De ce a ajuns România în “lumea a treia” a handbalului? Dan Savenco, interviu cu cărțile pe față: “Jucătorii nu sunt respectați! Unii joacă cu grija zilei de mâine: «Doamne, dacă îmi iau casa»” Exclusiv

EXCLUSIV FANATIK
Marian Popovici   
în Handbal
08/05/2020, 23:26
De ce a ajuns România în “lumea a treia” a handbalului? Dan Savenco, interviu cu cărțile pe față: “Jucătorii nu sunt respectați! Unii joacă cu grija zilei de mâine: «Doamne, dacă îmi iau casa»” Exclusiv EXCLUSIV FANATIK
De ce a ajuns România în lumea a treia a handbalului Dan Savenco, interviu cu cărțile pe față Jucătorii nu sunt respectați! Unii joacă cu grija zilei de mâine «Doamne, dacă îmi iau casa». FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Dan Savenco este unul dintre cei mai importanți handbaliști români la ora actuală. Căpitanul lui Dinamo a pus umărul la calificarea echipei în optimile EHF Champions League, anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Însă, dacă la nivel de club performanțele au ajuns la un nivel neașteptat, nu același lucru se poate spune despre echipa națională de handbal masculin a României. 

“Fiind în maşină cu sirenele pornite este o explozie de adrenalină”

De patru ori campioană mondială, România este acum în lumea a treia a handbalului mondial. Ultima calificare a venit în 2011, însă ceea ce trebuia să fie o speranță de revenire a handbalului masculin a fost doar o deziluzie pentru că la scurt timp după ne-am întors în anonimat. Dan Savenco a revenit la echipa națională după o pauză de câțiva ani și s-a declarat profund nemulțumit de cum arată lucrurile la prima reprezentativă.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Căpitanul lui Dinamo a acordat un interviu cu cărțile pe față pentru FANATIK despre situația de la echipa națională. De ce ne este aproape imposibil să ne calificăm la turnee finale? Există și alte interese în ceea ce privește echipa? De ce nu ne putem compara cu “Generația de aur”? Plus episoadele în care s-a simțit umilit la prima reprezentativă.

Dan, spre deosebire de majoritatea oamenilor, nu prea stai în izolare. Cum este jobul tău temporar la poliţie?

– Din păcate aşa este. Nu prea stau. Am parte de destul de multă acţiune. Cred că lumea s-a relaxat prematur. Este totuşi, de înţeles, suntem de două luni de zile în izolare. Înţeleg perfect, numai că nu voiam să se relaxeze atât de rapid pentru că nu am trecut peste această criză.

Ai de povestit multe întâmplări din cariera de poliţist. Chiar aşa este în Ferentari, ca în filme?

– Pentru mine, da. Pentru alţii nu ştiu. Eu nu am mai văzut aşa ceva şi am fost surprins. A fost o experienţă. Am avut multe de învăţat. Este ceva nou şi mereu mi-au plăcut provocările.

Ca o curiozitate, care experienţă a fost mai marcantă pentru tine?

– Chiar din prima zi când nu ştiam la ce să mă aştept. A fost ca un vis, nu neapărat unul frumos. Am fost la o intervenţie şi a fost nevoie de mai multe patrule. Timpul de reacţie a fost foarte rapid, într-un minut jumate am fost acolo. Fiind în maşină cu sirenele pornite este o explozie de adrenalină. Aia a fost. Apoi începi să te obişnuieşti. Nu este un vis, te trezeşti la realitate.

“Dacă eşti suspect de coronavirus intri două săptămâni în izolare. Dacă te accidentezi grav, această izolare poate fi de 8 luni”

Îţi place cariera asta de poliţist?

– Mi-aş dori totuşi să rămân în mediul în care am activat toată viaţa. Mi-ar plăcea să rămân în sport, în handbal. Până la urma urmei sunt sportiv la bază.

Pentru Dinamo sezonul e încheiat pe plan internaţional. Pe plan intern se mai poate juca?

– Eu chiar mi-aş dori să se joace pentru că nu am nicio satisfacţie să se întrerupă campionatul. Chiar dacă vom fi declaraţi campioni, nu este aceeaşi satisfacţie, deşi am jucat 22 de etape din 26. Aş vrea să jucăm şi celelalte patru etape, însă problema foarte mare este perioada scurtă de pregătire. Vorbim de două luni de absenţă, de lipsă de antrenamente. Oricât te-ai antrena acasă, nu poţi să compari cu antrenamentul în sală, cu mingea. Nu suntem halterofili sau instructori de fitness. Trebuie să ne sincronizăm şi este nevoie de mult timp. Problema este de accidentare. Este pandemie, ştim despre ce e vorba, dacă eşti suspect de coronavirus intri două săptămâni în izolare. Dacă te accidentezi grav, această izolare poate fi de 8 luni. Ştiu cum este. Este foarte complicat.

“Nu ştiu dacă este neapărat este ok cu două echipe. Este mai complicat. Unii o să joace în Europa, alţii în campionat”

Pentru sezonul viitor aveţi planuri mari. Managerul spunea că nu pleacă nimeni. Chiar dacă aveţi mai mulţi extracomunitari în lot, unii vor juca doar în Europa…

– Am vorbit cu domnul Georgescu, dar nu ştiu dacă este neapărat este ok cu două echipe. Este mai complicat. Unii o să joace în Europa, alţii în campionat, unii o să joace şi acolo şi acolo. Sunt adeptul unei echipe care să tragem la aceeaşi căruţă, să avem aceleaşi satisfacţii, să ne bucurăm de rezultate. Acum, dacă asta este singura soluţie… Dar încercăm să le găsim pe cele mai bune. Dacă asta va fi, asta va fi decizia.

Anunţul IHF a venit şi cu o altă dezamăgire. Echipa naţională de seniori a fost eliminată din drumul spre Mondialul din 2021…

– Nu ştiu ce aşteptări erau. Trebuie să recunoaştem că suntem în „lumea a treia” şi nu putem fi deocamdată la nivelul la care era naţionala în urmă cu alţi ani. Făcând comparaţie cu Dinamo, acolo nu am pierdut niciun meci şi am fost eliminaţi din Champions League. Cu naţionala, suntem destul de departe.

“Toată lumea ne acuză că nu venim la echipa naţională şi nu ne reprezentăm ţara că ne dăm deoparte…”

Am programat acest interviu cu tine pentru a aborda acest subiect pe care tot am promis să îl discutăm despre situaţia de la prima reprezentativă…

– Este destul de complicat. Am revenit după câţiva ani la naţională după o discuţie cu domnul Fortuneanu. Ştiam că este transparent, din discuţiile pe care le-am avut, este un antrenor tânăr care ne înţelege şi care activează în cel mai important campionat din lume, doar că nu s-a schimbat absolut nimic. Mă refer la asigurările jucătorilor, toată lumea ne acuză că nu venim la echipa naţională şi nu ne reprezentăm ţara că ne dăm deoparte…

Dar cine vă acuză?

– Toată lumea. Inclusiv cei din Federaţie. Toţi, în cor. Îi aud: „jucătorii nu vor să îşi dea viaţa la echipa naţională”. Şi o să vă spun opinia mea că nu pot vorbi în numele echipei. Nu merge nimeni la naţională pentru bani. N-ai cum să mergi pentru bani. Jucând la echipe puternice, acum salariile au mai crescut, sunt salarii destul de bune, să te duci să îţi rişti cariera… Eu vorbesc din proprie experienţă. Eu la naţională mi-am rupt umărul. Nu m-a sunat nimeni dacă pot să mă ajute cumva, dacă am nevoie de ceva. Un telefon. Nu era vorba să umble după mine. Nu ştiu câţi jucători legitimaţi suntem în România, cred că vreo 5000. Dar, totuşi, suntem jucători în echipa naţională a României. Cei mai reprezentativi. Şi nici măcar un telefon să primeşti, să fii întrebat dacă eşti ok, cum te simţi. Nu avem asigurări, mergi şi ai aceleaşi condiţii şi aceleaşi lucruri din trecut. Stai câte două săptămâni cu două tricouri şi eu nu pot să port… Le speli, le iei… Dar când eşti în cantonament nu eşti ca acasă să ai maşină. Vii după două antrenamente, te apuci să speli la mână. Nu vreau să fiu înţeles greşit. Aşa am plecat cu toţii că nu ne-am născut cu maşină de spălat. Şi eu spăl la mână, nu este nicio problemă, dar noi vrem în lumea bună şi tot ne menţinem în „lumea a treia”. N-ai cum să progresezi atâta timp cât nu îţi respecţi jucătorii. Până la urma urmei, cu ei faci performanţă. Dacă pe ei nu îi respecţi, nu ştiu ce poţi să faci mai mult. Astea sunt condiţiile. Oferi puţin, dar vrei mult. Nu ai cum.

“Dacă mie îmi ia din salariu sau nu reuşesc să plătesc o să îmi vină gânduri, «Doamne, o să îmi ia casa»”

Spuneai de criticile care vi se aduc. Sunt foarte mulți care compară “Generaţiile de Aur”, cele care au câştigat campionate mondiale, cu voi…

– E complicat. Nu vreau să intre în polemici cu nimeni. Am respectat pe toată lumea. Cu mulţi dintre campionii mondiali vorbesc. Era altă perioadă atunci. Toată lumea avea un loc de muncă, erau scoşi din producţie. Erau angajaţi la fabrici, la uzine. Aveau o carte de muncă. Noi suntem profesionişti. Eu fac de 20 de ani handbal şi sunt angajat la poliţie de 8 luni, abia acum am o carte de muncă. Nu toţi ne facem antrenori. În ce direcţie o luăm? Pentru că nu se câştigau mulţi bani până acum. Nu puteai să spui că îţi pui bani de-o parte, îţi deschizi o afacere. Plus că, mi-e greu să cred că sunt mulţi care îşi deschid o afacere şi o şi manageriază. Atunci era o perioadă. Aveai un apartament şi asta făceai. Acum gândiţi-vă că eu mai plătesc 26 de ani rată la apartament. Dacă mie îmi ia din salariu sau nu reuşesc să plătesc o să îmi vină gânduri, „Doamne, o să îmi ia casa”, ai alte griji, nu poţi să fii focusat doar pe handbal. Iar comparaţia dintre noi şi ei este destul de mare. Ei erau mai la început, erau patru-cinci echipe foarte bune, erau foarte buni în ceea ce făceau, erau concentraţi pe handbal. Noi, din păcate, în această perioadă nu putem să fim concentraţi doar pe handbal. Pentru că ai griji, rate. Încă se mai poartă cu neplătitul salariilor. La ultima acţiune, în decembrie, erau patru-cinci jucători cu restanţe salariale. Jucătorul ăla cum se poate concentra doar la handbal când ştie că îl sună banca că îi ia casa?

Din 1995 până în 2009 nu ne-am calificat la turneele finale. Apoi au urmat două calificări, era ca o speranţă. Ai făcut şi tu parte din echipa respectivă…

– În 2011 ne-am calificat la Campionatul Mondial. Dacă ne vom califica în viitorul apropiat la un Euro sau Mondial va fi doar un foc de paie. Totul va fi frumos doar pe termen scurt. Nu avem un proiect pe termen lung care să ne permită să ne menţinem acolo. E o întâmplare. Dacă vom ajunge acolo ar fi o întâmplare. Când începi să te califici la Campionat Mondial şi European în fiecare an, atunci poţi să spui că ai o echipă puternică. Dacă ne calificăm o dată şi aşteptăm 15 ani să ne calificăm, este o întâmplare.

“Fiecare ştie handbal, suntem buni, dar nu vorbim aceeaşi limbă chiar dacă suntem români”

A fost un licăr de speranţă atunci şi a urmat întoarcerea în anonimat. De ce s-a întâmplat aşa?

– Că asta ne e valoarea. Atât putem. Din această generaţie am prins şi eu jucătorii din acea perioadă. Acum am revenit după o perioadă mai lungă la echipa naţională. Era altceva înainte. O altă motivaţie, jucătorii veneau mai veseli, mai optimişti. Acum toată lumea pare supărată, presată, nervoasă, orgolioasă. Este greu să formezi o echipă nouă într-un timp atât de scurt. De la Dinamo suntem doar doi jucători la echipa naţională, în condiţiile în care suntem cea mai bună echipă din România. Este destul de greu să formezi un grup puternic când aduci doi jucători de la o echipă, doi de la alta, cu 10 zile înaintea unui meci important de calificare. În 10 zile nu ai cum să faci legăturile de joc. Fiecare ştie handbal, suntem buni, dar nu vorbim aceeaşi limbă chiar dacă suntem români. Avem nevoie de timp. Înainte era Baia Mare, cea mai puternică, de la Dinamo mergeau mulţi la naţională, de la Steaua iar, apoi Constanţa care dădea trei sferturi de naţională. Ei se antrenau zi de zi, când mergeau la naţională, legăturile de joc erau făcute. Acum nu ai cum să formezi echipa în 10 zile. Este destul de greu să vii şi să creezi relaţiile de joc.

Spuneai că nu sunteţi susţinuţi. Crezi că există şi alte interese referitoare la echipa naţională?

– Este o discuţie complicată. Mi-aş dori să nu cred că există chestia asta. Până la urmă suntem români, vorbim de echipa naţională, eu sper să nu. Cred că atâta se poate în momentul acesta. Eram mai tânăr şi am prins generaţia dinainte şi am prins conducătorii dinainte, cei care erau campioni mondiali, care au făcut parte din „Generaţia de Aur”, te uitai şi ascultai despre ce este vorba. Întotdeauna au fost acuzaţi că sunt cu idei învechite, cu mentalitate învechită… Erau aşteptări mai mari de la cei care au venit acum la conducere. Este o conducere mai tânără, o conducere care a jucat în campionate puternice, au avut norocul de a cunoaşte alte mentalităţi. Din păcate, nu a venit nicio schimbare. Nu avem o problemă cu conducătorii Federaţiei. Eu îmi doresc să progresăm.

“Noi în ultimii 5 ani cred că am schimbat 50 de jucători noi la echipa naţională. Nu poţi. Uitaţi-vă la toate echipele”

Toată lumea are regrete pentru rezultatele din trecut, însă foarte puţini sunt cei care vin cu soluţii. Cum am putea să revenim pe drumul cel bun?

– Să ne pregătim mai bine şi să oferim şansa antrenorilor să se pregătească, să meargă la cursuri în afară. Cum i-am învăţat şi noi pe alţii, este momentul să şi învăţăm de la alţii. Avem antrenori foarte buni cărora li se taie aripile. Să fie lăsaţi să facă treabă, să aibă viziune, să meargă să se pregătească, să vină cu alte idei de afară. Să creeze de la copii şi juniori. Acolo trebuie să fie baza. De la o generaţie cum sunt centrele olimpice, din 20-30 de jucători să scoţi un singur jucător şi acela puţin forţat nu cred că este o idee foarte bună. Şi pe ăla, îl scoţi să câştigi nişte bani. Nu cred că este o idee foarte bună. Nu sunt saci de cartofi, sunt oameni. Să ofere acea încredere şi cine iese din centrele naţionale şi olimpice trebuie să joace.

Există noi forţe în handbalul masculin, echipe pe care în urmă cu puţini ani le învingeam la cinci-zece goluri. Îmi vine exemplul Portugaliei…

– Ei au investit. Am lucrat cu mulţi antrenori în ultimii 15 ani. Fiecare antrenor vine cu o idee, cu o mentalitate. Noi în ultimii 5 ani cred că am schimbat 50 de jucători noi la echipa naţională. Nu poţi. Uitaţi-vă la toate echipele. Franţa avea un nucleu. Venea un jucător tânăr, i se oferea încredere, juca. Niciodată nu s-a schimbat o echipă în totalitate. Rar de tot au venit 8 jucători noi, s-au înţeles foarte bine şi au venit rezultatele. La noi au venit 50 de jucători. Întreb şi eu, toţi jucătorii din România sunt de echipă naţională? Mi-e greu să cred.

“Asta este meseria mea, dar nu am nicio garanţie că dacă mă accidentez va asigura cineva viitorul meu, de ce sunt obligat să îmi dau viaţa pe teren?”

Dar noi nu putem prelua modelul Portugaliei, de exemplu?

– Asta nu este treba mea ca jucător. Noi suntem ca nişte soldaţi, ca nişte roboţi. Ca să fac o paralelă cu poliţia, ţi se transmite un ordin şi îl execuţi. Prea multe idei într-o echipă nu sunt bune. Dacă facem o prostie şi o facem împreună, poate ieşi un lucru bun. Pentru că o facem toţi, tragem toţi.

Care este lucrul care te nemulţumeşte cel mai mult când vine vorba despre echipa naţională?

– Viitorul. Nu ai nicio garanţie şi nicio siguranţă că vei pleca de la echipa naţională aşa cum te-ai întors. Pentru că asta este munca noastră. Gândiţi-vă. Majoritatea jucătorilor suntem cu experienţă, cu familii. Un jucător este profesionist din toate punctele de vedere. Asta este meseria mea, dar nu am nicio garanţie că dacă mă accidentez va asigura cineva viitorul meu, de ce sunt obligat să îmi dau viaţa pe teren? Vorbesc din proprie experienţă. M-am accidentat la echipa naţională şi Dinamo m-a plătit. De ce era obligată Dinamo să îmi plătească salariul când eu m-am accidentat la echipa naţională? Până la urmă, Dinamo mă plăteşte. La echipa naţională te duci de plăcere. Asta nu înseamnă că trebuie să mă duc şi să îmi ru«p oasele şi apoi să nu primeşti nici măcar un telefon să te întrebe dacă eşti ok. Pentru mine, un simplu telefon contează mai mult decât orice. Mi-am plătit singur recuperarea. Operaţia a fost decontată, acum operaţiile nu sunt periculoase. În schimb, recuperarea este un chin, de durată. O perioadă foarte lungă şi foarte mulţi bani. Ai nevoie să te susţină psihic cineva, să te sune să te întrebe dacă eşti ok, să te motiveze. Ăsta este sportul, când eşti bun eşti apreciat, când nu mai eşti bun nu te mai bagă nimeni în seamă. La noi aşa merge treaba. Se folosesc de tine şi cam atât.

“Am întâlnit un grup cu jucători foarte buni, dar foarte stresaţi, foarte închişi. Nu aveau acea veselie, acea bucurie”

În situaţia asta pe care ai spus-o, te deranjează când primiţi critici fără ca lumea să ştie substratul…

– Mulţi dintre noi ne-am obişnuit. Având şi o experienţă deja nu mă mai afectează atât de mult. Sunt mulţi care doar ce au venit la echipa naţională, cu două, trei selecţii. Ei pun la suflet aceste critici. Am întâlnit un grup cu jucători foarte buni, dar foarte stresaţi, foarte închişi. Nu aveau acea veselie, acea bucurie. Eu ce mi-am propus să fac, am făcut cu plăcere. Acum am întâlnit un grup… Şi noi ca naţiune. Parcă suntem supăraţi, tensionaţi. Nu am spus-o niciodată. Noi vedem lucrurile mult mai gri. Am jucat în Spania şi nu eram plătiţi de două luni de zile. Aveam 24-25 de ani. Eram un copil. Am întrebat şi eu pe băiatul cel mai în vârstă. Avea 36 de ani, doi copii acasă. El era foarte zâmbitor, foarte optimist. „Nu te deranjează că nu eşti plătit? Ai copii acasă?” şi mi-a dat un răspuns care mi-a schimbat perspectivele: „Dacă aş fi supărat, mi-aş ajuta familia mai mult?”. Dacă merg acasă nervos, cu ce îmi ajut eu familia? Cum îşi văd părinţii, aşa cresc şi ei. Ăsta este mediul, din păcate. Am încercat să nu fiu aşa. Mai ales că am şi eu copii. Vreau să fim veseli chiar dacă sunt probleme, mai ales acum cu situaţia asta. Economic nu ştiu ce va fi, lumea intră în şomaj tehnic. Sunt multe griji care te apasă. Dar, cred că am putea trece mai uşor dacă am fi mai veseli.

Te mai vezi jucând la un turneu final cu echipa naţională?

– De asta am mers. Şi pentru noul selecţioner şi pentru speranţa că voi merge la un nou turneu final. Asta mă motivează pe mine. Trec peste toate problemele. Pentru un jucător este cea mai mare mândrie să meargă la echipa naţională. Este considerat vârful. E o satisfacţie pe care o ai ca jucător.

“Crezi că suntem pe un drum bun? Acum sincer. Toată lumea a venit cu o reformă, ideea este să fie aia câştigătoare”

Există mai multe voci de îngrijorare referitoare la naţionala feminină, voci din handbal care se tem să nu ajungă pe „drumul băieţilor”…

– Un drum cu obstacole. Mi-aş dori să nu se ajungă în această situaţie. Momentan ele sunt emblema handbalului. Bucuria tuturor suporterilor de handbal sunt ele. Din păcate, doar ele pot să facă. La băieţi nu reuşim să aducem atâtea bucurii. Ar fi păcat ca o echipă foarte puternică la feminin, să fie lăsată în derivă.

Crezi că avem nevoie de o reformă din temelii sau totuşi suntem pe un drum bun, de unde putem să construim?

– Prin rezultatele pe care le avem şi ceea ce se întâmplă crezi că suntem pe un drum bun? Acum sincer. Toată lumea a venit cu o reformă, ideea este să fie aia câştigătoare. Când începi un proiect şi vezi pe la mijloc scârţâie şi tu tot te agăţi de el din pură ambiţie, nu e ok. Ar trebui să fii un pic mai maleabil.

  • 35 de ani are Dan Savenco
  • 4 titluri mondiale la handbal masculin a obținut România (1961, 1964, 1970, 1974)

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles