News

De ce lipsesc vizitele politicienilor români la Kiev. Bucureștiul, între lipsa de imaginație diplomatică și asistența discretă pentru Ucraina

Deși liderii de la București par să lipsească complet din peisajul vizitelor la Kiev, în contrast cu ceea ce fac state precum Polonia sau Cehia, analiștii politici vorbesc de un rol discret asumat de România
13.04.2022 | 09:03
De ce lipsesc vizitele politicienilor romani la Kiev Bucurestiul intre lipsa de imaginatie diplomatica si asistenta discreta pentru Ucraina
ADVERTISEMENT

Liderii politici de la București par să lipsească complet din peisajul mesajelor de susținere acordate Kievului prin vizitele unor înalți oficiali, așa cum este cazul Poloniei, Cehiei sau statelor baltice, țări care și-au făcut public și ajutorul militar acordat Ucrainei.

România, puțin prezentă în campania pro-Ucraina

În urmă cu două zile doi deputați USR împreună cu un europarlamentar de la aceeași formațiune au anunțat că au efectuat o vizită la Kiev, inclusiv la Bucea și Irpin, împreună cu alți 35 de deputați și europarlamentari din 11 țări europene, o delegație din care au făcut parte și Ursula von der Leyen dar și prim-ministrul Slovaciei. „Da, suntem primii demnitari români care au mers la Kiev de când a început războiul. Nu mă întrebați pe mine de ce. Întrebați-i pe cei din Guvern, care nu au fost”, a scris într-un editorial pentru Digi24, deputata Diana Stoica. Sâmbătă, imaginile cu premierul britanic Boris Johnson plimbându-se pe străzile Kievului împreună cu președintele Zelenski au făcut înconjurul planetei, în ceea ce a reprezentat un puternic mesaj de susținere.

ADVERTISEMENT

În tot acest context au lipsit cu desăvârșire acțiunile diplomatice ale Bucureștiului, niciunul din liderii importanți ai țării nepărând interesați de o vizită în Kiev. În fapt, Laura Kovesi, șefa Parchetului European a fost singura prezență importantă, în calitate de oficial european, care a făcut o vizită de lucru la Kiev. În tot acest timp, țări precum Polonia au constant o voce puternică în interiorul UE, cerând sancțiuni și ajutor militar consistent pentru Ucraina sau criticând poziția Ungariei față de invazia Rusiei, la fel, statele baltice și-au retrimis ambasadorii la Kiev și au avut mesaje constante privind interzicerea importurilor de petrol rusesc.

România pare să fi lăsat o imagine în care problema Ucrainei se rezumă doar la ajutorul acordat refugiaților din această țară ce sosesc aici și la a urma linia comună impusă la nivelul UE și NATO. Țara noastră nu pare să-și fi asumat niciun mesaj propriu pe latura politică a acestei crize, chiar și expulzarea diplomaților ruși anunțată săptămâna trecută a venit în contextul unor măsuri similare luate de majoritatea statelor UE, însă unele țări baltice au făcut acest lucru imediat după începerea războiului.

ADVERTISEMENT

La fel, episodul important pentru România în care președintele Volodimir Zelenski a ținut un discurs în fața Parlamentului României pare să fi fost ratat complet de către politicienii noștri. Marcat nu doar de o serie de probleme tehnice inexplicabile (inițial, președintele Ucrainei nu putea fi auzit, apoi transmisiunea video a fost întreruptă, pentru ca mai apoi să fie înregistrate unele dificultăți de traducere a discursului din limba ucraineană în română), o premieră în ceea ce privește discursurile similare ținute de președintele ucrainean, dar liderii noștri nu au încercat deloc să promoveze această cauză sus în agenda publică.

„Statul român nu are și nici nu cred că își propune să aibă o strategie de comunicare coerentă care să vizeze maximizarea rolului jucat de țara noastră ca vecin al Ucrainei asediate. Faptul că președintele Ucrainei a fost invitat să ia cuvântul în Parlamentul României, lăsând la o parte ridicolul situației generat, nu de problemele tehnice, ci de modul în care a fost organizat evenimentul, cu acele discursuri ale președinților Senatului și Camerei Deputaților care nu au reușit să transmită niciun fel de emoție legat de acest moment, un discurs al primului ministru citit fără vlagă și neracordat la cele spuse de Volodimir Zelenski (o atitudine tranzacțională în care prim ministrul îi cere Președintelui Ucrainei să se comporte la fel de bine cu minoritatea română din Ucraina la fel cum statul român s-a comportat cu refugiații ucraineni, deși Zelenski făcuse deja o promisiune în acest sens în discursul său), o sală cu multe scaune goale și cu parlamentari neatenți la discurs!

ADVERTISEMENT

România a punctat totuși la capitolul ospitalității față de refugiați chiar dacă punctele au fost aduse de voluntarii care au fost mult mai bine organizați decât instituțiile guvernamentale! Dar acest succes mediatic este estompat de realitatea care se conturează tot mai mult în zilele noastre, spre deosebire de Polonia unde se afla peste 2 milioane de refugiați Romania este, cu puține excepții, doar țară de tranzit pentru aceștia.

Cu privire la o vizită oficială la Kiev, cine s-o facă și cu ce mesaj să meargă acolo, de vreme ce statul român nu a avut niciun mesaj concret atunci când Zelenski s-a adresat Parlamentului României? Deși am putea să punctăm din poziția de vecin al Ucrainei la Marea Neagră, promovând ajutorul ce poate fi acordat Ucrainei prin portul Constanța, dată fiind incapacitatea rutelor de transport ale Ucrainei la Marea Neagră”, a declarat pentru FANATIK Cristian Barna, profesor asociat la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, Universitatea București și Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca.

ADVERTISEMENT

Ajutorul militar acordat Ucrainei

La doar trei zile după declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, Guvernul României a anunțat și el, după anunțuri similare din partea altor state UE, că țara noastră va trimite ajutor militar Ucrainei. Era vorba de un ajutor militar constând în principal în echipamente militare (căști și veste antiglonț) plus combustibil, ajutor evaluat la nivelul a două milioane de euro. Anunțul venea după ce țări precum Germania, Olanda sau Suedia anunțaseră că oferă armament mult mai sofisticat, constând în arme antitanc. Mai mult, recent alte state est-europene, în special Cehia și Polonia, au anunțat deschis transferul de armament greu către Ucraina, în special tancuri și transportatoare blindate, iar Slovacia a oferit propriul sistem anti-aerian S-300.

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, declara atunci că ar putea urma și alte tranșe de ajutor militar pentru Ucraina. „Este posibilă și o viitoare tranșă. Există o compatibilitate destul de mare între echiparea pe care o are ucraineană și cea română. Nu vorbim de echipamente foarte noi, ci de ceea ce e în mod tradițional în dotarea armatelor celor două țări. Există compatibilități importante în ceea ce privește echipamentele militare”, declara Vasile Dîncu pentru Europa Liberă.

Autoritățile de la București nu au mai oferit niciun alt detaliu privind continuarea oferirii acestui tip de sprijin pentru Ucraina. România a primit însă pe teritoriul ei noi trupe NATO, iar de la baza aeriană de la Mihail Kogâlniceanu, Statele Unite execută constant operațiuni de patrulare aeriană la frontiera NATO, dar și zboruri ca urmăresc culegerea de informații de pe teritoriul ucrainean. La fel, în toată această perioadă, zborurile bombardierelor strategice ale SUA au continuat deasupra teritoriului României. Comentatorii politici sunt de părere că astfel, este mult mai probabil ca țara noastră să joace un rol discret, dar activ, în ceea ce privește operațiunile de transfer de armament către Ucraina.

„În opinia mea, mult mai curând este vorba despre un rol pe care România și l-a asumat în cadrul alianței NATO. Cred că statul român dă mai degrabă dovadă de discreție și nu de inacțiune, așa cum probabil mulți acuză autoritățile că nu fac mai nimic. Cred că acuzațiile sunt că nu-și fac publicitate mai mult, că nu viralizează anumite acțiuni, nu-și pun pe Facebook și nu fac filmulețe din acestea. Probabil, și este doar speculația mea, este vorba despre o strategie pe care România a stabilit-o de comun acord cu partenerii NATO privind un rol mai discret în comunicarea lucrurilor care se fac.

Cred că România este o parte activă a acestui proces de sprijinire a Ucrainei, și nu mă refer aici doar la sprijinirea refugiaților și declarațiile politicienilor, ci chiar la acțiuni mult mai directe, tranzit de armament și alte chestiuni despre care se vorbește mai puțin. Există motive clare pentru care aceste lucruri nu se comunică și nu se postează pe rețelele de socializare.

Este opinia mea strict personală, însă nu cred că aceste critici ce se aduc autorităților noastre, că de ce nu a venit Biden la noi, că de ce nu oferim armament Ucrainei, de ce nu merg politicienii noștri la Kiev, și tot felul de chestiuni de genul acesta ce, sigur, ar putea să dea foarte bine în mediul online, dar nu cred că au același impact pe care un sprijin mai discret dar mult mai eficient l-ar putea avea.

Spre exemplu, rolul mult mai vizibil al Poloniei de exemplu este de înțeles, fiind o chestiune istorică în primul rând, știm natura relațiilor Poloniei cu Federația Rusă și cu Uniunea Sovietică, iar agresivitatea lui Putin a fost mult mai intens îndreptată împotriva Varșoviei sau a Țărilor Baltice. La noi aceste lucruri sunt făcute cu mai multă discreție, dar eu bănuiesc că este vorba de un rol asumat și nu o lipsă de acțiune”, a declarat pentru FANATIK Mădălin Hodor, istoric în cadrul CNSAS.

De altfel, președintele Iohannis a fost întrebat marți de un reporter belgian, în cadrul conferinței comune de la Cotroceni cu premierul belgian Alexander de Croo, ce armament a trimis România Ucrainei. „Pentru noi e foarte important să ne ocupăm de refugiații ucraineni și de oamenii care au nevoie de ajutor în Ucraina, este preocuparea noastră principală. Evident, ajutorul militar e transmis către Ucraina de către NATO. Nu cred că e bine să facem declarații publice lungi despre ce face o țară sau alta în această privință”, a spus șeful statului.

Rolul discret al Bucureștiului

Analistul politic Cristian Pîrvulescu este și el de părere că România joacă un rol discret, însă activ, în ceea ce privește ajutorul militar acordat Ucrainei. În opinia sa, acest lucru a fost determinat în principal de contextul politic intern din țara noastră.

„Cred că nu trebuie să ne luăm după aparențe în această problemă. România este mai activă decât majoritatea celorlalte țări în sprijinirea Ucrainei, dar are o altă strategie, mai puțin vizibilă. România este, după Polonia, dar nu foarte departe de Polonia, țara cea mai importantă din regiune prin care tranzitează armamentul spre Ucraina. Nu este deloc în situația Ungariei (care a refuzat deschis să acorde ajutor militar Ucrainei – n.red.). Nu este nici stilul președintelui, primului ministru și al ministrului de externe, de altfel, de a fi foarte expansiv. În plus, noi nu avem alegeri și nici nu avem bătălii cu Uniunea Europeană. 

Trebuie apoi să înțelegem în primul rând că în interiorul clasei politice există o puternică opoziție în ceea ce privește susținerea militară a Ucrainei, militară însemnând trimiterea de armament. Știm foarte bine că acest pacifism nu este acum decât o altă formă de pro-rusism, dar el există și trebuie strâns legat de o parte din grupările fundamentalist religioase din partidele sistem, nu mă refer la AUR. Plus, să nu uităm că avem la guvernare un partid care se numește UDMR, un partid atât de dependent de FIDESZ încât uneori nu le mai putem deosebi. Ori, FIDESZ are o poziție foarte rezervată cu privire la războiul din Ucraina, ca să nu mai vorbim de implicarea în sprijinul candidaților pro-ruși la alegerile din Franța. Anul acesta aceștia nu s-au mai împrumutat din Rusia, la rugămințile lui Putin, partidul lui Marine le Pen a fost împrumutat de Ungaria”, a declarat profesorul Cristian Pîrvulescu pentru FANATIK.

În opinia acestuia, strategia discretă urmată de președintele Iohannis în actuala criză de securitate creată după invadarea Ucrainei de către Rusia are rolul de a evita atât posibilele tensiuni ce ar fi putut apărea cu minoritatea maghiară din Transilvania, tensiuni ce au apărut acum între Slovacia și Ungaria, dar și de a nu expune țara noastră unui puternic curent antisistem ce ar fi putut destabiliza societatea noastră la fel cum s-a întâmplat în perioada pandemiei. În opinia acestuia, în ciuda faptului că în societatea românească există un puternic curent antirusesc, moștenit și adânc înfipt în subconștientul național încă dinainte de Ceaușescu, românii rămân un popor foarte apropiat de valorile ultra-conservatoare, adică exact valorile pe care Moscova le promovează pentru a destabiliza Europa.

„Cred că autoritățile române sunt traumatizate, după ce s-a întâmplat în perioada pandemiei, de posibilitatea creșterii mișcărilor anti-sistem până acolo când pot deveni chiar dominante. Nu există niciun fel de control și nicio contrareacția față de ofensiva rusă pe rețelele sociale. În perioada pandemiei ea a fost dărâmătoare. Din punctul ăsta de vedere, România a fost expusă și rămâne extraordinar de expusă. Asta pentru că temele sunt aici, să nu uităm recentele sondaje ce arătau ultra-conservatorismul societății românești, adică o majoritate a societății românești este pe aceeași lungime de undă cu Vladimir Putin. Asta este o victorie categorică a Rusiei, și o victorie ce s-a câștigat în timp. O victorie care s-a câștigat și pentru că nu a existat o reacție, probabil pentru că cei de la SRI erau în concediu. Îmi imaginez că în Crimeea își făceau concediu, altfel nu-mi pot imagina ce s-a întâmplat.

Acest lucru ne arată că există foarte multe riscuri la nivelul societății române, și atunci preferă această strategie, care este deja marca Iohannis. O strategie liniștită, calmă, dar care urmărește atingerea obiectivelor și nu efectul de fanfară. Și la fel este și premierul Nicolae Ciucă, nici acesta nu este un orator care să se expună excesiv. Dar aceștia nici nu fac greșeli. Deci, dacă ținem cont de caracteristicile psihologice acestor personaje și, pe de altă parte, contextul politic românesc, cu UDMR, cu mișcări antisistem puternice ce au intrat în mintea societății românești, atunci această strategie pare a fi cea lipsită de riscuri”, a mai precizat profesorul Cristian Pîrvulescu.

Potrivit acestuia, vizita vicepreședintelui SUA, Kamala Harris în România a provocat imediat în mediul virtual o reacție tipică împotriva înarmării Ucrainei în numele sentimentelor de pace, unul din narativele propagandei de la Moscova în această perioadă. Astfel, pentru a evita impulsionarea acestor curente Bucureștiul ar fi ales un rol mult mai discret, din care au lipsit și vizitele de PR la Kiev.

„Au preferat să urmeze o altă linie, pentru că nu există niciun fel de blocaj, noi nu avem vreo opoziție față de politica noastră față de Ucraina, așa cum este situația în Bulgaria sau Ungaria. Nu avem nevoie de tam-tam, nu avem alegeri, așa cum se întâmplă în Slovenia, ca să facem vizite inutile la Kiev. Dacă este ceva ce este evident, este că țara noastră se coordonează foarte bine cu partenerii în tot ceea ce face. Iar ceea ce face, face rezonabil”, a mai precizat pentru FANATIK profesorul Cristian Pîrvulescu.

 

ADVERTISEMENT