Familia lui Nelu Ploieșteanu nu a ridicat nici acum trupul neînsuflețit al artistului de la morgă, decizia radicală fiind luată dintr-un motiv cât se poate de întemeiat. Cântărețul de muzică lăutărească a pierdut lupta cu viața vineri, 2 aprilie 2021.
Rudele regretatului solist nu au pregătit cele necesare pentru înhumarea vedetei, deși înmormântarea ar fi trebuit să aibă loc duminică, 4 aprilie, la cimitirul Străulești 2. Potrivit spynews.ro, familia lăutarului a amânat slujba pentru că vrea să dovedească că nu era infectat cu Covid-19 la momentul decesului.
Interpretul de muzică lăutărească a stat în spital mai bine de două săptămâni din cauza virusului din China, care i-a adus sfârșitul, însă rudele lui Nelu Ploieșteanu doresc să-i organizeze o înmormântare creștinească, nu să fie îngropat într-un sac.
Familia lui Nelu Ploieșteanu nu dorește ca sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului să fie sigilat. Acesta este adevăratul motiv pentru care fiicele regretatului solist nu au grăbit înhumarea, care cel mai probabil va avea loc în zilele următoare.
Sursa menționată anterior mai arată că, rudele solistului speră să obțină aprobarea pentru a-l conduce pe ultimul drum pe artist fără a fi prezenți la slujbă numai 16 persoane, așa cum cere protocolul în cazul persoanelor care sunt infectate cu noul tip de coronavirus.
Nelu Ploieșteanu urmează să fie îngropat alături de unicul său fiu, Mihăiță, care a pierdut lupta cu viața în anul 2018. Băiatul a murit la 32 de ani după ce o viață întreagă a stat paralizat la pat, din cauza unui vaccin suferit la vârsta de numai 2 ani.
„Îmi pare rău, Nelu Ploieșteanu, prietenul meu de 50 de ani, și al meu, și al Corneliei nu mai este. Părerea mea ar fi – dar nu am cu cine să vorbesc – să fie dus în biserică, să îl lase pe el, dacă pe soția mea nu au lăsat-o.
Măcar el ar trebui, a fost un artist mare și se duc artiștii mari. Cornelia Catanga și Nelu Ploieșteanu au fost cei mai mari artiști ai muzicii lăutărești.
Ar trebui lăsat în biserică, nu cum au făcut cu soția mea! Toată viața nu o să uit treaba asta, până când nu m-oi duce lângă ea”, a declarat Aurel Pădureanu pentru FANATIK.
Același lucru se întâmplă și în cazul lui Gabi Luncă, care a murit la câteva ore după regretatul lăutar. Rudele cântăreței doresc să o conducă pe ultimul drum fără normele covid, înhumarea urmând să aibă loc la Dămăroaia, cel mai probabil marți, 6 aprilie.