Gaz Metan Mediaș s-a despărțit de antrenorul portughez Jorge Costa, iar FANATIK a aflat în exclusivitate care este următoarea echipă pe care fostul câștigător de Champions League o va antrena.
Aventura lui Jorge Costa pe banca tehnică a ardelenilor a durat doar 4 luni, deși inițial contractul său era unul pe 2 ani, urmând să expire în vara lui 2022.
Oficialii lui Gaz Metan s-au reorientat rapid în alegerea unui nou antrenor, Mihai Teja care a fost ultima oară pe banca celor de FC Voluntari fiind cel ales pentru conducerea tehnică.
“Am avut o discuție cu Jorge Costa aseară și am convenit de comun acord să ne despărțim. Nu l-a dat nimeni afară. Are și niște probleme de familie, dar a primit și o ofertă din Portugalia, de la Farense și vrea omul să se întoarcă acasă.
Ne-am strâns mâinile și i-am mulțumit pentru tot. Iar noul antrenor va fi Mihai Teja, totul este clar”, a declarat președintele clubului Gaz Metan, Vali Iordănescu pentru FANATIK.
Jorge Costa a petrecut în medie mai puțin de 1 an la cluburile unde a antrenat, iar acestea nu au fost puține. Ca un adevărat globetrotter portughezul a schimbat banca tehnică la 13 cluburi în cei 14 ani de când a început cariera de antrenor.
Mihai Teja revine pe banca celor de la Mediaș după 3 ani de zil, conform Gsp, acesta fiind deja prezent alături de lot în cadrul antrenamentului desfășurat astăzi. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani a mai activat la echipă în perioada iulie – decembrie 2018.
În mandatul lui Jorge Costa ardelenii s-au descurcat onorabil, având o prestație solidă pe teren și un joc plăcut ochiului, echipa fiind clasată pe locul 10 în Liga 1, cu 24 de puncte acumulate în 20 de partide disputate.
În precedetul mandat la cârma echipei, Mihai Teja a adunat 23 de meciuri și un palmares mediocru cu 8 victorii, 7 egaluri și 8 înfrângeri. Tehnicianul născut în București a antrenat-o ultima dată pe FC Voluntari, club de care s-a despărțit în decembrie anul trecut.