Sport

De ce Groenlanda nu este afiliată la FIFA. Legătura secretă pe care o are Donald Trump

De ce Groenlanda nu este membru FIFA? Cea mai mare insulă din lume este din nou în centrul atenției, după ce Donald Trump și-a exprimat din nou intenția de a o anexa
22.01.2026 | 15:00
De ce Groenlanda nu este afiliata la FIFA Legatura secreta pe care o are Donald Trump
De ce Groenlanda nu este afiliată la FIFA. Legătura secretă pe care o are Donald Trump. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Groenlanda a devenit din nou subiect de discuție la nivel mondial după declarațiile lui Donald Trump privind o posibilă anexare de către Statele Unite. Tentativa președintelui american poate afecta și fotbalul, motiv pentru care microbiștii ar trebui să știe de ce teritoriul autonom al Danemarcei nu este membru FIFA.

De ce Groenlanda nu este membru FIFA

Principalul motiv este instituțional. Groenlanda este un teritoriu autonom al Danemarcei din 1979, dar nu a fost un stat independent recunoscut de ONU. Începând cu anul 2007, regulamentul FIFA și UEFA s-a înăsprit, iar calitatea de membru este rezervată, în principiu, statelor suverane. Excepție fac cazurile validate înainte de noile reguli, cum ar fi cel al Insulelor Feroe, de asemenea dependente de Danemarca. Feroezii au devenit membri FIFA și UEFA mult mai devreme, profitând de o „portiță” din regulament care acum este închisă.

ADVERTISEMENT

Dincolo de statutul politic al celei mai mari insule de pe Pământ, Groenlanda întâmpină și obstacole materiale în tentativa de a se afila la FIFA și UEFA. Clima artică face imposibilă utilizarea gazonului natural din cauza permafrostului. În Groenlanda, fotbalul se joacă aproape exclusiv pe teren sintetic, care, deocamdată, nu corespunde în totalitate standardelor FIFA. În iunie 2025, Groenlanda a încercat să devină membru afiliat al CONCACAF, dar cererea a fost respinsă în special din motive de infrastructură.

Cum arată fotbalul în Groenlanda

Campionatul groenlandez există încă din 1954, iar, din 1971, se dispută sub egida Asociației de Fotbal din Groenlanda. Porecliți „urșii polari”, fotbaliștii din echipa națională a Groenlandei joacă la turnee neoficiale, cum ar fi Jocurile Insulelor, acolo unde au câștigat de două ori medalia de argint, sau meciuri amicale cu națiunile vecine.

ADVERTISEMENT

Donald Trump vrea să anexeze Groenlanda

Fotbalul din Groenlanda a revenit în prim plan și din cauza tensiunilor diplomatice legate de ambițiile pe care Donald Trump (79 de ani) le are cu acest teritoriu strategic. Președintele american susține că este imperios necesar ca cea mai mare insulă din lume să ajungă sub controlul țării sale și că acest lucru ține de „securitatea națională” a SUA.

ADVERTISEMENT

Totuși, miercuri, 21 ianuarie, în cadrul discursului pe care l-a susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, Donald Trump a promis că nu va recurge la forță pentru a anexa Groenlanda, dar a insistat că își menține obiectivul ca SUA să cumpere această „bucată de gheață pentru a proteja lumea” și a cerut „negocieri imediate”.

Ambițiile lui Trump pot afecta Campionatul Mondial

Aceste tensiuni politice se pot resfrânge și asupra sportului, la chiar cel mai înalt nivel. La mijloc poate pica Cupa Mondială din 2026, care e programată să se desfășoare în SUA, Canada și Mexic, în perioada 11 iunie – 19 iulie.

ADVERTISEMENT

Jurgen Hardt, membru al Uniunii Creștin-Democrate, partidul din care provine cancelarul Friedrich Merz, a lansat în spațiul public ideea ca naționala Germaniei să boicoteze turneul final, în cazul în care Donald Trump nu ar renunța la ideea anexării Groenlandei.

O astfel de idee a căpătat contur și în Regatul Unit al Marii Britanii, acolo unde reputatul jurnalist Piers Morgan a îndemnat opț țări importante din Europa să boicoteze Campionatul Mondial, dacă președintele SUA nu ar fi renunțat la tarifele cu care amenința națiunile contra anexării Groenlandei.

Poate Anglia, Franța, Spania, Germania, Portugalia, Olanda, Norvegia și Italia ar trebui să pună pe pauză participarea la Campionatul Mondial, câtă vreme negocierile pentru tarife continuă cu președintele Trump? Ca 8 dintre cele 10 favorite la trofeu să se retragă ar putea atrage atenția unora” – Piers Morgan

Precedentele din Războiul Rece

Deși este un scenariu nedorit, nu ar fi pentru prima oară în istorie când o competiție sportivă majori este boicotată de tensiunile geopolitice. De notorietate sunt episoadele din timpul Războiului Rece. În 1980, la JO de la Moscova, americanii au decis să nu participe, ca formă de protest pentru invazia sovietică din Afganistan.

Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, competiția a fost boicotată de țările din Blocul Estic, cu excepția României. Acest context i-a permis țării noastre să termine pe 2 în clasamentul pe națiuni, cu un total de 53 de medalii, dintre care 20 de aur.

Trump a transmis că renunță la tarife

Totuși, după discuțiile avute la Davos, Donald Trump a transmis că nu va mai impune tarifele care erau programate să intre în vigoare la 1 februarie și că a format cu NATO cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda și la toată regiunea arctică.

Cele op țări europene amenințate de președintele american cu tarife de 10% pentru bunurile de import erau Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Olanda, Finlanda și Marea Britanie.

  • 16 titluri de campioană are Boldklubben af 1967, cel mai decorat club din Groenlanda
  • 56.831 este populația Groenlandei
Tags: