Istvan Kovacs (41 de ani) a plecat cu speranțe uriașe la Campionatul Mondial de Fotbal 2026 din SUA, Mexic și Canada. Din postura de arbitru de elită al UEFA, românul spera să primească mult mai multe partide peste ocean. S-a oprit la două, din faza grupelor. Mitică Dragomir știe de ce nu a avut succes românul la turneul final și îl numește un ”Ilie Bolojan al fotbalului”.
Unul dintre cei mai apreciați arbitri români ai ultimilor ani, care face parte din elita UEFA încă din 2019, Istvan Kovacs a fost delegat constant la cele mai importante competiții europene. De-a lungul acestui deceniu, ascensiunea centralului din Carei a fost confirmată prin numirea la cele mai importante meciuri organizate de UEFA. Vorbim de toate finalele întrecerilor de pe continent.
La Mondiale, Kovacs nu se ”simte” deloc bine. Ajuns în această vară la CM 2026 din SUA, Mexic și Canada, românul nu a primit prea multe șanse. El a condus două partide la această ediție a Campionatului Mondial: Tunisia – Japonia (0-4) și Iordania – Argentina (1-3). Vorbim de două meciuri din faza grupelor.
În fazele eliminatorii, FIFA nu s-a mai uitat deloc spre român. Nu a primit meciuri în șaisprezecimi și nici în optimi sau sferturi. Acum, înainte de careul de ași, Kovacs a primit lovitura de grație: nu are loc nici în semifinale, nici în finalele turneului. Prin urmare, așa cum FANATIK a anunțat încă de luni, 13 iulie, centralul a revenit în România.
În emisiunea ”Profețiile lui Mitică”, fostul șef al LPF explică de ce, în opinia sa, Istvan Kovacs nu are succes la acest nivel înalt al Mondialelor. Dragomir spune că aceste persoane prea dure, mereu încruntate, nu prea mai sunt apreciate nicăieri în lume. ”Dom’le, să știi că nu prea are aspect comercial. Adică el trebuie să fie un pic mai șmecher în teren. E prea dur. Oamenii ăștia prea duri, prea așa ca el, nu mai prea sunt apreciați în toată lumea”, spune Mitică.
În emisiunea de la FANATIK s-a făcut o paralelă între încruntarea lui Ilie Bolojan (57 de ani), premierul interimar al României, și Istvan Kovacs. Mitică Dragomir a admis că centralul din Carei, prin modul său de a fi și prin comportamentul de pe teren, aduce extrem de mult cu liberalul de la Palatul Victoria.
”(n.r. Kovacs, după cum să el încruntat, este un fel de Bolojan al arbitrilor?) Da, Istvan Kovacs este un Ilie Bolojan al fotbalului. E arbitru bun, e talentat, dar n-are aspect comercial. Mie îmi pare rău de el. E român de-al nostru. Deja l-au trimis acasă. Îmi pare rău pentru el. Mă așteptam să îi dea mai multe meciuri. A și fost criticat”, afirmă Mitică.