Programată inițial la ora 04:00 (ora României), partida dintre Mexic și Ecuador a început cu aproximativ 60 de minute întârziere. O furtună cu descărcări electrice extraordinare a dus la această decizie de ultim moment.
Partida din șaisprezecimile de finală dintre Mexic – Ecuador a fost programată la una dintre cele mai incomode ore pentru România, anume 04:00, însă meciul, susținut la Mexico City, a fost întârziat din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a descărcărilor electrice din vecinătatea stadionului.
„Din cauza condițiilor meteo adverse în Ciudad de Mexico, incluzând riscurile cauzate de fulgere în vecinătatea stadionului, startul partidei Mexic – Ecuador a fost amânat pentru ora locală 20:00 (n.r. – 05:00, ora României). Siguranța și securitatea fiecăruia reprezintă prioritatea FIFA. Le mulțumim tuturor suporterilor pentru înțelegere și cooperare”, au transmis oficialii FIFA.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/07/mexic-ecuador-1.jpg)
Este a doua oară la acest turneu final când vremea nefavorabilă afectează programul meciurilor. Dacă în cazul partidei dintre Mexic și Ecuador, decizia a fost luată cu o oră înainte de fluierul de start, în partida dintre Franța și Irak, disputată la Philadelphia, anunțul amânării a venit la pauză.
Deși se preconiza că furtuna ar putea afecta partida, niciun semn nu a făcut ca meciul să fie decalat, așa că Franța și Irak au luat startul în etapa a 2-a din faza grupelor. La jumătatea reprizei a început ploaia, iar aceasta s-a intensificat treptat. La pauză s-a luat decizia ca meciul să fie oprit până când condițiile vor redeveni normale, ceea ce a făcut ca repriza secundă să fie reluată abia după două ore de pauză.