Experții Feng Shui explică de ce masa din bucătărie trebuie să stea în mijlocul camerei. Deși pentru unele persoane acest detaliu nu este tocmai important, el poate afecta în mare parte starea de spirit și nu numai.
În arta Feng Shui, poziționare anumitor obiecte din casă este extrem de importantă. Specialiștii spun că ele ne pot influența norocul, starea de spirit și poate contribui la mai multe aspecte din viața noastră.
Iar pentru că locuința noastră este locul în care ne odihnim și petrecem o parte din timp, este bine ca aceasta să fie armonioasă și încărcată cu energie. În acest sens, principiile de bază Feng Shui ne pot fi de mare ajutor.
Dacă ar fi să vorbim despre bucătărie, aici, masa trebuie să stea mereu în mijlocul camerei. Conform principiilor Feng Shui, bucătăria reprezintă simbolul sănătății și al abundenței. Astfel, este esențial ca mobila, dar și echipamentele prezente să fie poziționate în în mod corect.
Aragazul spre exemplu nu trebuie să fie așezat față în față cu chiuveta. Asta în contextul în care acest lucru reprezintă o opoziție a elementelor foc și apă. Iar dacă nu există posibilitatea ca cele două să fie puse altfel, este bine ca între ele să existe un element neutru.
Aici putem vorbi fie despre o plantă, fie despre un blat de lemn sau un obiect de decor. De ce masa din bucătărie trebuie să stea mereu în mijlocul camerei? Pentru că ea simbolizează unitatea în familie. Astfel, dacă este pusă la perete poate transmite un alt sentiment.
Totodată, masa din bucătărie nu trebuie să stea sub grinzi. Acest lucru ar putea declanșa o senzație de apăsare energetică, spun specialiștii din arta Feng Shui. Ce alte reguli mai sunt esențiale? În sufragerie, spre exemplu, canapeaua nu trebuie să stea niciodată cu spatele la ușă.
Deși poate părea greu de crezut, o astfel de poziționare oferă o senzație de nesiguranță. La rândul său, patul trebuie așezat într-o poziție de comandă, cu capul la perete, dar nu direct în fața ușii.
Această poziționare asigură stabilitate și securitate, arată Love Deco. Totodată, e bine ca oglinzile să nu fie poziționate spre pat, pentru că pot ajunge să perturbe liniștea și somnul.