Life

De ce a murit, de fapt, Amza Pellea, actorul iubit de milioane de români. Un viciu i-a adus sfârșitul, a încercat să se lase, dar n-a reușit

Amza Pellea a fost unul dintre cei mai iubiți actori din România. Moartea acestuia avea însă să vină mult prea devreme, iar un viciu a contribuit la asta.
28.05.2023 | 11:00
De ce a murit de fapt Amza Pellea actorul iubit de milioane de romani Un viciu ia adus sfarsitul a incercat sa se lase dar na reusit
De ce a murit, de fapt, Amza Pellea. Sursă foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Amza Pellea a fost unul dintre cei mai mari și apreciați actori din România. A interpretat zeci de personaje de-a lungul carierei sale, care l-au făcut remarcat. De asemenea, el avea un stil aparte de fiecare dată când urca pe scenă, sau apărea în numeroase producții.

De ce a murit, de fapt, Amza Pellea

Rolul care avea să îi aducă cea mai mare notorietate a fost cel din Nea Mărin miliardar. Acesta a fost de altfel și unul dintre cele mai apreciate și vizionate filme românești. De asemenea și rolul domnitorului din Mihai Viteazul a fost unul de excepție.

ADVERTISEMENT

Viața lui Amza Pellea avea însă să se termine mult prea devreme. Marele actor a murit la doar 52 de ani. Acesta suferea de cancer pulmonar și a pierdut în final lupta cu această boală nemiloasă. De vină ar fi fost însă un viciu pe care actorul îl avea.

Deși familia și apropiații ar fi făcut presiuni asupra sa, Amza Pellea nu a renunțat niciodată l-a fumat. Iar dezvăluiri în acest sens au venit la un moment dat chiar din partea fiicei sale, Oana Pellea.

ADVERTISEMENT

Ea povestea că tatăl său era cu adevărat un fumător înrăit. De fiecare dată când fuma, spune actrița, acesta ”trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima dată”. De asemenea, nu se lăsa niciodată până când țigara nu era fumată complet.

Chiar și așa, de abia la finalul vieții, Amza Pellea a înțeles răul pe care și l-a făcut singur. Tocmai din acest motiv, înainte să moară, acesta a rugat-o pe fiica sa să se lase de fumat. O altă dorință a actorului era ca fiica sa să aibă grijă de mama sa.

ADVERTISEMENT

Sfatul pe care marele actor i l-a dat fiicei sale

”Tata meu. Trăgea din țigară ca și când ar fi fost prima și ultima dată. Trăgea din țigară ca și cum știa ca viața e scurtă și merita arsă și cheltuită…Trăgea din țigară până la capăt, până ardea toată… cum şi-a ars superb viața.

Când a murit, m-a rugat două lucruri! 1. Să am grijă de mama. Și 2. Să mă las de fumat.”, a scris Oana Pellea, pe Facebook, făcând un apel la toți cei care nu pot renunța la acest viciu să se gândească mai bine.

ADVERTISEMENT

Menționăm faptul că deși a fost unul dintre cei mai mari actori din România, Amza Pellea are în spate o istorie destul de  interesantă. Acesta nu a urmat studii în domeniu în primă fază. La bază, el avea o cu totul altă meserie.

Mai exact, acesta a finalizat cursurile unei școli electrotehnice. Mai apoi, el a obținut specializarea de ”specialist în aparate de calcul de înaltă şi joasă tensiune“. Cum a ajuns actor? Din întâmplare.  În timp ce lucra la uzina electrică din Craiova, a văzut un afiș în care erau anunțate probele eliminatorii pentru examenul la IATC, secția cinematografie.

Din curiozitate, Amza Pellea a spus să încerce, așa că a dat examen la actorie. Deși voia la clasa de regie, acesta a fost repartizat la actorie. Și se pare că alegerea comisiei s-a dovedit a fi una cu adevărat bună.

ADVERTISEMENT
Tags: