Silviu Prigoană își doarme somnul de veci la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, alături de tatăl lui Vasile și fiul, Eduard Darius. Evenimentul s-a desfășurat miercuri seara, în secret. Doar rudele și câțiva prieteni apropiați ar fi participat la eveniment.
Cavoul familiei Prigoană a fost achiziționat cu mai mulți ani în urmă, chiar de către milionar. Născut în Gherla, în urmă cu 61 de ani, milionarul a dezvăluit că nu a fost atât de atras de religie, în sensul în care aceasta este practicată astăzi. Mai mult, el a declarat că nu crede în concepte precum Rai sau Iad, sau în Judecata de Apoi.
”Sunt și gnosticii, cum sunt eu. Ei cred în ceva superior, dar nu într-unul cu barbă care stă cu o botă, mă bate și mă judecă. La Judecata de Apoi vin ăștia cu niște private-jet-uri, cu dosare și ne dau în palmă că am greșit.
Trebuie să fim și noi realiști și să ne asumăm vârsta, capacitatea intelectuală pe care o avem și să lăsăm poveștile. După mormânt există petrol iar eu sper să fiu benzină ușoară, nu petrol lampant”, spunea Prigoană la Podcast Nefiltrat.
Potrivit unor informații vehiculate în presă, Silviu Prigoană ar fi fost înmormântat fără preot, la fel cum s-ar fi întâmplat și cu tatăl lui, care a decedat în urmă cu câteva luni. Începând din anul 2016, legea funerară permite, în România, înmormântarea ”laică”, precedată sau nu de incinerare. Chiar și așa, ”operațiunea” ar fi fost mai complicată într-un cimitir ortodox.
Cultul luteran reprezintă o teologie creștină de tip protestant inițiată de profesorul Martin Luther, care a formulat o interpretare nouă textelor biblice și a criticat intoleranța și organizarea Bisericii Catolice.
El a realizat o reformă care are la bază conceptul de ”mântuire prin credință” și mai puțin prin practicarea ritualelor bisericești sau proclamarea autorității exclusive a textelor biblice.
Luteranismul apare preponderent în Germania și Statele Unite, fiind o credință îmbrățișată și de președintele Klaus Iohannis.
Pe capela din cimitirul în care este îngropat și Silviu Prigoană se află un înscris în limba germană: ”Unser Glaube ist der Sieg, der die Welt überwunden hat”. Acesta este un citat din Biblie, mai precis din epistola întâi a Sfântului Apostol Ioan, care se traduce prin: ”Credința noastră este victoria care a învins lumea.
În context biblic, această propoziție se referă la puterea și importanța credinței în Dumnezeu ca o forță care depășește și înfrânge obstacolele și ispitele lumii materiale, precum și la triumful spiritual al credinței asupra răului și al necredinței.
”Victoria care a învins lumea” sugerează că, prin credință, oamenii pot depăși dificultățile și tentațiile lumii. Expresia este folosită adesea pentru a sublinia faptul că, în fața provocărilor vieții, credința în Dumnezeu are puterea de a transforma și a aduce biruință spirituală.
În Biblia Ortodoxă, respectivul citat apare în mod diferit: ”Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră”.
Cei patru băieți ai lui Silviu Prigoană au anunțat, joi, că trupul tatălui lor a fost depus în cavoul familiei, cu o zi înainte.
”Profund îndurerați, anunțăm ca trupul neînsuflețit al tatălui nostru, Silviu Prigoană, a fost depus în cavoul familiei din Cimitirul Evanghelic Lutheran din București (șoseaua Giurgiului nr. 4). Ceremonia s-a desfășurat într-un cadru restrâns, de familie, conform cu dorința tatălui nostru.
Mulțumim pentru mesajele de condoleanțe, susținere și empatie – pe care le-am primit în aceste zile și datorită cărora simțim că nu suntem singuri în acest moment greu. Trecut în neființă în urma unui infarct miocardic, Silviu Prigoană lasă în urmă nenumărate fapte și amintiri luminoase, pe care noi, cei patru fii ai săi, vom încerca întotdeauna să le onorăm”, se arată într-un comunicat de presă semnat de cei patru băieți ai omului de afaceri: Honorius, Silvius, Maximus și Eduard Prigoană.