Dan Petrescu este unul dintre cei mai titraţi antrenori români din ultimul deceniu şi jumătate. Dar, unul dintre eşecurile răsunătoare ale “Bursucului” în cariera de antrenor a fost mandatul de la Rapid, unde a fost din decembrie 2004 până în aprilie 2005.
Fostul secund al lui Dan Petrescu de la Rapid, Marian Rada, a explicat la SUFLET DE RAPIDIST motivele pentru care Dan Petrescu nu a reuşit în Giuleşti, deşi ulterior avea să câştige cinci titluri de campion al României cu Unirea Urziceni şi CFR Cluj:
“Cu Dan Petrescu a fost foarte bine, n-a fost nicio problemă. Eu nu am renunţat, vorbeam, făceam şedinţe tehnice. Scriam alea pe tablă, pus foile de faze fixe le făceam. Ne împărţeam ce aveam de făcut.
Şi atunci era antrenor bun, dar nu s-a adaptat la condiţiile de la Rapid, ca şi Iordănescu. Nu puteai să-i ceri… Nu s-a adaptat pe condiţiile de la club. Venea acolo, îl salutau cei de pe acolo şi trecea mai departe. Nu era pe spiritul Giuleștiului. De fapt, ca toți antrenorii steliști.
Nu se face aşa. Tu lucrezi cu ei, nu a fost prea popular. Orice om care munceşte pentru tine trebuie să îl respecţi, că e important. Să îl faci să înţeleagă că dacă nu eşti, se rupe un lanţ.
Nu mai funcţionează. Ca jucători au fost mai mulţi stelişti iubiţi: Fane Iovan, Marcel Puşcaş… Eram la Timişoara când s-a accidentat Puşcaş. A fost un duel cu Sabou. Au venit medicii, să îi pună piciorul pe targă.
Era rupt, s-a frânt. Nu ştia nimeni ce are el acolo. Eram pe teren, s-a frânt piciorul de la jumătatea tibiei. I-au pus tije, de astea, de atunci n-a mai jucat nici el. Bătusem 3-1, dar a fost umbrită victoria.
Liţă Dumitru a fost printre cei mai mari. A fost polivalent, unde îl puneai, acolo juca: libero, numărul 8, numărul 10. Între primii 5 jucători ai României aş spune că e”, a spus Marian Rada la SUFLET DE RAPIDIST.
S-a vehiculat şi numele lui Dan Petrescu pentru banca Rapidului după plecarea lui Cristiano Bergodi. În cele din urmă, Neluţu Varga l-a convins să revină la CFR Cluj, unde îşi propune un nou titlu de campion.