Gabriela Badea, antreprenoarea care a redefinit luxul în serviciile funerare din România, supranumită ”Regina Întunericului”, începe 2025 cu un nou capitol al vieții sale. După un divorț dificil care a încheiat o căsnicie de 20 de ani, Gabriela Badea a ratat și propunerea de la Pro TV de a participa la Survivor România 2025. Care este motivul real din cauza căruia nu a mai plecat în Republica Dominicană.
Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, Regina Întunericului mărturisește adevărul despre plecarea la Survivor România 2025, de la Pro TV. Până acolo, însă, aceasta ne povestește cum și-a surprins copiii la început de an. Gabriela Badea și-a început anul cu o reușită personală și o surpriză uriașă pusă la cale pentru puștii ei: Daria (12 ani), Delia (9 ani) și Damian (8 ani).
„Copiii mei îmi spuseseră că își doresc foarte mult să zboare cu avionul. Deși fiica mea cea mare are 12 ani, niciodată până acum nu am reușit să găsesc răgazul să ne îmbarcăm și să plecăm într-o vacanță, în străinătate.
Așa că am pus la cale un plan și am organizat o plecare în Ungaria, la Budapesta, fără ca ei să știe. Pe 31 decembrie am luat bilete, am rezervat hotelul și m-am dus acasă. Le-am spus că mergem la aeroport să o așteptăm o prietenă, care vine din străinătate.
Am făcut un bagaj mic și abia după ce am trecut de porțile de îmbarcare le-am arătat pașapoartele, biletele de avion. Le-am dezvăluit surpriza. Daria a plâns de bucurie. Își dorea atât de mult să vadă cum este într-un avion și să trăiască experiența zborului.
Am plecat pe 31 decembrie și ne-am întors pe 1 ianuarie. Totul a fost din scurt, o decizie pe care am luat-o pe loc pentru a face o bucurie. Am fost atât de hotărâtă să le fac această surpriză, încât abia după ce am ieșit din țară am realizat că eu nu luasem procură pentru copii, de la fostul soț. Noroc că nu am avut probleme.
Am vizitat două muzee și cea mai frumoasă cafenea din lume – New York Café, Budapesta. Mă bucur că după atâția ani, acum, când sunt singură din toate punctele de vedere, mi-am pus copiii și bucuriile lor pe primul plan. Am avut toți patru un început de an fantastic, de sărbătoare. Cei de la hotel ne-au așteptat cu un tort”, spun Regina Întunericului, pentru FANATIK.
În ciuda faptului că este considerată una dintre cele mai extravagante persoane publice de la noi, Regina Întunericului, antreprenoarea de pompe funebre care s-a ocupat de înmormântarea lui Silviu Prigoană, a avut un 2024 extrem de dur.
După 20 de ani de căsnicie, Gabriela Badea (fostă Lucuțar) a divorțat de soțul ei, Romeo. Separarea a însemnat ruperea relației și împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, respectiv a averii care s-a ridicat la aproximativ 2,7 milioane euro, potrivit relatărilor din presă.
Regina Întunericului a rămas cu cei trei copii ai săi și afacerea principală, firma de pompe funebre pe care a clădit-o de la zero. Deși, la un moment dat, a declarat la Dan Capatos în emisiune că în urma divorțului a pierdut aproximativ 70% din munca sa, aceasta pare să fi depășit cumpăna vieții. Ba mai mult, se pare că vede o rază de speranță și își dorește o nouă relație.
„Am rămas cu tot ceea ce îmi doream, ceea ce iubesc mai mult: copiii și afacerea. Este munca mea de 20 de ani. Am pornit de foarte jos, am muncit foarte mult și este ceea ce știu să fac mai bine. Locuiesc cu copiii în casa noastră, casa în care ei au crescut. Nu am dorit să ne mutăm. Pentru ei ar fi fost încă o schimbare majoră, care ar fi amplificat ruptura produsă la divorț.
Ca în majoritatea divorțurilor, foarte puțini parteneri reușesc să rămână prieteni. Așa este și la noi. Nu mă interesează ce face, fiecare este pe drumul lui. S-a terminat! După 20 de ani de căsnicie suntem doi străini. Sunt însă sigură, că, în timp, lucrurile vor reveni la normal. Suntem doi oameni maturi și avem trei copii împreună.
Da, îmi doresc să-mi refac viața. Aștept să vină persoana potrivită. Fiecare om merită să fie fericit. Chiar dacă am 40 de ani, eu mă simt ca la 20, sunt în putere, sunt o femeie iubitoare. Mă văd refăcându-mi viața. Cu acte nu știu dacă m-aș mai căsători și nici nu aș mai face afaceri cu partenerul de viață. Lucrurile acestea trebuie să fie separate, am înțeles asta după ce am plătit un preț.
Pe plan profesional, în 2025, îmi doresc să dezvolt afacerea și mai mult, iar pe plan personal să mă îndrăgostesc. Primesc tot felul de mesaje, dar cred că în momentul în care o să apară ceva, o să știu. O să simt”, ne-a dezvăluit Gabriela Badea.
Anul trecut, Gabriela Badea a fost curtată de producătorii emisiunii Survivor România 2025 care și-ar fi dorit-o concurentă în faimosul reality show de la Pro TV. Dar cum viața bate filmul și evenimentele personale i-au luat-o înainte, antreprenoarea a lăsat alegerea în mâinile lui Dumnezeu. Prin firma sa, ea a organizat fără cusur și în cel mai elegant mod posibil și înmormântarea Ionelei Prodan, a Mioarei Roman, Ion Dichiseanu și Sebastian Papaiani.
„Dumnezeu așază lucrurile așa cum este mai bine pentru noi. Eu am înțeles asta și mă las în mâinile Lui. S-a dovedit că a fost cel mai bine, copiii aveau nevoie de mine aici, afacerea la fel. Fiica mea cea mare, care se oferise să aibă grijă de tot, alături de bunica și bone, mi-a spus un lucru tare drăguț. ”Mami, dar tu ești deja o Survivor!” M-a impresionat, copiii văd, înțeleg.
Cred că răsplata mea pentru faptul că sunt un om bun, sunt copiii aceștia minunați, copiii care înțeleg și nu cer niciodată nimic. Și dacă îi desenam și dacă îi ceream, nu ar fi fost atât de buni. Sunt totul!
Anul trecut nici în vacanță la noi nu am apucat să îi duc, iar ei nu s-au plâns și au înțeles. Când voiam să plecăm, apărea un caz (n.r. înmormântare) și trebuia să rămân. Și acest lucru am de gând să îl îndrept”, ne-a declarat Gabriela Badea, zisă Regina Întunericului.