Fotbal international

De ce au apărut sute de poze cu Mesut Ozil, în tribune, la Spania – Germania 1-1! Qatarezii i-au taxat pe nemţi

În timpul meciului Spania - Germania 1-1 au apărut, în tribune, sute de poze cu Mesut Ozil. Ce stă în spatele acţiunii qatarezilor.
28.11.2022 | 00:15
De ce au aparut sute de poze cu Mesut Ozil in tribune la Spania  Germania 11 Qatarezii iau taxat pe nemti
Qatarezii le-au răspuns nemţilor după protestul de la CM 2022
ADVERTISEMENT

Jucătorii Germaniei au protestat la startul meciului cu Japonia, după ce FIFA a interzis banderola “One Love” la Campionatul Mondial. După câteva zile, qatarezii le-au răspuns nemţilor.

Fotografiile cu Mesut Ozil au împânzit tribunele la meciului Spania – Germania 1-1

În timpul meciului Spania – Germania 1-1, sute de qatarezi le-au răspuns nemţilor şi au afişat poze cu Mesut Ozil, fost internaţinal german în perioada 2009-2018. Prin această decizie, arabii au taxat ipocrizia Federaţiei Germane de Fotbal, după ce fotbalistul de 34 de ani s-a plâns de comportamentul oficialilor DFB.

ADVERTISEMENT

Mai exact, în 2018, Mesut Ozil s-a fotografiat cu Recep Erdogan, iar jucătorul a fost atacat pentru acest lucru. Acesta susţinea că Reinhard Grindel, preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal de atunci, l-a tratat incorect. Acum, qatarezii au susţinut, prin acest protest, că nemţii l-au discriminat pe jucător şi i-au interzis dreptul la liberă exprimare.

“Ce m-a frustrat cel mai mult în ultimele două luni a fost felul incorect în care am fost tratat de DFB, în special de preşedintele Reinhard Grindel. După apariţia fotografiei mele cu preşedintele Erdogan, Joachim Low mi-a cerut să îmi întrerup vacanţa şi să merg la Berlin pentru a face o declaraţie comună, ca să se pună capăt speculaţiilor.

ADVERTISEMENT

Prietenilor mei Lukas Podolski şi Miroslav Klose nu li se spune niciodată că sunt german-polonezi. De ce sunt eu german-turc? Pentru că este vorba de Turcia? Pentru că sunt musulman? M-am născut şi am studiat în Germania, de ce nu acceptă oamenii să sunt german?”, spunea Mesut Ozil.

Scandal monstru din cauza banderolei “One Love”

Înaintea Campionatului Mondial 2022, şapte naţionale şi-au dorit ca banderola “One Love”, semn al toleranţei şi diversităţii, să fie folosită în timpul meciurilor. FIFA a interzis acest lucru şi a ameninţat că jucătorii, care vor purta banderola “curcubeu”, vor primi cartonaşul galben încă din primul minut.

ADVERTISEMENT

Danemarca, Anglia, Ţara Galilor, Germania, Franţa, Belgia şi Elveţia au fost naţionalele care au cerut folosirea banderolei “One Love”. Toate au făcut un pas înapoi după anunţul făcut de FIFA, iar nemţii au ales să protesteze la meciul cu Japonia.

La fotografia de grup din startul meciului, jucătorii lui Hansi Flick şi-au acoperit gura cu mâna, semn că le este interzis dreptul la liberă exprimare.

ADVERTISEMENT

De asemenea, preşedintele Federaţiei Daneze de Fotbal a anunţat că ia în calcul să părăsească FIFA. Danezii au susţinut că poartă deja discuţii şi cu alte federaţii pentru a ieşi din forul mondial.

ADVERTISEMENT