Odată cu prima ninsoare, telefoanele celor care se ocupă cu schimbarea anvelopelor de vară cu cele de iarnă au început să sune încontinuu. Șoferii români știu că trebuie să schimbe cauciucurile, însă mulți încă nu s-au mobilizat. Cei care întârzie ar putea să fie amendați dur.
Pe 12 noiembrie, bucureștenii au fost surprinși să vadă că primii fulgi de nea și-au făcut apariția. Vremea este în continuare ploioasă, iar temperaturile continuă să scadă, iar acest lucru se va menține și în următoarele luni, căci doar vine iarna. În prezent, acțiunea de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă este nu doar o necesitate, ci și o obligație legală în rândul posesorilor de autoturisme. Toți șoferii ar trebui să știe că, atunci când termometrele arată temperaturi de sub 7 grade, atunci este momentul să meargă la vulcanizare.
Anvelopele de iarnă pot fi recunoscute foarte ușor prin marcajul european M+S sau, în cazul marcajului american, munte și fulg de zăpadă. De asemenea, există și anumite diferențe notabile în ceea ce privește anvelopa de vară și cea de iarnă. Din punct de vedere al siguranței în trafic, instructorul de conducere defensivă Titi Aur, susține că, în sezonul rece, anvelopele pot face diferența în cazul unei temperaturi scăzute sau a unui drum acoperit cu precipitații abundente.
„Românii s-au obișnuit și știu cât de important este să ai anvelopă de iarnă/anvelopă de vară. Aderența este dată de suprafața aproximativ egală cu patru palme, fiecare roată calcă pe pământ cu aproximativ suprafața unei palme de om. Asta înseamnă că eu ca șofer trebuie să fac tot posibilul să am varianta cea mai bună de aderență. Pentru asta, iarna trebuie să am anvelopă de iarnă, vara anvelopă de vară. Este o mare diferență între anvelopa de iarnă și anvelopa de vară. Sunt patru lucruri care le diferențiază:
1. Compoziția: cauciucul de iarnă este mai moale, mai lipicios atunci când este frig, cel de vară e mai tare.
2. Profilul: anvelopa de iarnă are canale mai mari față de o anvelopă de vară, prin acele canale trebuie să arunce din fața roții apa, mâzga, zăpada, materialul dislocat. Iarna carosabilul este acoperit de diverse materiale, începând de la cele naturale ca zăpada, gheața spartă, până la cele puse de om, adică acele materiale antiderapante, dar care dacă nu sunt aruncate din fața anvelopei devin derapante, în sensul că nisipul pe care îl arunci ca să ai aderență la un moment dat te face să nu mai ai aderență dacă e prea mult.
3. Lățimea: anvelopa de iarnă e mai îngustă decât anvelopa de vară, pentru a reuși să taie zăpada și materialul antiderapant pentru a ajunge să aibă aderență.
4. Canale: canale fine, pe fiecare crampon, cu dublu scop, pe de o parte, pentru a se încălzi mai repede și al doilea scop este să țină zăpada în acele tăieturi, adică zăpada din cauciucuri și zăpada de jos înseamnă o aderență bună”, a explicat fostul pilot de curse Titi Aur, pentru FANATIK.
În ceea ce privește comparația dintre anvelopele all seasons și cele de iarnă, mulți ar fi tentați să le aleagă pe primele din considerente financiare. Experții susțin, însă, că cele de iarnă sunt cele mai potrivite, fiind special concepute pentru carosabilul ud sau înghețat. Ca o comparație, cauciucurile all seasons nu fac față cum trebuie nici vara, dar nici iarna.
„Anvelopa all seasons este așa cum ai avea o geacă subțire pe care vrei să o porți în permanență. ce se va întâmpla? Vara îți va fi foarte cald, iarna îți va fi foarte frig, și vei prinde într-adevăr o perioadă de toamnă-primăvară, când acea geacă subțire îți prinde bine. Exact așa e și anvelopa all seasons. Este bună în anumite perioade, această perioadă de trecere, de tomnă sau primăvara, dar când afară sunt -20 de grade sau când ai zăpadă afară sau gheață, polei, all seasons-ul este mai slab, mai prost, mai mic ca aderență decât anvelopa de iarnă. Iar vara, all seasons-ul are o aderență mai mică și se și uzează mai repede față de o anvelopă de vară. Această anvelopă este o soluție de compromis, un compromis financiar. Singurul avantaj este că toamna și primăvara nu mai trebuie schimbate anvelopele”, este părerea lui Titi Aur.
Legal vorbind, statul român nu a stabilit o dată la care șoferii ar trebui să își schimbe anvelopele de vară cu cele de iarnă. O propunere legislativă afirma perioada 1 noiembrie – 1 martie, însă textul legii nu a mai fost finalizat. În schimb, se pune preț pe faptul că este constituită contravenție situația în care un autoturism nu este echipat cu anvelopele corespunzătoare pe un drum acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 5/2011, echiparea mașinii cu anvelope de iarnă este obligatorie, nefiind condiționată de un anumit interval calendaristic, ci doar de starea carosabilului. Șoferii care nu s-au pregătit din timp și sunt prinși cu altfel de cauciucuri decât cele de iarnă riscă amenzi de până la 2.900 de lei, dar nu numai.
„Legal există un singur risc, dacă te oprește polițistul împreună cu RAR și asfaltul este acoperit de gheață, zăpadă, polei, și mașina ta nu este echipată, atunci vei fi amendat și îți va fi reținut certificatul de înmatriculare. Riscul cel mai mare e să-ți rup gâtul, pe românește, adică să faci accident. Fiecare vrea să ajungă mai repede unde are treabă, dar toți ar trebui să ne dorim să fim în siguranță. Ca să fim în siguranță, trebuie să ne montăm anvelopele corespunzătoare”, a mai afirmat instructorul.
Suma nu este deloc de neglijat, având în vedere că schimbarea anvelopelor la început de sezon rece costă mult mai puțin de atât. Prețurile pornesc de la 150 de lei și pot crește în funcție de dimensiunea cauciucurilor, putând ajunge și până la 350 de lei. Desigur, cine optează pentru vulcanizările mobile va trebui să plătească și deplasarea, dar nici aceasta nu depășește cu mult suma de 200 de lei, în funcție de firma aleasă.
Multe ateliere auto își primesc clienții în ordinea venirii lor, însă din cauza aglomerației, alte service-uri preferă să facă schimbări de anvelope pe bază de programare. Pentru cei care nu au timp să se deplaseze la un service a apărut și varianta vulcanizărilor mobile, concept introdus de Vasilică Micu în România, după studierea pieței în Germania și alte state mai evoluate din acest punct de vedere. De la începutul lunii, nu mai puțin de 150 de apeluri care solicitau schimbarea anvelopelor au fost primite de firmă.
„Sună telefonul non-stop. Nu am mai putut să rezist, mi-am pus centrală telefonică să preiau clienți. De la an la an încercăm să oferim clienților noștri servicii cât mai bune, să vină și a doua oară, și a treia oară. Acum 6-7 ani, când urma să vin sezonul de schimbare a anvelopelor, am dat drumul la treabă, cu serviciile de vulcanizare mobilă”, a declarat, pentru FANATIK, patronul primei vulcanizări mobile disponibile non-stop în București.
Potrivit acestuia, schimbarea anvelopelor este primordială, la început de sezon rece, mai ales din punct de vedere tehnic. Uzarea cauciucurilor pe timpul verii scade aderența acestora pe carosabilul umed, ce se va păstra multe zile de acum înainte. Pe lângă asta, intemperiile vor face ca deplasarea să fie și mai dificilă, iar menținerea mașinii pe calea de rulare într-un mod cât mai sigur, atât pentru șoferi și pasageri, cât și pentru ceilalți participanți la trafic, este esențială.
„E foarte important să schimbăm cauciucurile. Anvelopele de vară devin rigide cum scad temperaturile. La frânare nu se mai simte, trebuie luat în calcul că trebuie să rulăm numai pe vreme de zăpadă, gheață sau polei”, mai spune Vasilică Micu.