Fotbal intern

De ce are dreptate Negoiţă când cere doar “trei, patru milioane de euro” pe Dinamo: Bologna s-a vândut cu 7,5! Preţuri-surpriză plătite pe nume importante

11.10.2019 | 08:58
De ce are dreptate Negoita cand cere doar trei patru milioane de euro pe Dinamo Bologna sa vandut cu 75 Preturisurpriza platite pe nume importante
ADVERTISEMENT

Dinamo e scoasă la vânzare de Ionuţ Negoiţă în ultima perioadă, iar suma pe care spune o că va accepta este undeva în jurul a trei sau patru milioane de euro. Lumea fotbalului de la noi a luat foc imediat, afirmând că preţul e unul derizoriu pentru un club precum cel din Ştefan cel Mare. Însă au existat cluburi în ultima perioadă s-au vândut cu sume pe care nici măcar un jucător mai “de Doamne-ajută” nu poţi cumpăra! Un exemplu este Bologna, din Serie A, altul e Watford, din Premier League! 

De ce are dreptate Negoiţă să ceară doar “trei sau patru milioane de euro” pentru Dinamo: situaţia negocierilor pentru club

Dinamo este pe punctul de a fi vândută de Ionuţ Negoiţă, iar fanii dinamvovişti aşteaptă cu nerăbdare momentul. Negoiţă chiar a vorbit despre acest lucru, anunţând şi preţul pe care îl cere pentru a ceda clubul. “Trei-patru milioane de euro. Negociabil!”. A fost criticat de toată lumea din fotbalul românesc, afirmându-se că suma e mult prea mică pentru un club fanion al fotbalului românesc. Iar problema e că în această sumă nu intră chiar foarte multe lucruri, FANATIK explicând că, de fapt, Negoiţă vinde praful de pe tobă!

ADVERTISEMENT

Numai că investitorii întârzie să apară, iar în acest moment sunt doar 2 posbili cumpărători: Horia Sabo, care a dezvăluit în FANATIK că îi va face ofertă de 3 milioane de euro lui Negoiţă şi Claudiu Florică, acesta din urmă nepropunând încă o sumă concretă. În plus, ceea ce s-a întâmplat în fotbalul internaţional în ultima perioadă îi dă dreptate actualului finanţator din Ştefan cel Mare. Cluburi din ţări mult mai importante din punct de vedere financiar, unde drepturile TV sunt imense, au fost şi ele cumpărate pe sume infime.

Bologna, cumpărată cu 7,5 milioane de euro!

Preţul cel mai surprinzător în tranzacţiile din ultima perioadă este cel plătit pentru Bologna. În 2014, când clubul cu stadion, suporteri şi tradiţie impresionantă în Italia a retrogradat în Serie B,  preşedintele şi principalul acţionar de atunci, bancherul Giovanni Consorte, a decis că nu vrea să mai finanţeze squadra “rosso-blu”. Imediat a profitat de oportunitate Joey Sapucco, canadian cu rădăcini italiene, om de afaceri cunoscut peste Ocean şi mare fan al fotbalului, propietar al clubului din MLS Montreal Impact.

ADVERTISEMENT
Fotbaliştii Bolognei, bucurându-se după un gol cu Sassuolo în acest sezon de Serie A
Fotbaliştii Bolognei, bucurându-se după un gol cu Sassuolo în acest sezon de Serie A

Negocierile au durat destul de puţin, doar două luni, iar în octombrie 2014 se oficializa vânzarea nu a procentului majoritar de acţiuni, ci al tuturor acţiunilor clubului! Preţul? 7,5 milioane de euro! Adică nici măcar dublu faţă de cât cere Negoiţă pentru Dinamo. Şi asta într-o ţară în care doar promovând în Serie A îţi amortizezi investiţia din drepturile TV! Lucru pe care Sapucco l-a făcut fără probleme, promovând imediat şi rămânând de atunci pe prima scenă a Italiei.

Watford, din cel mai bogat campionat al lumii: 22 de milioane de euro!

Familia Pozzo, una din cele mai bogate ale Italiei. În centru e Giampaolo, patronul lui Udinese. În stânga, fiul Gino, finanţatorul lui Watford

În general, în Anglia, cu 22 de milioane de euro nu poţi să cumperi decât maximum un jucător decent, nici măcar unul cu adevărat bun. Însă iată că peste familia Pozzo a dat norocul, ei reuşind să îşi achiziţioneze chiar un club la aceşti bani! Se întâmpla în 2012, când Watford era în Championship. A promovat, în cele din urmă, iar italienii se pot felicita că au pus mâna pe un astfel de “chilipir”. Familia Pozzo e una dintre cele mai avute din Italia, ei deţinând şi Udinese, după ce o vreme au fost şi patronii clubului spaniol Granada! Acum tată, Giampaolo, se ocupă de destinele clubului din Udine (echipă care evoluează cu sponsorul “Dacia” pe piept), iar fiul, Gino, e “chairman-ul” lui Watford. Pe care afirmă mereu că are ambiţia să o ducă în cupele europene.

ADVERTISEMENT

Pachetul majoritar de la Girona, 4 milioane de euro în 2017!

Într-adevăr, Girona nu se compară ca nume, tradiţie sau bază de suporteri cu Dinamo Bucureşti, dar e totuşi un club din Spania, cu stadion mai frumos decât cel din Ştefan cel Mare, şi care are acces la drepturi TV mult mai atrăgătoare şi deţine fotbalişti mult mai bine cotaţi. Clubul din Catalonia a fost achiziţionat de un consorţiu din Emiratele Arabe Unite, în 2017, pentru suma de 6 milioane de euro! E vorba de City Football Group, acelaşi care este şi deţinătorul pachetului majoritar la Manchester City! Echipa a reuşit de atunci şi o promovare în prima ligă a Spaniei, ajungând să se dueleze cu “bogaţii” Real şi Barca. În plus, au făcut o ofertă pentru internaţionalul român Ianis Hagi. Celălalt acţionar de la Girona este Pere Guardiola, fratele lui Pep, antrenorul lui City.

  • 150 de milioane de euro a costat cea mai cunoscută tranzacţie de acest gen din istoria fotbalului, cumpărarea lui Chelsea de către Roman Abramovich în 2004
  • 37 de milioane de euro e suma pe care Armata i-o cere lui Becali doar drept despăgubiri pentru folosirea mărcii Steaua 
ADVERTISEMENT