Universitatea Craiova – FCSB este derby-ul rundei a patra din SuperLiga. Oltenii sunt la trei puncte de lider după înfrângerea cu CFR Cluj şi sunt sub presiune înaintea confruntării de duminică, de pe Ion Oblemenco.
Pavel Badea a tras un semnal de alarmă înainte de meci. În direct la FANATIK SUPERLIGA, oficialul Universităţii Craiova a declarat că există temeri înaintea confuntării cu FCSB, o echipă tare, care a făcut meciuri bune la Craiova:
„Ne-am dorit Cupa României, aşa cum ne dorim şi campionatul. Am mai rămas doar cu acest obiectiv. Sper ca echipa să lupte până în ultima etapă pentru îndeplinirea lui.
Safira a avut o naivitate. Să iei două cartonaşe galbene, când tu ai fost adus să suplineşti absenţele pe postul de atacant. Este o pierdere. Avem o mare problemă cu finalizarea. Mereu finalizăm cu jucători de linia a doua, în loc să o facem cu atacanţii.
Mi-e teamă că FCSB a reuşit meciuri bune la Craiova de-a lungul timpului. Mi-e teamă că jucătorii noştri vor avea o presiune prin prezenţa a 25.000 de oameni pe stadion.
Trebuie să fii puternic, ca jucător, să te autodepăşeşti şi să îndeplineşti ceea ce doresc suporterii. Echipa noastră, în unele momente, a arătat că are căderi la capitolul psihic.
Este important ca la acest meci presiunea publicului să fie pozitivă, din primul până în ultimul minut. Iar la finalul meciului vom trage concluzia dacă vom reuşi sau nu.
Mirel Rădoi este oltean, este un avantaj pe care îl are în comparaţie cu alţi antrenori care au trecut pe aici. Ştie starea de spirit. Să sperăm că va găsi soluţii de a-i remonta pe jucători pentru obiectivul propus”, a spus Pavel Badea la FANATIK SUPERLIGA.