Fotbal intern

De ce l-a cumpărat Gigi Becali pe Mihai Roman. “I-am zis un Psalm! L-am luat să se roage cu mine!”

21.08.2018 | 21:11
De ce la cumparat Gigi Becali pe Mihai Roman Iam zis un Psalm Lam luat sa se roage cu mine

Gigi Becali, patronul formaţiei FCSB, a dezvăluit de ce l-a cumpărat pe Mihai Roman de la FC Botoşani. Mijlocaşul ofensiv a ajuns în cursul zilei de duminică la vicecampioana României, iar luni a semnat contractul valabil pe 2 ani cu gruparea “roş-albastră”.

Gigi Becali a dezvăluit ce discuţie a avut cu Mihai Roman înainte ca fostul căpitan al lui FC Botoşani să semneze contractul cu FCSB. Astfel, latifundiarul din Pipera susţine că i-a spus fotbalistului în vârstă de 33 de ani un Psalm, iar acesta s-a dus la duhovnicul său ca să primească acceptul să meargă la FCSB.

De ce l-a cumpărat Gigi Becali pe Mihai Roman

“De ce crezi că l-am luat pe Roman? L-am luat ca să se roage cu mine. I-am zis lui Roman un Psalm şi el a fost la duhovnicul lui ca să primească acceptul să vină la Steaua. El nu a vrut la început să vină. Mi-a spus că nu poate să ne ajute, iar i-am spus că sunt convins că poate să ne ajute, dar mi-a zis că are o rugăminte. Mi-a cerut să nu îl critic dacă nu joacă bine. Am o convenţie cu el. Nu o să îl critic, chiar dacă o să joace prost”, a spus Gigi Becali la o emisiune de sport.

Gigi Becali a anunţat că Mihai Roman o să fie titular în meciul cu Rapid Viena

Gigi Becali crede că Mihai Roman o să fie titular în meciul Rapid Viena – FCSB, joi, 23 august, de la ora 21.30, din play-off-ul Europa League. Patronul vicecampioanei României susţine că jucătorii lui Nicolae Dică se vor impune cu 2-0 în meciul din Austria. Mai mult, Gigi Becali crede că Mihai Bălaşa ar juca mult mai bine dacă s-ar duce la Liturghie duminica.

“Eu cred că Roman va intra titular joi. Dică ştie, dar eu cred că da. Nu am vorbit cu Dică, dar eu cred că Roman o să fie titular cu Rapid Viena. Bălaşa se duce la Liturghie duminica? Îmi era frică pentru că nu se duce la Liturghie niciodată. Dacă s-ar duce la Liturghie o să joace. Mie nu îmi e frică. La primul meci nu am emoţii. O să vedeţi că noi o să marcăm şi o să câştigăm meciul. O să fie 2-0”, a spus Gigi Becali.

Mihai Roman a ajuns la FCSB în acelaşi timp cu Alexandru Stan, fundaşul de la Astra Giurgiu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a debutat în tricoul formaţiei “roş-albastre” în meciul câştigat de vicecampioana României cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-0, în etapa a 5-a din Liga 1 Betano.

Rapid Viena – FCSB, joi, 23 august, de la ora 21.30, în manşa tur a play-off-ului Europa League. Returul de pe “Arena Naţională” va avea loc joi, 30 august, de la ora 21.30.

În etapa a 6-a din Liga 1 Betano, sezonul 2018 – 2019, FCSB se va duela cu FC Viitorul Constanţa, duminică, 26 august, de la ora 21.00, pe stadionul Central din Ovidiu, pe Digi Sport, Telekom Sport, Look TV. Toate fazele importante vor fi LIVE VIDEO pe www.fanatik.ro.

 

Tags: