Emeric Ienei a fost și va rămâne unul dintre cei mai mari antrenori români ai tuturor timpurilor. Nea Imi a făcut performanță atât cu Steaua, când a câștigat Cupa Campionilor Europeni, cât și cu naționala României. În ciuda rezultatelor foarte bune de la clubul roș-albastru, Emeric Ienei a fost dat afară de 6 ori de la echipă.
În cariera sa de antrenor, Emeric Ienei a fost definiția eleganței. Fără să se exteriorizeze pe marginea terenului sau în vestiar, legendarul antrenor al Stelei și al echipei naționale a scris istorie. Cu toate acestea, el a avut și contestatari, indiferent de rezultatele sale excepționale, iar Andrei Vochin a povestit la emisiunea „Oldies But Goldies” cum această neîncredere venită din partea diferitor persoane l-a făcut pe Emeric Ienei să tot plece și să revină la Steaua de mai multe ori.
„L-am întrebat odată de ce tot timpul la meciuri se îmbracă în costum și nu se exteriorizează sub nicio formă. Și mi-a spus că pentru el meciul trebuie să constituie întotdeauna sărbătoarea de la sfârșitul săptămânii, că la sărbătoare te duci îmbrăcat elegant, treningul este pentru antrenament, aia faci în tot cursul săptămânii, iar la meci vrei să vezi ce ai reușit să faci din antrenamentul respectiv.
Apropo de exteriorizare, a spus că astea sunt chestii de PR. Pentru că pe vremea comuniștilor, antrenorul făcea ca toate alea pe bancă ca să-l vadă șeful lui, să-l vadă că se consumă. I-au fost reproșate de foarte multe ori de către superiorii lui ierarhici, cei din conducerea politică la vremea respectivă, că stă ca o stană de piatră pe bancă și nu se exteriorizează. Și el a spus, eu nu vreau să vă impresionez decât prin jocul echipei mele, nu prin ce fac eu pe bancă.
A fost un om deosebit, un caracter deosebit și un mare antrenor, chiar dacă unii, la fel ca și în cazul lui Ștefan Kovacs, au încercat să-i minimizeze un pic performanțele. Fie spunând că a avut parte de jucători mari pe care i-a antrenat și care l-au ajutat să câștige trofeele, fie că a fost ajutat de sistem, fie că a fost ajutat de oamenii din jurul lui și culmea este că și chiar cei mai apropiați dintre ei. În cursul carierei au avut multe semne de întrebare ca dovadă că Emeric Ienei a plecat și a venit la Steaua de vreo șase ori. Iar plecările lui au fost unele dintre ele și în momente de triumf, oamenii de acolo nefiind mulțumiți de el”, a povestit Andrei Vochin, la emisiunea „Oldies But Goldies”.
Emeric Ienei a crescut ca antrenor avându-l ca model pe uriașul „Piști” Kovacs, despre care multă lume nu vorbește, poate mulți chiar nu au auzit de existența lui, însă el a fost un antrenor român ce a reușit să câștige Cupa Campionilor Europeni în două rânduri cu Ajax Amsterdam. Cu toate acestea, el i-a recunoscut lui nea Imi că îl invidiază după finala câștigată cu Steaua în 1986:
„El a venit la Steaua intr-o prima faza ca antrenor secund a lui Gheorghe Constantin, în 1973. Echipa nu prea avea rezultate, iar în 1975 a venit prima oară ca antrenor principal și și-a pus amprenta asupra unei echipe care era formată din jucători mari. Într-adevăr, Emeric Ienei a fost un om care a știut să lucreze cu mari jucători. Este greu, adică unii antrenori se simt confortabili să formeze, să lucreze cu fotbaliști tineri, să-i formeze, nea Imi s-a simțit tot timpul confortabili să mențină echipa. Poate tocmai de aceea idolul lui în antrenorat a fost Ștefan Kovacs, cel care l-a și antrenat în 1968 și care a luat de două ori Cupa Campionilor Europeni cu Ajax.
După victoria de la Sevilla, avea să-i facă o mărturisire lui Emeric Ienei. I-a spus: „Dragă Imi, sunt foarte invidios pe tine”. Emeric Ienei a zis: „De ce? Tu ai câștigat-o de două ori”. Și a zis: „Da, dar tu ai luat Cupa Campionilor cu o echipă românească și asta pentru mine înseamnă o mare mândrie și pentru tine ar trebui să fie”. Atenție, era dialogul dintre doi etnici maghiari până la urmă”, a dezvăluit Andrei Vochin.
Așa cum povestește Andrei Vochin, Emeric Ienei a fost un bărbat calculat, liniștit, care s-a purtat ca un gentleman pe tot parcursul vieții sale. Tot același Andrei Vochin dezvăluie că această interacțiune cu lumea artei i-a adus și prima căsătorie, cu Vasilica Tastaman, alături de care îl are pe Călin, fiul său cel mare.
„Emeric Ienei a fost un lord și în afara terenului. A avut o viață, i-aș spune, la un moment dat simandicoasă, așa cum avea și Kovacs. Îi plăcea să se regăsească în afara terenului și în alte medii, nu doar cele sportive. Frecventa teatre, săli de spectacole, săli de concerte. Îi plăcea să mănânce o mâncare bună. Aleasă, rafinată.
Din această interacțiune a lui cu lumea artistică a rezultat și căsătoria lui cu Vasilica Tastaman, cu care are băiatul cel mare, pe Călin. Deci s-a învârtit în cercurile acestea, a știut să vorbească și cu cei de jos, și cu cei de sus. S-a simțit foarte bine în mediul ăla, tot timpul extrem de elegant”, a explicat Andrei Vochin la „Oldies But Goldies”.
După experiența de antrenor secund din 1973, Emeric Ienei a venit pe banca Stelei în calitate de principal și a ieșit victorios în campionat după o secetă de 7 ani a clubului roș-albastru. Andrei Vochin povestește că nea Imi a fost cel care i-a dat încredere de joc marelui Marcel Răducanu, care a fugit ulterior din țară și a făcut o carieră de excepție pentru Borussia Dortmund:
„A venit în 1975 și Steaua nu mai câștigase campionatul de șapte ani. Și așa cum spuneam, aveau echipă în care se regăseau niște nume uriașe. Iordănescu, Dumitru, Marcel Răducanu, Iordache, Sameș, Anghelin, Micu. În 75 vine și câștigă campionatul din prima ediție. Jucătorii îl iubeau.
Marcel Răducanu chiar îmi spunea în urmă cu câtva timp că înaintea lui Ienei la Steaua în 1975 fusese Teașcă. Și Teașcă nu prea îl suporta pe Marcel Răducanu că dribla prea mult. Îl trimitea pe la echipa a doua, era și tânăr într-adevăr, iar nea Imi a fost cel care i-a dat încredere, i-a dat timp de joc. L-a îndrăgit foarte tare, chiar dacă jupânii echipei erau alții”, a dezvăluit Andrei Vochin.
Andrei Vochin a explicat cum aborda Emeric Ienei conflictele care se iveau cu diferiți jucători, dând chiar un exemplu concret din anul 1978, în care fostul antrenor al Stelei a dat încă o dată dovadă de un rafinament aparte:
„Avea parte de genul ăsta de interacțiuni cu jucătorii, unele erau chiar puțin mai enervante pentru un antrenor și puteau să se termine și altfel dacă nu avea calmul și eleganța să treacă peste ele. De exemplu, la un meci în 1978 când a câștigat al doilea titlu cu Steaua, într-un meci cu FC Argeș, Vasile Iordache s-a supărat pe fundașii din fața lui. Cred că îi bănuia de faptul că făcuseră niște lucruri neortodoxe. Iar la 3-1 pentru FC Argeș, pe minutul 60 a ieșit din poartă și s-a pus pe bancă. Ne-a Imi l-a înlocuit cu Moraru în momentul respectiv și totul a trecut foarte lin prin discuțiile pe care le-au avut ulterior, iar după meciul ăla, în două etape, Steaua a câștigat campionatul pentru a doua oră cu nea Imi.
Dar spuneam că în 1975 a venit, a câștigat campionatul, a câștigat cupa, deci a luat eventul în 1975-1976. A stat 1976-1977, 1977-1978. În 1976-1977 a luat locul 2 în campionat și a pierdut finala cupei, prima câștigată de Universitatea Craiova, în condițiile în care la scorul de 0-0 Vigo a ratat un penalty, Craiova câștiga cu 2-1. Iar în 1978 a câștigat campionatul și nu s-a calificat în finala cupei. Generalii, foarte supărați pe el, l-au dat afară”, a mai povestit Andrei Vochin.
După ce a plecat de la Steaua și și-a încheiat și experiența de la FC Bihor, Emeric Ienei a fost trimis la Târgoviște, unde reușește să o bată tur-retur pe Steaua și și-a „câștigat” titlul de „trădător” din partea suporterilor și a clubului:
„Deci e exilat la FC Bihor, retrogradează cu ei, după care este trimis de acolo la CS Târgoviște. Acolo se întâmplă ceva. Începe ca un antrenor normal, CS Târgoviște urmează să joace cu Steaua. S-au făcut presiuni, dar scorul a fost 1-1 și a ieșit un mare scandal. Au considerat-o ca o trădare la vremea respectivă. Nea Imi le-a spus: „Stai, domnule, un pic, că îmi fac și eu treaba. Dacă puteți să ne băteți, ne băteați. Adică nu era nicio problemă”. „Ai grijă ce faci la retur, că vine meciul retur” i-au spus.
La retur, ei hotărăsc în ziua meciului CS Târgoviște – Steaua să rămână în București, să-i vadă toată lumea, să se ducă la meci la Progresul cu UTA. De frica celor care îl considerau că el e un trădător. Nu se duce la meci, ascultă meciul la tranzistor, cum era la Fotbal minut cu minut, și îmi povestește: „Când a dat legătura la Târgoviște la un moment dat, în repriza a doua, când am auzit hărmălaie, știi cum s-auzea? A zis, fi atent că au dat gol ăștia. Într-adevăr a dat gol Târgoviștea. A bătut Târgoviște cu 1-0. Steaua n-a prins nici cupele europene. Pentru că de când a plecat nea Imi de acolo, Steaua n-a mai prins cupele europene.
A doua zi e chemat direct la comenduire. După termenul cu Târgoviștele, îl liberează din funcție și nu îl mai trimite la nici o echipă de fotbal, ci îl trimite la el acasă, la Oradea, unde a fost șeful serviciului de recrutare. Pe el l-au trimis acolo, era locotenent. L-au pedepsit. Era șef la centru de recrutare și se ocupa de problemele Armatei Române în momentul ăla. Ăla este locul de unde, în 1983, este contactat să vină să preia din nou Steaua. Atunci începe marea nebunie care culminează cu Cupa Campionilor Europeni”, a spus Andrei Vochin.
Având rezultate tot mai slabe de la plecarea lui Emeric Ienei, Ion Alexandrescu a tot insistat pentru revenirea antrenorului pe banca tehnică a echipei bucureștene, însă s-a lovit de fiecare dată ca de un zid de refuzurile lui Ilie Ceaușescu. Cu toate acestea, Andrei Vochin a povestit episodul în care Emeric Ienei este chemat să preia din nou Steaua, iar la fix trei ani ridica Cupa Campionilor Europeni după un meci magic la Sevilla:
„Nea Ion Alexandrescu tot spunea să-l aducă înapoi pe Ienei, dar Ilie Ceaușescu nu voia să audă de el. Că era maghiar, că nu răspundea la comenzi… Generalul Olteanu, care era ministrul Apărării, a avut și o replică: „Cum să-l aducem pe mutul ăla. Nici nu vorbește. Este prea moale pentru așa ceva”. Reușesc cumva să-l convingă pe Olteanu, care era sătul de locul șase. Îl aduc în primă fază secundul lui Gicu Constantin. Ei erau prieteni foarte buni, au fost împreună și la Kayserispor în Turcia.
L-au sunat la comisariatul militar. Se terminase programul, el juca table cu șoferul. Nea Imi așa era, se înțelegea cu toată lumea. Povestește Ienei că i-a fost teamă când l-au sunat înapoi. Că nu se aștepta să-l mai cheme după ce l-au dat afară. Se gândea că vor să-i facă niște probleme pentru că fugise Viorica Tastaman în Suedia. I-au zis ca dimineață si fie la București. Ajunge acolo, a venit Hortopan la el și i-a zis că trebuie să se mai plimbe că îl aștepta ministrul la ora 4. Era în preajma Paștelui. Era 8 mai, 1983. Cine și-ar fi putut imagina că pe 8 mai, 1986, Ienei va veni cu Cupa Campionilor de la Sevilla, la fix trei ani de când el juca table. Ca să vezi ce destin”, a dezvăluit Andrei Vochin la „Oldies But Goldies”.
În finalul discuției, Andrei Vochin a amintit de două faze extrem de haioase cu Emeric Ienei și Ilie Ceaușescu, una fiind chiar din ziua în care antrenorul s-a prezentat la București pentru a primi vestea că va fi din nou antrenorul Stelei:
„Ilie Ceaușescu l-a întrebat: Auzi, mă, dar tu ce religie ai? El a stat să se gândească, nu știe ce să zică ca să nu dea de probleme, și i-a zis că e ateu. La care ăsta i-a zis direct: „Du-te dracu de aici!”. Mai e o fază cu Ilie Ceaușescu și Olteanu. L-a chemat pe el, pe Puiu, pe Oțelea, pe secretarul de partid, pe Brancu, tatăl lui Cristi Brancu. Supărat zice: „Pe voi doi, pe tine și pe Oțelea vă trimit la Târgu Mureș, pe tine Ienei te trimit la Oradea”, dar Alexandrescu nu era cadru militar. S-a uitat puțin, și-a dat seama că nu are unde să-l trimită, și atunci i-a zis: „Și pe tine te trimit în… (n.r. – limbaj vulgar). Râdea nea Imi, se prăpădea de râs”, a mai povestit Andrei Vochin la „Oldies But Goldies”.