De ce a plecat Brazilia acasă? Bogdan Baratky, analiză tăioasă despre criza unei națiuni fotbalistice

Asta spuneam acum câteva zile într-un material dedicat tulburării profunde pe care (opinie personală, desigur) o traversează deopotrivă fotbalul și Cupa Mondială. Într-o perfectă aliniere cu societatea (dacă mă întrebați pe mine), a cărui oglindă este, dar asta e o cu totul altă discuție. „Când veți deschide ochii, îl veți vedea pe Ancelotti pe banca Braziliei, predând pressing-ul și tranziția inventatorilor driblingului (cum s-a ajuns la abominația asta?!), dar nu veți mai vedea steagurile dansând în tribune”.

Bogdan Baratky, analiză tăioasă după eliminarea Braziliei de la CM 2026. Antrenori străini la Cupa Mondială

Între timp, Brazilia lui Ancelotti și-a împachetat speranțele în bagaje și e în drum spre casă. Este Ancelotti cauza eliminării Braziliei? Absolut NU! Ancelotti pe banca Braziliei este doar un simptom, nu o cauză. Cauzele sunt mult mai profunde. Pentru că o federație apelează la antrenor străin în trei situații: când fotbalul din națiunea respectivă este în dezvoltare (vezi fotbalul african, de exemplu, sau cel din Orientul Mijlociu), când este în criză sau când încearcă să facă saltul la nivelul următor. Brazilia, alege te rog situația în care te afli din punct de vedere fotbalistic.

Aceștia sunt antrenorii „străini” de la Cupa Mondială. Stimați telespectatori și radioascultători, 27 de națiuni fotbalistice (din 48) au apelat la tehnicieni aparținând altor națiuni fotbalistice pentru a pregăti echipele naționale la Cupa Mondială! Mai mult de jumătate! Doar 21 de națiuni au avut încredere în concetățeni pentru marele spectacol mondial al fotbalului.

Cupa Mondială era cândva (o, tempora…) competiția națiunilor fotbalistice mature, solide, în plină formă. Algeria, Congo, Curaçao, Ecuador, Ghana, Irak, Haiti, Iordania, Noua Zerlanda, Panama, Paraguay, Qatar, Arabia Saudită, Africa de Sud, Tunisia, Uzbekistan – 16 națiuni cu fotbal în dezvoltare care au apelat, natural, la competență profesională din afara granițelor. Brazilia, te afli cumva în categoria asta?

Digi24.ro

Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)

Austria, Belgia, Columbia, Canada, Anglia, Portugalia, Suedia, Turcia, SUA, Uruguay – Brazilia, aici ar trebui să te încadrăm, oare? Pentru ca un mariaj să reziste, chimia de la începutul relației nu e suficientă. Trebuie să existe interese comune, pasiuni comune, iar diferențele culturale și sociale să fie minime (în mod ideal ar trebui să nu existe).

Digisport.ro

Petiția "Argentina, OUT de la Cupa Mondială" și-a atins obiectivul: peste 5.000.000 de oameni au semnat-o

Austria a ales antrenor german, Belgia un francez, Canada un american, Anglia un neamț, Portugalia un spaniol, Turcia un italian, Columbia, SUA și Uruguay câte un argentinian. Mă scuzați pe mine, dar herr Rangnick vorbește nativ austriaca, limba maternă a domnului Garcia e belgiana, în Columbia și Uruguay limba oficială e argentiniana, în Canada se folosește pe scară largă americana, Portugalia e, până una-alta, în Peninsula Iberică, iar saxonii au emigrat în Britania din nord-vestul Germaniei. Așadar, diferențe culturale minime, sau inexistente.

Diferențele uriașe dintre cultura fotbalistică a Braziliei și cea a lui „Don” Carlo Ancelotti

Ca și Brazilia, Turcia a ales tot un italian. Și a plecat acasă din grupe. SUA își construiește identitatea fotbalistică, dar națiunea e oricum construită pe un mix de identități naționale. Brazilia a făcut exact ce a făcut Turcia. Turcia – o națiune care care vrea să progreseze la nivel de națională și-a ales un antrenor cu care cultural nu are nicio legătură. Și când spun cultural am o vedere și cultura fotbalistică. În 2002, la doar a doua participare la Cupa Mondială, Turcia a câștigat bronzul învingând țara gazdă: Coreea de Sud – Turcia 2-3. Antrenor Șenol Güneș.

Brazilia a câștigat 5 titluri mondiale în istorie, de fiecare dată cu antrenor brazilian: 1958 – Vicente Feola, 1962 – Aymore Moreira, 1970 – Mario Zagallo, 1998 – Carlos Alberto Pareira, 2002 – Luiz Felipe Scolari. În toată istoria sa fotbalistică, Brazilia a avut doar 3 selecționeri străini: uruguayanul Ramón Platero (19 zile, între 6 și 25 decembrie…1925), Joreca, un portughez care a fost (pentru 3 zile!!!) co-selecționer (în 1944) și argentinianul Filipo Núñez în 1965. Núñez a fost selecționer pentru o zi, pentru ca în ziua aia Brazilia a avut meci cu Uruguay, iar federația a decis ca Brazilia să fie reprezentată la acel meci de…Palmeiras. Ghici cine era antrenorul lui Palmeiras…

Brazilia… ce-a fost în capul tău?! Ai câștigat titlul de 5 ori, cu antrenor brazilian. Nicio națiune în istorie nu a câștigat Cupa Mondială cu antrenor străin! N I C I U N A! Din 1930 până astăzi! Dar tu te-ai gândit că vei reuși cu un antrenor format într-un fotbal care nu s-a calificat la ultimile 3 ediții de CM…

Don Carlo e super antrenor; un reper în branșă. A pregătit (vorba domniei sale) peste 1,000 de meciuri în carieră, perfect adevărat. Și are un palmares amețitor. Dar tu, Brazilia, ești „fotbalul din țara cafelei”, ești Copacabana, ești Rio, ești Pele, ești Vava, ești Garincha, ești Ronaldo, ești Romario, ești Ronaldinho… Și totuși te-ai măritat de complezență cu catenaccio și disciplina tactică. Interese comune, dar diferențe sociale și culturale insurmontabile, draga mea Brazilie. De-a ajuns Norvegia sa facă posesie cu tine… Lăsați rezultatul…Norvegia, 66% posesie cu Brazilia! Înțelegem cu toții dimensiunea problemei?

Brazilia – criza unei națiuni fotbalistice

Pe lângă toate astea, când ditamai Don Carlo îl convoacă pe fostul fotbalist Neymar pe ultima sută de metri în lotul de Cupă Mondială, din motive care au probabil doar vagi legături cu performanța sportivă actuală, nu are nici un sens să ne mirăm ca Norvegia lui Halland a trimis Brazilia acasă. Ba chiar aș spune ca ar trebui să fim măcar mulțumiți de deznodământ, dacă nu bucuroși.

Brazilia nu e o națiune fotbalistică în dezvoltare, nici una care vrea să facă saltul la un nivel superior. E o națiune fotbalistică în criză. Care a tras de umbra lui Neymar pentru că de la el încoace nu a reușit să producă un nume de anvergură similară. Și a sperat că-și poate masca problemele de fond acoperindu-le cu anvergura lui Don Carlo. De aceea a plecat acasă. Iar noi, iubitorii fotbalului, cei care pretindem că-l și înțelegem, trebuia să vedem asta venind de când a fost numit Ancelotti. Sau cel târziu la momentul convocării lui Neymar. Ambele, acțiuni incompatibile cu o performanță decentă a Braziliei la CM.