Life

De ce au divorțat Alexandra Dinu și Adrian Mutu. Adevăratul motiv al rupturii

12.03.2021 | 17:55
De ce au divortat Alexandra Dinu si Adrian Mutu Adevaratul motiv al rupturii
De ce au divorțat Alexandra Dinu și Adrian Mutu. Adevăratul motiv al rupturii. Sursa foto: avantaje.ro
ADVERTISEMENT

Au trecut ani buni când Alexandra Dinu și Adrian Mutu au divorțat, iar cei doi nu au vorbit niciodată pe îndelete despre motivele care au dus la această ruptură. Actrița și celebrul fotbalist cu format unul dintre cele mai apreciate cupluri de la începutul anilor 2000. 

Jurata de la „Românii au talent” a fost prima soție pentru Adi Mutu, însă mariajul lor s-a terminat după aproape trei ani. Unii susțin că motivul principal ar fi gelozia sportivului, după ce un bărbat ar fi încercat să o seducă pe soția lui la un eveniment.

ADVERTISEMENT

Pe de altă parte, există și o tabără care susține că infidelitatea lui Adrian Mutu ar fi dus la divorțul de frumoasa blondină, din moment ce era foarte dorit de femei, mai ales la începutul carierei în lumea fotbalului.

De ce au divorțat Alexandra Dinu și Adrian Mutu

Alexandra Dinu și Adrian Mutu au format unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul românesc la începutul anilor 2000, însă povestea lor de dragoste a ținut doar trei ani. La vremea respectivă, blondina era proaspăt intrată în lumea televiziunii și prezenta emisiunea „Pro – Motor” de la Pro TV.

ADVERTISEMENT

Evenimentele la care participa și viața de vedetă i-au provocat gelozie lui Adi Mutu, care ar fi vrut ca soția lui să fie „de modă veche” și să stea mai mult acasă. Alberto Tomba, un schior care s-ar fi apropiat de ea mult mai mult decât trebuia, în timpul unui eveniment, l-ar fi scos din sărite pe fotbalist.

„Informez opinia publică în general şi în special simpatizanţii mei şi ai fotbalului că amiabil am convenit cu soţia mea, Alexandra, desfacerea căsătoriei, pentru care am înregistrat acţiunea de divorţ.

ADVERTISEMENT

Doresc să am liniştea necesară pentru concentrare şi participare eficientă la acţiunile viitoare ale echipei naţionale şi ale formaţiei de club la care îmi voi continua activitatea fotbalistică”, a transmis, la vremea respectivă, Adrian Mutu, potrivit libertatea.ro.

I-a fost Adrian Mutu infidel Alexandrei Dinu?

Apropiații juratei de la „Românii au talent” susțin că Adrian Mutu este cel care a făcut greșeli de neiertat în mariajul cu Alexandra Dinu. Aceștia spun că fotbalistul ar fi călcat strâmb și că ar fi avut o aventură cu Catrinel Menghia, implicată într-o relație cu Răzvan Fodor, solistul trupei Kryton la vremea respectivă.

ADVERTISEMENT

De cele mai multe ori, Adrian Mutu și Catrinel Menghia s-ar fi întâlnit în Italia, în timp ce el juca la Inter, iar ea deja făcea primii pași în lumea modellingului, potrivit wowbiz.ro. La un moment dat, Alexandra Dinu ar fi aflat de aventura soțuljui ei și ar fi decis să pună capăt căsniciei.

După divorț, Mutu și Catrinel nu au mai continuat relația, iar sportivul a plecat la Chelsea, unde a avut parte de numeroase controverse din cauza stilului de viață și a scandalurilor care i-au afectat cariera.

Ulterior, el și Alexandra Dinu s-au împăcat, însă relația nu a durat mult, pentru că Adi Mutu ar fi înșelat-o cu Aida Yespica, o braziliancă celebră, manechin de profesie.

Înainte de a pleca în Italia, Florin Călinescu i-a transmis sportivului „să ai grijă la italience”, dar se pare că Adi Mutu nu a ținut cont de acest sfat, pentru că soția lui a aflat din presă de infidelitatea acestuia.

Ce spunea Alexandra Dinu despre căsnicia cu fotbalistul

Alexandra Dinu a declarat, cu ceva timp în urmă, că nu regretă anii petrecuți alături de controversatul fotbalist și că acesta i-a oferit cel mai frumos cadou, și anume un fiu, Mario, în vârstă de 18 ani.

„La vremea respectivă am trăit foarte intens totul, eram și foarte tânără și fără experiență. Astăzi, însă, este un capitol încheiat de foarte mult timp, am senzația că face parte dintr-o altă viață. Este o experiență care m-a ajutat să cresc, să mă cunosc și să înțeleg ce îmi doresc. Și mi-a lăsat cel mai de preț cadou: pe fiul meu, Mario. Așa că voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta”, spunea Alexandra Dinu.

ADVERTISEMENT