News

De ce au fost deshumaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu, de fapt. Abia la 21 de ani distanţă au fost siguri că cei doi au fost ucişi

21.11.2019 | 12:34
De ce au fost deshumati Nicolae si Elena Ceausescu de fapt Abia la 21 de ani distanta au fost siguri ca cei doi au fost ucisi
De ce au fost deshumaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu. Sursa foto: sputnik.md
ADVERTISEMENT

Elena și Nicolae Ceaușescu au condus România cu mână de fier timp de 22 de ani, până în decembrie 1989, când au fost executați, chiar în ziua de Crăciun. Ani la rând s-a speculat însă că cei doi trăiesc, că au fost scoși din țară și trimiși prin America Latină. Se spunea că cei doi au primit dreptul la viață, în schimbul predării puterii.

De ce au fost deshumaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu

Acesta este și motivul pentru care s-a aprobat deshumarea soților Ceaușescu, pentru ca familia să vadă dacă în gropile din Cimitirul Ghencea își dorm sau nu somnul de veci Elena și Nicolae Ceaușescu. Cu această ocazie, o întreagă țară era redusă la tăcere, iar adevărul urma să fie aflat.

ADVERTISEMENT

Evenimentul care a captat atenția tuturor a avut loc pe data de 21 iulie 2010. Judecătorul a aprobat deshumarea rămășițelor pământești ale celor doi, iar mandatul a fost pus în practică. Cererea de deshumare a venit chiar din partea copiilor lui Nicolae Ceaușescu.

”Este vorba despre Nicolae Ceauşescu”

Nicolae Ceaușescu a fost primul dezgropat, iar scheletul lui era așezat pe un pat de rumeguș, îmbrăcat cu același palton pe care l-a purtat în fața plutonului de execuție. Urmele lăsate de gloanțele soldaților s-au putut observa și în timpul deshumării.

ADVERTISEMENT

A urmat Elena, iar trei ore mai târziu specialiștii au plecat de la cimitir, cu probele ADN. LA întreaga operațiune aprobată de judecător a luat parte ginerele lui Nicolae Ceaușescu, Mircea Oprișan, soțul Zoiei Ceaușescu.

„Am comparat ADN-ul lui Nicolae Ceauşescu cu probe de la fratele lui şi de la Valentin. Rezultatul este unul statistic. O certitudine clară aveam dacă exista şi o probă de a lui Nicolae Ceauşescu (dihn timpul vieţii – n.r.), dar cert este că ADN, şi de la fratele şi de la copil indică faptul că este vorba despre Nicolae Ceauşescu”, declara atunci Dan Dermengiu, directorul general al Institutului Național de Medicină Legală (INML), citat de Mediafax.

ADVERTISEMENT

Așadar, Nicolae Ceaușescu și soția își dorm somnul de veci în Cimitirul Ghencea, acolo unde au fost îngropați în 1989, după ce au fost judecați, condamnați și executați într-un proces care s-a dovedit a fi unul formal.

La 24 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepțional. Din cauza paranoiei revoluționarilor, decretul ar fi fost scris de mână într-un WC al Ministerului Apărării Naționale.

ADVERTISEMENT

Conform unui documentar BBC, Ion Iliescu n-ar fi dorit executarea Ceaușeștilor, dar generalul Victor Atanasie Stănculescu a declarat că în caz contrar armata nu va colabora cu Consiliul Frontului Salvării Naționale. În cele din urmă Iliescu a acceptat executarea cuplului pentru a obține sprijinul armatei.

Situația este prezentată puțin diferit în cartea ”În sfârșit, adevărul… Generalul Victor Atanasie Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu”, apărută în 2009 la editura RAO, în care generalul Stănculescu relatează că Vasile Ionel a fost însărcinat cu organizarea procesului Ceaușeștilor, în legătură cu care Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu și Ion Iliescu i-au cerut să-i ucidă pe Elena și Nicolae Ceaușescu.

ADVERTISEMENT