Fotbal intern

De ce au picat transferurile lui Ioniţă şi Tandia la U Craiova. Oltenii pregătiseră oferte de câte 1 milion de euro. EXCLUSIV

26.02.2019 | 08:08
De ce au picat transferurile lui Ionita si Tandia la U Craiova Oltenii pregatisera oferte de cate 1 milion de euro EXCLUSIV

Universitatea Craiova a vrut să dea două lovituri pe piața transferurilor prin aducerea lui Alex Ioniță și Ibrahima Tandia sub comanda lui Devis Mangia, iar FANATIK a aflat de ce au picat cele două mutări.

După ce a reușit să îl transfere pe Alex Mitriță la New York City și a încasat în schimbul lui 7,4 milioane de euro, Mihai Rotaru era dispus să scoată din buzunar o sumă importantă pentru a reuși să îi aducă pe Alex Ioniță și Ibrahima Tandia în Bănie, dar planurile finanțatorului de la U Craiova nu s-au potrivit cu cele ale cluburilor celor doi jucători.

De ce au picat transferurile lui Ioniță și Tandia la U Craiova! Rotaru dorea să plătească 2.000.000 de euro pentru cei doi jucători

Inițial, Mihai Rotaru a dorit să ofere 600.000 de euro pentru fiecare jucător, dar a mărit suma luni, în ultima zi din perioada de transferuri din Liga 1 Betano. Astfel, acesta a urcat la 1.000.000 de euro de jucător, dar ambele cluburi au refuzat să vândă fotbaliști acum, nedorind să negocierze.

Deși Ibrahima Tandia declarase pentru FANATIK a venit în România pentru a juca la FCSB, iar Eugen Neagoe a declarat că orice negocieri sunt închise, U Craiova a încercat să îi convingă pe covăsneni să îl lase pe atacant în Bănie. Oltenii s-au lovit de refuzul oficialilor din Sfântu Gheorghe, toate acestea deoarece speră să obțină o sumă minim dublă pe Tandia după calificarea în play-off, sperând că îi va exploda cota.

Ioniță era gata să meargă la Craiova, dar Dan Petrescu s-a opus

De partea cealaltă, Alexandru Ioniță și-a dorit foarte mult să ajungă la Universitatea Craiova, toate acestea deoarece nu a primit foarte multe șanse în perioada petrecută la CFR Cluj. Oficialii din Gruia erau de acord să îl lase pe atacant la gruparea pregătită de Devis Mangia în schimbul sumei de 1.000.000 de euro, dar Dan Petrescu, antrenor care se pregătește să revină la campioana României, s-a opus vehement. Deși Alex Ioniță nu a jucat foarte mult în mandatul său, “Bursucul” nu a dorit să îl lase la U Craiova pentru a nu întări o contracandidată la titlu.

  • 900.000 de euro este cota lui Ibrahima Tandia, conform transfermarkt.com
  • 900.000 de euro este cota lui Alex Ioniță, conform transfermarkt.com