Ultimul confruntare directă dintre CSM București – Rapid, scor 31-24 în Cupa României la handbal feminin, a fost scena unui conflict deschis între suporterii Rapidului și Cristina Neagu. Jucătoarea a fost înjurată după fiecare gol marcat.
”Războiul” dintre ultrașii din Giulești și căpitanul echipei naționale a născut discuții aprinse, părerile fiind împărțite. Un nou punct de vedere, pe această temă, a venit și din partea lui Dumitru Dragomir, în cea mai recentă ediție a emisiunii ”Profețiile lui Mitică”.
Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal consideră comportamentul fanilor inacceptabil. Și nu doar pentru că este vorba despre o sportivă de top la nivel mondial, ci și pentru că este vorba despre o doamnă. Dragomir crede însă că nu șefii galeriei au dat tonul, iar aceștia, după ce-i vor identifica pe vinovați, vor lua măsuri.
”N-am fost de acord cu treaba aceasta. Este ceva de neînțeles. Pentru că șefii galeriei, îi cunosc pe amândoi, sunt băieți așezați. Și greu jignesc pe cineva. Eu i-am cunoscut și sunt jos pălăria!
Cred că cineva care n-are tangențe cu conducerea galeriei a dat tonul. Și știți cum e, omul este ca oaia. Mediul de turmă.
Cum să o jignești pe ea, pe Halep. Cum să le jignești. Pe doamnele noastre toate, de la canotaj, de la atletism, tenis. Sunt niște doame, nu poți să le treci prin față.
Eu sunt amic cu toate. Când mă înâlnesc, cu toate mă pup. Puică și, de la doamna Iolanda încoace, toate niște doamne. Când mă întâlnesc pe la diferite paranghelii, mai stăm de vorbă, ne pupăm.
Este o doamnă. Ca și Halep. Pe care trebuie să le respecți. Pentru efortul pe care l-au făcut aceste femei. Pentru valoarea lor. Pentru cât au muncit. Numai pentru acest lucru ar trebui respectate. Cum să te comporți așa?
VEZI VIDEO MAI JOS
În mulțimea aceasta sunt și tâmpiți și descreiarați. Și mulți oameni deștepți care se iau după tâmpiții aceia. Aruncă un tâmpit o piatră într-o botâie, cum spuneam noi la Bălcești, într-o apă adâncă, se aruncă o sută de inteligenți și nu pot să o scoată.
Sentimentul de turmă este îngrozitor. Sentimentul de turmă a răsturnat guverne. Împărați. Regi. Părerea mea este însă că șefii galeriei îi vor elimina pe acești indivizi. Fac pariu!
Să nu uite că a fost și la Rapid, la junioare. Dar ce sportivă. Cea mai tare din omenire. Și te apuci să o înjuri. Părerea mea este că șefii galeriei, încă o dată spun, îi cunosc, trebuie să-i elimine, să ia măsuri”, a spus Dumitru Dragomir.