Fotbal international

De ce l-a pierdut Barcelona pe Dani Alves GRATIS: “Sunt FALŞI”

La 34 de ani, Dani Alves este unul dintre cei mai buni jucători de la Juventus. Fundaşul a fost decisiv în fazele eliminatorii în meciurile cu Barcelona şi AS Monaco. Cireaşa de pe tort a fost...
10.05.2017 | 13:40
De ce la pierdut Barcelona pe Dani Alves GRATIS Sunt FALSI

La 34 de ani, Dani Alves este unul dintre cei mai buni jucători de la Juventus. Fundaşul a fost decisiv în fazele eliminatorii în meciurile cu Barcelona şi AS Monaco. Cireaşa de pe tort a fost golul din voleu în returul cu AS Monaco. 

Dani Alves a ajuns anul trecut gratis la Juventus după ce a ales să plece de la Barcelona. Fundaşul a jucat între 2008 şi 2016 la catalani, interval în care a reuşit să câştige 23 de trofee cu echipa.

Însă, în ultimii ani de contract de la Barca, Alves s-a arătat deranjat de atitudinea oficialilor clubului, pe care i-a acuzat că nu ştiu cum să îşi trateze jucătorii.

“Îmi place să fiu iubit, iar când nu se întâmplă asta, plec” 

Deşi a contribuit la câştigarea a 23 de trofee, inclusiv 3 Ligi ale Campionilor, Dani Alves a declarat că au fost multe momente în care nu s-a simţit dorit la club. În loc să îi ofere prelungirea contractului, oficialii Barcei căutau alternative care să îl înlocuiască.

“Îmi place să fiu iubit, iar când nu se întâmplă asta, plec. În ultimele 3 sezoane petrecute acolo citeam mereu în presă: «Alves va pleca» şi nimeni din conducere nu îmi spunea nimic. Mi-au oferit reînnoirea contractului abia când Barcelona a primit interdicţie de la FIFA să mai transfere”, a spus Alves.

Ultima înţelegere pe care Dani Alves a semnat-o cu Barca a fost în 2015 după ce a câştigat Liga Campionilor în dauna actualei sale echipe, Juventus. Deşi a spus că va pleca, Dani Alves a semnat un nou contract valabil două sezoane. Oficialii Barcei au fost forţaţi să îi ofere prelungirea, fiind în perioada în care clubul a avut interdicţie la transferuri.

Dar, înţelegerea nu a apucat să o ducă la bun sfârşit. În sezonul imediat următor, Barcelona a fost eliminată în sferturile de finală din Ligă de Atletico Madrid. După ratarea calificării, Alves a publicat pe reţelele de socializare un filmuleţ amuzant în care a impersonat-o pe prietena lui Joana Sanz, în timp ce îl consola după înfrângere.

VEZI VIDEO: 

“No se vivir de otra manera, lo siento” #goodcrazy? #goodvibealways✌ #vidaquesegue? contigo la vida tiene más sentido @joanasanz

A post shared by DanialvesD2 My Twitter (@danialves23) on

Filmuleţul nu i-a căzut bine lui Luis Enrique şi antrenorul catalanilor l-a scos din lot pe Dani Alves de la meciurile ulterioare. Pe 2 iunie 2016, catalanii au anunţat oficial că Dani Alves este jucător liber de contract.

“Oamenii de la Barcelona sunt falşi şi nerecunoscători!”

Juventus s-a mişcat foarte rapid şi a obţinut semnătura unuia dintre cei mai buni fundaşi de bandă, gratis. Dani Alves străluceşte la Torino în acest sezon şi a avut un aport important în drumul spre finala Ligii Campionilor.

Fundaşul nu a uitat cum a fost tratat în ultimii ani la Barcelona şi a pus tunurile pe oficialii de pe Camp Nou: “Să plec liber de contract a fost o lecţie imensă pentru mine. Cei din conducere sunt falşi şi nerecunoscători. Nu m-au respectat. Oamenii de la Barcelona nu au nici cea mai vagă idee despre cum ar trebui să-şi trateze jucătorii”.

În sferturile Ligii, Dani Alves s-a duelat cu fosta sa echipă. A fost unul dintre cei mai buni jucători în “dubla” tranşată de Juventus cu 3-0 la general. A fost răzbunarea lui Alves, care, la 34 de ani, este unul dintre cei mai buni fotbalişti ai planetei.