DIICOT nu a adus suficiente argumente din care să reiasă că Andrew și Tristan Tate reprezintă un real pericol dacă nu sunt arestați preventiv, spun judecătorii care au decis să îi lase pe cei doi frați în libertate.
Judecătorii Tribunalului București spun că procurorii DIICOT nu au depus suficiente probe care să demonstreze că frații Tate ar fi spălat bani.
Totodată, ei au menționat că de la momentul în care a fost deschis primul dosar penal, nu au comis alte infracțiuni de trafic de persoane, notează Digi24.
„Judecătorul constată că de la momentul în care grupul infracțional a fost destructurat, nu au fost comise noi infracțiuni de trafic de persoane”, se arată în motivarea Tribunalului București.
De asemenea, reprezentanții instituției susțin că în acest moment ”nu sunt suspiciuni” că Andrew și Tristan Tate au părăsit teritoriul României.
Tribunalul București a subliniat că „nu există la dosar probe care să conducă la suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi încercat spălarea banilor”.
Mai mult, judecătorii susțin că procurorul de caz putea să ceară, în cadrul primului dosar ce îi vizează pe frații Tate, înlocuirea controlului judiciar cu o măsură mult mai aspră.
Magistrații Tribunalului București au decis miercuri, 28 august, ca frații Andrew și Tristan Tate să rămână sub control judiciar pentru 60 de zile.
Cei doi sunt acuzați în două dosare instrumentate de procurorii DIICOT de trafic de persoane, exploatare sexuală și spălare de bani.
„Menţine măsura controlului judiciar față de inculpații TATE III EMORY ANDREW, TATE TRISTAN, NAGHEL GEORGIANA-MANUELA și RADU ALEXANDRA-LUANA, până la o nouă verificare a măsurii preventive dar nu mai târziu de 60 de zile”, se arată în minuta postată de Tribunalul București. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în următoarele 48 de ore.
Foarte important de precizat este faptul că măsura plasării sub control judiciar a fraților Tate și a celorlalte două românce care le-ar fi fost complice a fost decisă în primul dosar care îi vizează.
Săptămâna trecută, procurorii DIICOT au deschis un al doilea dosar în care îi acuză pe frații Tate de trafic de persoane, exploatare sexuală a minorelor și spălare de bani.
Pe data de 22 august, judecătorii au decis ca Andrew Tate să fie plasat în arest la domiciliu, iar fratele său, Tristan, sub control judiciar. În acest dosar, procurorii DIICOT susțin că au găsit 34 de persoane care au fost exploatate de frații Andrew și Tristan Tate începând cu anul 2015.