Egoul lui Călin Georgescu a fost destabilizat de decizia Biroului Electoral Central, la fel cum s-a întâmplat și după anularea alegerilor din 2024 sau în momentul în care a fost oprit în trafic și condus la Parchetul General. Afirmația îi aparține lui Voicu Mihnea, profesor de psihologie și consilier psihologie pozitivă la o școală internațională din Beijing, China. Acesta a analizat personalitatea lui Călin Georgescu, prin prisma teoriei freudiene și a identificat mai multe aspecte contradictorii în comportamentul său.
Voicu Mihnea susține că a încercat să exploreze aspectele personalității lui Călin Georgescu prin prisma psihanalizei freudiene, punând accent pe cele trei componente principale ale acestei teorii: id (impulsurile primare și dorințele instinctive), ego (gestionarea realității și medierea) și superego (valorile morale și conștiința).
”Dinamica internă a personalității lui Călin Georgescu, analizată prin teoria freudiană, dezvăluie un id puternic, dominat de dorințe de putere și afirmare, un ego capabil dar fragil care mediază strategic dar cedează sub presiune și un superego distorsionat, ghidat de o moralitate naționalistă, mai degrabă decât de principii etice universale”, spune profesorul român.
După ce a interpretat comportamentul, declarațiile și acțiunile lui Călin Georgescu, profesorul a ajuns la concluzia că diversele aspecte ale personalității candidatului intră de multe ori în contradicție, mai ales în momente de criză.
Dacă în situații curente, Georgescu se manifestă printr-o adaptabilitate strategică, situația se schimbă atunci când acesta este pus în dificultate. Așa s-a întâmplat atunci când alegerile au fost anulate, când a fost dus la Parchet sau când BEC i-a respins candidatura.
Mai exact, suveranistul nu a putut să accepte noul context iar singurul mod de apărare a fost de a da vina pe sistemul care încearcă să-l controleze, arată specialistul.
”Egoul lui Călin Georgescu funcționează ca un mediator abil dar uneori instabil între impulsurile idului și cerințele realității externe. Capacitatea sa de a naviga în medii profesionale diverse, de la organizații internaționale diverse până la politica naționalistă și succesul campaniei sale pe TikTok, care a mobilizat milioane de urmăritori, arată o adaptabilitate strategică.
Totuși, egoul său pare să cedeze sub presiune sugerând o fragilitate în fața obstacolelor. Vezi reacțiile sale vehemente la anularea alegerilor din 2024, când a afirmat că ”democrația a fost ucisă”, la investigațiile din 2025, când a acuzat ”un sistem bolșevic” plus reacția recentă, după ce Biroul Electoral Central i-a respins candidatura la prezidențiale: ”o lovitură directă în inima democrației mondiale”.
Mecanismele de apărare precum protecția sunt evidente. El atribuie adversarilor – ”sistemul”, ”occidentul” – intenții malefice, pe care le neagă în propriul comportament, cum ar fi acuzațiile de finanțare ilegală a campaniei sale.
Această mediere imperfectă indică un ego care, deși capabil să exploateze oportunități, devine defensiv și reactiv atunci când este amenințat”, a arătat Voicu Mihnea, într-o postare pe Youtube.
Profesorul de psihologie din Beijing crede că mediul în care Călin Georgescu a fost crescut necesita nevoia de ordine și de identificare cu figuri puternice. Cel mai probabil, educația sa a favorizat disciplina fizică și rezistența (Georgescu se laudă și azi cu faptul că este practicant de judo). Reprimarea reprezintă, de asemenea, o caracteristică dezvoltată, cel mai adesea, în copilărie. Acest mecanism este vizibil în refuzul de a clarifica acuzațiile de colaborare cu Rusia, ”înlocuind responsabilitatea cu narațiuni despre tirania sistemului”.