexandru Arsinel la caminul de batrani Fiul actorului Observ ca lumea e rea Anumiti revolutionari lau luat in vizor
Cum a ajuns să arate Alexandru Arșinel în clipa de față. Sursa foto: Facebook.
ADVERTISEMENT

Cristian Arșinel, fiul lui Alexandru Arșinel, a confirmat că marele actor, în vârstă de 83 de ani, a fost internat într-un centru specializat în probleme locomotorii. Acolo, actorul se află sub atenta supraveghere a personalului calificat. Fiul cel mic al actorului ne-a declarat că preferă să păstreze discreția în ceea ce privește starea de sănătate a tatălui său, după ce a observat că  ”anumiți revoluționari” i-au luat tatăl în vizor, de când acesta nu a mai avut apariții publice.

Fiul lui Alexandru Arșinel explică de ce actorul a fost dus într-un cămin de bătrâni

Alexandru Arșinel se recuperează într-un cămin de bătrâni, unde a fost internat de câteva zile, conform informațiilor publicate de cancan.ro. Marele actor are o sănătate fragilă și primește îngrijiri speciale de la persoane calificate. Familia a decis să îl interneze, pentru a se recupera cât mai repede. Fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel, Cristian Arșinel, a confirmat că actorul se află sub supraveghere și îngrijire medicală într-un centru specializat, situat la marginea Bucureștiului.

ADVERTISEMENT

Familia lui Alexandru Arșinel a decis să nu mai vorbească despre problemele de sănătate ale actorului, pentru a nu da curs speculațiilor, ne-a spus Cristian Arșinel. Mai mult, fiul actorului a ținut să precizeze că ”anumiți revoluționari” au început să lovească în tatăl său, chiar dacă acesta nu a mai vorbit public și nu a mai deranjat pe nimeni.

”Am decis că este mai bine așa (n.r. să fie spitalizat), dar nu mai vreau să comentez. Am mai comentat și în alte dăți și observ că lumea este rea. Și nu mai vreau să dau și alte motive de a fi comentat.

ADVERTISEMENT

Observ că, de câteva luni, de când tata nu a mai ieșit public, anumiți revoluționari l-au luat în vizor. Și au început să dea în el, chiar dacă el nu a mai deranjat pe nimeni”, a declarat, pentru FANATIK, Cristian Arșinel.

Alexandru Arșinel, probleme renale și cardiace

Alexandru Arșinel se luptă cu problemele de sănătate de mai multă vreme. În toamna anului trecut, actorul a fost internat de urgență în spital, după ce a acuzat probleme la inimă. Tot atunci, artistul a suferit două operații complicate, când medicii i-au montat un stent și un stimulator cardiac.

ADVERTISEMENT

În anul 2013, Arșinel a suferit un transplant de rinichi la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj. Peste ani, marele actor de comedie a dezvăluit că donatorul său a fost un tânăr de 23 de ani, care a decis să se sinucidă. Drept urmare, actorul a spus că se roagă pentru el, ca și pentru medicii care l-au operat la Cluj.

În urmă cu o lună de zile, Arșinel a primit „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Alexandru Arșinel a fost decorat la reședința sa din București, iar membrii familiei au fost prezenți la acest moment special. Actorul s-a fotografiat alături de preoții care au venit special pentru acest lucru la București, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

ADVERTISEMENT

Arșinel ar putea rămâne fără certificatul de revoluționar

Secretariatul de Stat pentru revoluționari a cerut retragerea certificatului actorului Alexandru Arșinel. Conform unui document publicat pe site-ul Guvernului, Comisia SSPR a constatat că la Revoluția din 1989, Alexandru Arșinel nu a jucat un rol important și nu i-a fost pusă viața în pericol.

Instituția respectivă, care se află în subordinea Guvernului României, a propus retragerea titlului actorului. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu aproape trei luni, pentru că actorul nu ar fi avut un „rol determinant” la evenimentele din 1989.  Dacă va fi așa, actorul de comedie ar putea returna statului, o sumă de aproximativ 50.000 euro.

ADVERTISEMENT