News

De ce a ajuns Macron principala țintă a suveraniștilor din România. „Să ne gândim doar la planul Moscovei”

Ultima teorie care circulă în cercurile suveraniste este că România a fost preluată de către serviciile secrete franceze, că suntem o colonie a Parisului
14.05.2025 | 13:24
De ce a ajuns Macron principala tinta a suveranistilor din Romania Sa ne gandim doar la planul Moscovei
Ultima teorie în cercurile suveraniste este că România a ajuns o colonie franceză. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După vizita la Kiev a președintelui Emanuel Macron, alături de premierii Marii Britanii și Germaniei, autoritățile de la Paris și-au petrecut ziua de luni dezmințind un fake-news promovat intens de către Moscova. Mai exact că un șervețel de pe masa din trenul cu care au călătorit cei trei lideri europeni ar fi fost în fapt o pungă cu cocaină. Povestea a ajuns și în România, iar legătura este făcută imediat cu alegerile din 18 mai și candidatul cu doctorat la Sorbona.

Conspirația franceză în rândul suveraniștilor români

„După ce au vizitat Kievul, Zelenschi le-a făcut cadou o punguliță cu prafuri pentru mama mare. Drogații ăștia conduc Europa… după ce a intrat presa, au realizat că au uitat lingurița și praful pe masă”, se arată într-un clip pe Tik-Tok în care cei trei lideri europeni sunt filmați întorcându-se de la Kiev. Informația privind punga de cocaină a fost dovedită ca fiind falsă în toată presa occidentală luni, arătând că au fost folosite fotografii manipulate, însă în comentarii utilizatorii fac deja legăturile cu Nicușor Dan. „Frații lui Nicușor”, „uite cine vrea să ne distrugă. Votăm Simion” sau „prietenii lui Mucușor Dan, se distrează ca și mafioții” (sic) sunt doar câteva dintre comentariile sau mesajele care însoțesc postări similare.

ADVERTISEMENT

„Sursele mele de informații îmi spun că de ieri se află la București cinci agenți ai DGSE, un soi de SIE francez, echivalentul CIA … însoțiți de trei experți ai MAE al UE, oamenii Ursulei von der Leyen. Francezii, adică Macron și Ursula încearcă în momentul de față prin acest desant să țină sub control situația din România în sensul în care își doresc să-și mențină influența de fapt, să fie foarte clar. Practic, tot ceea ce vedem că se întâmplă la București se întâmplă pentru că se ciocnesc două mari blocuri de interese”, spune într-o postare tot pe Tik-Tok Robert Turcescu, fostul realizator TV care a devenit o voce importantă în cercurile suveraniste, și care vorbește apoi de faptul că România trece acum de sub influența Statelor Unite sub cea a Franței.

Postarea este însoțită de aproape 250 de comentarii, toate vorbind de faptul că Macron și Ursula sunt controlați de Soros, și că vor să distrugă România, că Europa vrea să ne jefuiască, că cei doi au misiunea de a-l opri pe Călin Georgescu, singurul care poate salva România. Temele sunt clasice în mediile suveraniste de la noi și au fost preluate chiar de către candidatul AUR la alegerile prezidențiale. George Simion are nenumărate declarații în care spune că nu mai dorește ca soarta poporului român să fie decisă de către Macron și Ursula.

ADVERTISEMENT
Macron Ursula Tiktok
De la Fakenews-ul Rusiei la alegerile în România

Nicușor, candidatul impus de către Macron

Franța a devenit o țintă pentru suveraniștii din România în special după ce, la începutul lunii martie, ambasadorul Nicolas Warnery a făcut o vizită de lucru la CCR. Comunicatul Curții Constituționale, după această întrevedere, anunța că ambasadorul francez a adresat un mesaj de susținere și solidaritate față de CCR „în apărarea statului de drept, a democrației și a valorilor constituționale occidentale”.

Era perioada în care decizia CCR din 6 decembrie privind anularea alegerilor prezidențiale era criticată de unele voci importante de la Washington. Era de asemenea perioada în care noul președinte interimar al României făcea o serie de vizite la Paris, una dintre ele centrată pe ajutorul militar oferit Ucrainei în contextul în care administrația Trump devenea adversara Kievului. „Își caută Franța o nouă Africă pe meleag mioritic?”, se întreba atunci deputatul AUR, Mugur Mihăiescu.

ADVERTISEMENT

Mai mult, într-un material preluat în masă de către site-urile de știri ale celor de la AUR legătura era clară, Nicușor Dan era candidatul susținut de către Paris. „Să recapitulăm: președintele Franței, Emmanuel Macron, se implică direct, în noiembrie, în campania unui candidat prezidențial, Elena Lasconi. (…) Interimarul Ilie Bolojan bate potecile la Paris și aduce la Cotroceni oameni cu cetățenie franceză profund devotați Parisului. Francofonul școlit în Franța, Nicușor Dan, e împins de forțe nevăzute spre fotoliul de președinte”.

ADVERTISEMENT

Teoriile merg însă și mai în detaliu. Faptul că, în seara zilei de 4 mai, Crin Antonescu și-a recunoscut înfrângerea s-ar datora „vizitei” liderei USR, Clotilde Armand, la sediul PNL în seara alegerilor. „Avem dreptul să ne întrebăm dacă nu cumva Crin Antonescu a fost tras pe linie moartă de o decizie luată la Paris și transmisă prin canale discrete”, scrie publicația online Național. Sunt mai multe materiale unde numirea lui Cioloș în cadrul administrației Bolojan este interpretată drept o dovadă a influenței Franței la București, o influență aparent nefastă și în domeniul economic acolo unde firmele franceze au investiții importante în România (Dacia, BRD, Orange, etc..). „Franța deține 15% din PIB-ul românesc”, spune sursa citată.

Parlamentarii AUR cer socoteală Franței

Tema influenței franceze asupra Bucureștiului nu s-a limitat însă doar la acest gen de analize. Parlamentarii AUR și-au folosit funcția pentru a cere socoteală Guvernului pentru această presupusă interferență a Parisului în afacerile interne ale României.

Spre exemplu, la finalul lunii februarie, deputata AUR de Iași, Cristina-Emanuela Dascălu, a adresat o întrebare ministrului apărării în contextul summitului de la Paris unde se convenise creșterea cheltuielilor pentru apărare. „Ce impact va avea creșterea cheltuielilor de apărare asupra altor sectoare esențiale, precum educația, sănătatea și infrastructura, în special în județul Iași și în regiunea Moldovei, unde există nevoi acute de dezvoltare?”, întreabă deputata AUR.

În 19 martie, deputatul AUR de Bacău, Robert Alecu merge mai departe și chestionează MAE cu privire la vizita făcută de ambasadorul francez la CCR. „Domnule Ministru, evenimentele recente ridică semne de întrebare serioase cu privire la respectarea suveranității României (…) V-a înștiințat E.S. Dl. Ambasador Warnery în prealabil privind intenția de a efectua respectiva vizită la CCR și agenda sau temele de discuție? Dacă nu, de ce nu l-ați chemat pe E.S. Dl. Ambasador Warnery imediat după efectuarea vizitei pentru a-l întreba de ce nu a respectat cutumele diplomatice? Cum evaluați impactul acestor declarații și acțiuni asupra suveranității României și a procesului său democratic?”, sunt doar câteva fragmente din interpelarea deputatului AUR.

Ministerul de Externe avea să-i răspundă că vizita ambasadorului francez la CCR a fost caracterizată de transparență și deschidere, și că este un lucru normal, neexistând probleme de ordin diplomatic.

De unde a pornit aversiunea împotriva Franței?

Politologul Cătălin Avramescu este de părere că această aversiunea față de Franța exprimată în cercurile suveraniste are legătură mai degrabă cu contextul internațional. Mai exact, este vorba de retragerea parțială a SUA din Europa ca garant de securitate și preluarea acestui rol de către Franța, cea mai mare putere nucleară europeană.

„Dușmanul acum este Emmanuel Macron, cu toate că nimic în dinamica discursului intern, niciun ziar, nimeni nu a ridicat problema Franței. Dintr-o dată Macron este o problemă centrală pentru mișcarea suveranistă. Simion spune acum să nu devenim ca Franța, să nu-i slujim lui Macron. De ce se întâmplă asta? Problema este că de când a venit Trump la putere și a devenit clar că Statele Unite se dezangajează parțial din Europa, ceea ce au și făcut deja, s-a observat că, de acum două luni a ieșit la suprafață un nou lider european: Franța.

Macron a spus clar, trimit trupe în est, trimit avioane Rafale, trimit arme grele, trimit militari, trimit tot ce trebuie. Indiferent dacă se retrage Trump, trupele franceze vor apăra Europa de Est, el a spus asta. Macron a spus-o explicit, că NATO a depins de umbrela nucleară americană, nu știm care sunt intențiile americane, dar pentru orice eventualitate trebuie să existe o umbrelă nucleară europeană. Ea nu se va crea peste noapte, așa încât Franța este dispusă să-și asume rolul central, să asigure securitatea europeană cu umbrela sa nucleară”, a declarat, pentru FANATIK, profesorul Cătălin Avramescu, fost ambasador al României în Finlanda.

Potrivit acestuia în condițiile în care Macron a preluat rolul de lider în Europa în condițiile retragerii SUA, Franța a devenit principala problemă a Rusiei, blocată în prezent pe frontul din Ucraina. Mai exact, Franța, ca putere nucleară, s-a declarat de acord să ofere umbrelă nucleară statelor europene – practic să garanteze un răspuns nuclear în cazul unui atac al Rusiei, ceea ce ar anula capacitatea de amenințare a Rusiei.

„Scopul lui Putin este ca Europa să fie șantajabilă nuclear. Cu ce altceva poate să amenințe Europa, cu armata din Transnistria. În momentul în care Macron a făcut aceste declarații, în momentul în care Franța și-a asumat un rol de pilon al Europei, și Franța, spre deosebire de alții, are cu ce, submarinele nucleare pot trimite întreaga Rusie în preistorie. Macron și autoritățile franceze în general au anunțat modernizarea flotei aeriene și dezvoltarea arsenalului nuclear, plus repornirea programului de rachete balistice. Cred că la Kremlin niște oameni se tăvăleau pe covor de furie. Ținta nr. 1 pentru Moscova, de două luni încoace, este Franța și Macron. De ce, datorită acestui rol de lider nuclear al Europei.

Revenind la ce face Simion înțelegem acum de ce face acest lucru. Pentru că nu stăteau băbuțele în România, vindeau pătrunjel, și se văitau cât de rea e Franța. Să te iei atât de vehement de Franța, unul dintre principalii investitori în România, Dacia este principalul exportator al României, în condițiile astea când singurul lucru de supărare reală e cu Moscova și de rolul ei în Europa de Est”, a mai declarat Cătălin Avramescu, pentru FANATIK.