Fotbal intern

Să nu ne mai lăsăm niciodată UMILIȚI! Ajax i-a interzis lui Răzvan Marin să joace pentru România, tatăl fotbalistului a recunoscut durerea interioară a acestuia! Cum ar fi fost cu el pe teren?

27.06.2019 | 21:28
Sa nu ne mai lasam niciodata UMILITI Ajax ia interzis lui Razvan Marin sa joace pentru Romania tatal fotbalistului a recunoscut durerea interioara a acestuia Cum ar fi fost cu el pe teren

Naţionala României U 21 a fost aproape de o finală de vis la Campionatul European din Italia. Din lotul lui Mirel Rădoi a lipsit însă cel mai scump fotbalist al acestei generaţii! A fost România umilită de Ajax Amsterdam în cazul Răzvan Marin? FANATIK a stat de vorbă cu tatăl jucătorului, Petre Marin, chiar în ziua partidei de debut a tricolorilor la turneul final. Atunci, fostul jucător al Stelei nu părea prea afectat de absenţa băiatului său din Italia. Apoi, tricolorii au ajuns la un pas de lovitura secolului. Semifinala cu Germania a fost pierdută într-un mod dramatic, pe final, după ce elevii lui Mirel Rădoi făcuseră o primă repriză de vis. Ce credea tânărul mijlocaş român despre situaţia sa, de ce Real Madrid a tratat diferit un fotbalist din Serbia şi exemplul care vine să întărească temerile olandezilor se regăsesc în articolul de mai jos.

A fost România umilită de Ajax Amsterdam în cazul lui Răzvan Marin? Reacţia lui Petre Marin: “Nu a avut ce să facă”

Răzvan Marin este fotbalistul român plecat din Liga 1 Betano la o vârstă fragedă care a confirmat pe deplin în străinătate. Evoluţiile excelente de la Standard Liege i-au adus transferul la Ajax Amsterdam. Mutarea a fost primită cu un val de entuziasm special de conducătorii federaţiei, de oamenii de fotbal, de ziarişti şi de fani. Apoi, a venit lovitura: Ajax i-a interzis românului să joace la Campionatul European U 21!

Povestea Euro 2019 se încheie aici!

Povestea Euro 2019 se încheie aici! România este învinsă de Germania cu 4-2 și este eliminată în semifinale. Capul sus, băieți! Suntem mândri de voi, tricolorii "mici", dar atât de mari! Mulțumim pentru toate momentele memorabile de la acest turneu final, pentru emoțiile cu care am trăit fiecare meci alături de voi, pentru că ne-ați amintit de Generația de Aur a României! Felicitări! Hai, România!

Gepostet von TVRSport am Donnerstag, 27. Juni 2019

FANATIK a vorbit cu Petre Marin despre această situaţie dificilă: “Pe mine nu mă încearcă niciun regret, dar îmi doresc ca România să facă treabă bună. Răzvan e cu sufletul şi cu gândul bun alături de băieţi. Dacă ar fi fost după el, sută la sută ar fi jucat acum la Campionatul European, dar e profesionist, asta e meseria pe care şi-a ales-o, şi trebuie să meargă mai departe. Nu mai contează acum de ce nu l-au lăsat cei de la Ajax, asta a fost decizia lor şi Răzvan a acceptat-o. Nu a avut ce să facă”, a declarat Petre Marin pentru FANATIK. Ce s-a întâmplat după acest dialog? România U 21 a câştigat grupa infernală cu Croaţia, Anglia şi Franţa. România U 21 a devenit noua imagine a speranţei unei ţări. România U 21 a fost la un pas să joace cu titlul continental pe masă! Motive numeroase pentru ca regretul familiei Marin să fie unul imens. Și al nostru, al românilor. Cum ar fi fost cu mijlocașul lui Ajax pe teren? Nu vom știi niciodată!

Razvan Rat,Petre Marin,Tuncay Sanli.
Petre Marin, tatăl lui Răzvan Marin şi fost internaţional de seniori al României, susţine că fotbalistul lui Ajax îşi dorea să fie acum în Italia. Sursa foto: Sportpictures.eu

Real Madrid l-a lăsat pe Luka Jovic să evolueze pentru Serbia

Cazul lui Marin nu a fost unul singular la nivelul competiţiei. O ipostază similară s-a regăsit în naţionala Serbiei. Atacantul Luka Jovic, care a făcut senzaţie în sezonul trecut la Eintracht, a fost transferat în această vară de Real Madrid, după o luptă aprigă cu FC Barcelona. Galacticii au plătit 60 de milioane de euro pentru Jovic!

Madrilenii nu s-au opus atunci când jucătorul le-a cerut să fie lăsat să joace pentru ţara sa la turneul din Italia. Jovic a fost de departe vedeta lotului Serbiei, deşi acest lucru nu a ajutat ţara vecină să nu se facă de râs. Diferenţa faţă de cazul lui Răzvan Marin este posibil să fi fost făcută la nivelul dorinţei speciale a fotbalistului, sârbii fiind renumiţi ca un popor ce pun naţionala mai presus de datoria faţă de formaţiile de club.

Olandezii s-au temut de o accidentare

Sursele FANATIK susţin că principalul motiv pentru care Ajax nu a dorit să îl lase pe Răzvan Marin a fost riscul de accidentare gravă la un astfel de turneu. Cum datele nu sunt considerate a fi oficiale, asigurarea lui Marin nu ar fi putut fi făcută la nivelul necesar, iar costurile ar fi fost suportate integral de olandezi.

În favoarea celor de la Ajax, care au plătit 12,5 milioane de euro pentru român, vine momentul şocant din partida Serbia – Austria, 0-2, când atacantul austriac Hannes Wolf a suferit o accidentare terifiantă. Acesta şi-a fractura piciorul şi va lipsi o lungă perioadă de pe gazon. Wolf fusese transferat în această vară pentru 12 milioane de euro de la Salzburg la RB Leipzig!

Razvan Marin dand autografe
Răzvan Marin este unul dintre cei mai iubit tineri fotbalişti români de către copii, care au găsit în el un nou idol. Sursa foto: Sportpictures.eu

Ce spunea Răzvan Marin despre absenţa de la Campionatul European

“Normal că îmi doream să fiu acolo, să îi pot ajuta. Din păcate, nu se poate de această dată. Cred că nu se poate deloc. Nu voi mai avea o astfel de șansă. Viața merge înainte. Sunt sigur că jucătorii care vor fi în locul meu vor face o treabă foarte bună. Pe postul ăla sunt Tudor Băluță, Alex Cicâldău. Au demonstrat în Liga 1 că pot face față cu brio. Știu că formează un grup unit, frumos. Sper să mențină această atmosferă și să dea tot ce au mai bun pentru a câștiga. Mai ales după ce am vorbit cu antrenorul de la Ajax m-am resemnat pentru că mi-a zis niște lucruri destul de clare” 

Ce spunea Mirel Rădoi despre absenţa lui Răzvan Marin de la Campionatul European

“Cred că ați observat deja că marele absent din acest lot este Răzvan Marin. Din păcate, Ajax Amsterdam, noul său club, n-a fost de acord ca Răzvan să fie lăsat să participe la turneul final de la vară. Chiar în această dimineață am avut o discuție cu antrenorul lui Ajax (n.r. – Eric Ten Hag), care mi-a spus că nu este de acord să-l lase. Mi-au explicat că nu au nimic cu noi. Au argumentat că în lot mai există un jucător în aceeași situație, care face parte din naționala Danemarcei. Răzvan și-ar fi dorit să joace cu noi, dar la fel de bine a înțeles că nu pooate impune condiții. Era destul de dificil să se ducă la Ajax și să le spună celor der acolo că el oricum se va prezenta la lot, mai ales că nu este nici dată UEFA”

Mesajul lui Răzvan Marin pentru colegii de la U 21, înaintea turneului final

“Salut băieţi! Ţin să vă transmit un mesaj ca să ştiţi că sunt cu sufletul alături de voi! Îmi doresc să ajungeţi cât mai departe! Multă baftă, Doamne ajută şi îmi pare rău că nu pot fi acolo. Hai România!”

  • 12,5 milioane de euro a plătit Ajax Amsterdam pentru Răzvan Marin
  • 7.00 este cota oferită de Fortuna pentru ca George Puşcaş să marcheze cu capul în România-Germania