De ce e încă în picioare regimul din Iran, după protestele în care au murit mii de oameni. Diferența uriașă față de anul 1989

În ultima perioadă, Iranul este traversat de valuri uriașe de proteste, oamenii exprimându-și nemulțumirile față de nivelul lor de trai, în stradă. Curajul de a ieși să scandeze, însă, a avut un preț: al vieții. Mii de iranieni au fost uciși de regimul teocrat, iar presa internațională a spus că regimul de la Teheran cunoaște ultimele sale zile și vine marea schimbare.

Mii de morți degeaba în Iran? De ce rezistă regimul de la Teheran: motivul real pentru care e greu de înlăturat

Creșterea explozivă a prețurilor, căderea monedei naționale, grevele muncitorești și sfidarea pe față a autorităților religioase (scenele în care femeile aruncă vălul islamic) au readus în prim-plan o întrebare care, la fiecare protest de amploare, se pune: este republica lui Khamenei în colaps?

Analiză marca Foreign Policy: Ali Khamenei este văzut (în special de structurile de forță) ca un om trimis de Allah să protejeze patria

Saeid Golkar, senior-consilier la United Against Nuclear Iran și profesor asociat de Științe Politice la Universitatea din Tennesee, Chattanooga, în cadrul Fundației UC, a făcut o analiză amplă pentru publicația Foreign Policy, despre motivele pentru care e greu de demolat puterea din Iran.

Problema nu este lipsa opoziției populare. Ideea că regimul ar trebui să cadă pentru că a devenit nepopular este o abordare greșită, o gravă neînțelegere, în opinia lui Golkar, a modului în care funcționează puterea de la Teheran. Întrebarea nu e dacă iranienii își doresc sau nu schimbarea, ci de ce această nemulțumire masivă nu reușește o ruptură politică similară celor care au avut loc în 1989, an care a schimbat fața Europei și a multor alte regiuni din lume. Răspunsul, pe cât de incomod ar fi pentru establishment-ul din Occident este unul singur: regimul de la Teheran a fost construit tocmai în așa fel încât să reziste și dacă oamenii ajung la capătul răbdării.

Digi24.ro

VIDEO & FOTO Robert Negoiță, 22 de ani în politică și o avere impresionantă. Portretul controversatului primar de la Sectorul 3

Cercurile care conduc Iranul: de la clerici la Garda Revoluționară. Beit, adevăratul stat-paralel

Iranul de azi funcționează ca un regim de securitate teocratic, organizat în jurul liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei. Puterea nu este distribuită orizontal, prin instituții autonome, ci în cercuri concentrice, cu liderul suprem și familia sa în centru. Supraviețuirea liderului nu depinde, așadar, de respectarea unor reguli formale, ci de cercul său restrâns, incluzându-i pe copiii acestuia.

Digisport.ro

”Cea mai periculoasă femeie din lume” a intrat în istorie

Khamenei nu e văzut ca un simplu actor politic, ci e considerat un paznic al unei ”misiuni divine”. Din această perspectivă, apărarea regimului considerat dictatorial nu este o obligație politică negociabilă, ci o datorie sacră. De la preluarea funcției, în 1989, după moartea lui Ruhollah Khomeini, Khamenei a transformat constant sistemul într-un stat care pune accentul pe pedepse, chiar în detrimentul consimțământului popular. Această arhitectură explică, scrie Foreign Policy, de ce protestele, oricât ar fi de ample, se lovesc de un zid greu de pătruns.

Imediat în jurul lui Khamenei se află Beit-e Rahbari (Biroul Liderului Suprem), cea mai puternică și mai opacă instituție din Iran. Acest birou funcționează ca adevărata putere executivă a țării, situat deasupra Constituției, Parlamentului și Președinției. De-a lungul a trei decenii, Beit-ul s-a transformat într-un adevărat stat paralel, invizibil pentru cetățeanul de rând, dar prezent peste tot în luarea deciziilor majore.

Protestatarii, uciși pentru că sunt văzuți ca „dușmani ai lui Dumnezeu”

Mii de clerici loiali, ofițeri de securitate și tehnocrați ideologizați lucrează în această structură, influențând domenii-cheie: armata, economia, serviciile de informații, justiția și cultura. Khamenei nu guvernează prin instituții impersonale, ci prin oameni de încredere plasați strategic în tot aparatul de stat. În plus, Beit-e Rahbari este și canalul principal prin care familia liderului suprem exercită puterea.

Un alt cerc esențial este rețeaua clericală care conferă regimului legitimitate religioasă. Prin seminariile și predicile din fiecare vineri, reprezentanții provinciali și clericii de rang înalt apropiați regimului, autoritatea lui Khamenei este prezentată ca fiind de origine divină. El nu este doar un lider politic, așadar, ci reprezentantul Imamului Ascuns, o figură centrală în ramura șiită a islamului.

Vorbim, cu alte cuvinte, de un adevărat cult creat în jurul lui Khamenei, complet diferit față de cultul personalității al lui Ceaușescu, de pildă. În cazul Iranului, argumentele importanței menținerii ayatollahului se întinde până la Allah Însuși! Tocmai din acest motiv, protestatarii sunt etichetați drept „mohareb”, adică „dușmani ai lui Dumnezeu”, o calificare care le dă ”dreptul” de a-i ucide pe cei care se opun unui așa-zis plan divin.

Garda Revoluționară, de la Revoluția Islamică din 1979 până la rolul din zilele noastre. Basij, Big Brother-ul vizibil

Apoi, dincolo de cler, se află Garda Revoluționară Islamică (IRGC) și aparatul de securitate. Garda a apărut pentru a apăra Revoluția Islamică din 1979 și a devenit instrument principal de protecție al regimului. În timp, Garda s-a extins dincolo de sfera militară, devenind o organizație cu legături în zona de informații, operațiuni externe și control social interne, prin miliția Basij.

Basij, prezent în cartiere, curțile școlilor și la locurile de muncă, supraveghează ca un Big Brother vizibil, care pedepsește musulmanul ce nu respectă Coranul sau cel puțin interpretările clericilor asupra versetelor din Cartea Sfântă. Garda controlează, de asemenea, sectoare economice cheie, ceea ce îi oferă independență financiară și o leagă direct de supraviețuirea sistemului creat de Khamenei.

Diferența dintre schimbările de regim din 1989 și protestele violente din Iranul anului 2026

Prin urmare, diferența majoră față de 1989 este dată exact de felul în care societatea din Iran este structurată. În 1989, multe regimuri comuniste începeau să scârțâie pentru că erau roase pe dinăuntru, dependente de un aparat birocratic rigid și de o ideologie care nu mai era privită cu ochi buni de mare parte a planetei. În România, unde au murit oameni la căderea lui Ceaușescu, în timpul Revoluției din decembrie 1989, armata și părți ale sistemului securist au refuzat să îl mai apere pe fostul dictator.

În Iranul anului 1989, contextul era diferit. Moartea lui Khomeini a fost urmată de o tranziție controlată, nefiind nevoie de o revoltă sângeroasă precum cele de la Timișoara și București. Trebuie amintit că în același an a existat o reaprindere a conflictului din Kurdistanul iranian, unde Partidul Democrat Kurd din Iran a declanșat o insurgență armată. Regimul a răspuns rapid și brutal, demonstrând că nu va tolera nicio formă de autonomie sau contestare violentă.