Raluca Bădulescu și soțul ei, Florin Stamin, au decis să își spună adio după 13 ani împreună. Iată ce scandaluri au existat în viața celor doi în perioada petrecută împreună.
Raluca Bădulescu a fost cea care a anunțat separarea de cel care i-a fost alături mai bine de un deceniu. Conform acesteia, deși o vor lua pe drumuri separate, viețile lor vor fi mereu „conectate”.
Deși nu a precizat niciun motiv pentru decizia luată de comun acord cu soțul ei, știm deja că au existat mai multe scandaluri de-a lungul căsniciei celor doi, multe vizând-o chiar pe jurata de la Bravo, ai stil!.
Raluca Bădulescu a spus în repetate rânduri că Florin Stamin este dragostea vieții sale și, într-un interviu pentru Viva, mărturisea că mereu a crezut în dragoste la prima vedere și în Făt-Frumos, iar prințul său a fost nimeni altul decât soțul ei, pe care l-a întâlnit la 34 de ani. Florin Stamin era bărbatul visurilor Ralucăi Bădulescu, după cum chiar ea mărturisea.
„Am crezut întotdeauna în Făt Frumos pe cal alb, în pofida tuturor cunoscuților care îmi spuneau că am o vârstă – că l-am cunoscut când aveam 33-34 de ani – și că sunt nebună, că nu există prințul din povești.
Acel bărbat pe care eu l-am visat a apărut în viața mea, soțul meu. Am știut că el este alesul”, a dezvăluit Raluca Bădulescu.
Totuși, relația dintre Raluca Bădulescu și cel pe care îl numea Făt-Frumos nu a mai mers, așa că s-a ajuns la un divorț de comun acord.
Un scandal în care a fost implicată vedeta de la Kanal D a fost chiar recent. La jumătatea lunii mai, Raluca Bădulescu surprindea cu o imagine cu un alt bărbat.
Vedeta se afla într-un club de fițe din București și a fost fotografiată alături de un alt bărbat, fiind sărutată pe obraz de către acesta.
Într-o altă imagine, vedeta de la Kanal D stătea în brațele aceluiași bărbat. Chiar ea a pus capăt zvonurilor după aceea, și a explicat că cel cu care s-a afișat era nimeni altul decât cel mai bun prieten al soțului său, Florin Stamin.
„Este vorba de cel mai bun prieten al soțului meu. Se cunosc de 30 de ani. E rezolvat cazul. Au fost parteneri la un club din Capitală, sunt cei mai buni prieteni”, a spus Raluca Bădulescu pentru click.ro.
Un alt scandal în care a fost implicată Raluca Bădulescu face referire la momentul în care a fost depistată conducând sub influența unor substanțe interzise.
Mai precis, Raluca Bădulescu avea în sânge benzodiazepină, substanță interzisă în timpul șofatului. Aceasta se găsește în compoziția unor somnifere pe care jurata de la Bravo ai Stil le lua. După cum a spus chiar ea la Teo Show, testul pentru substanțele narcotice a fost negativ.
„Am făcut și testul pentru substanțe interzise. La absolut toate substanțele interzise, care înseamnă cocaină, metamfetamină etc., rezultatul a fost negativ.
A ieșit pozitiv pe substanțele care se numesc benzodiazepine. Sunt substanțe care se găsesc în medicamentele anxiolitice și în cele prescrise pentru tulburările somnului”, a mai spus vedeta.
Raluca Bădulescu a fost unul dintre numerele sonore implicate în dosarul „Cocaină pentru VIP-uri”.
Atunci, un dealer de droguri supranumit Raj spunea că Raluca Bădulescu era una dintre clientele sale fidele.
Conform declarațiilor făcute de acesta pentru Cancan, Raluca Bădulescu cumpăra mereu 700 sau 800 de grame de cocaină, iar întâlnirile aveau loc în mare secret, chiar în casa acesteia.
De asemenea, conform declarațiilor făcute de dealerul de droguri după ce a ieșit din închisoare, soțul Ralucăi Bădulescu nu era de acord ca aceasta să consume stupefiante.
„500, 700, 800 de euro. Era 100 de euro gramul. Prima dată așa a fost. După mă suna, mă duceam direct la ea acasă, nu ne vedeam în public.
Mă suna înainte să vină iubitul ei pentru că nu o prea o mai lăsa să consume. Iubitul ei, Florin. Mă suna și îmi spunea să nu-i spun.
De asta erau și atât de rapide întâlnirile. Să nu o depisteze actualul iubit”, declara pentru sursa citată Vasile Ciobanu, cunoscut sub numele de Raj.