Life

De ce nu ai voie să donezi sânge dacă ai tatuaje. Ce restricții mai ai dacă vrei să faci această faptă bună

De ce nu ai voie să donezi sânge dacă ai tatuaje. Ce restricții mai ai în cazul în care vrei să faci această faptă bună.
29.09.2022 | 06:03
De ce nu ai voie sa donezi sange daca ai tatuaje Ce restrictii mai ai daca vrei sa faci aceasta fapta buna
De ce nu ai voie să donezi sânge dacă ai tatuaje. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Există mai multe reguli pe care trebuie să le respecți dacă vrei să donezi sânge și este important de menționat că nu poți face această faptă bună dacă ai tatuaje. Iată ce trebuie să știi înainte de a merge la un centru de transfuzie sanguină.

De ce nu ai voie să donezi sânge dacă ai tatuaje

Donarea de sânge reprezintă un gest umanitar, benevol și anonim. Cei care vor să o facă trebuie să îndeplinească anumite condiții.

ADVERTISEMENT

Persoana care are de gând să doneze sânge trebuie să aibă o greutate corespunzătoare, să fie complet sănătoasă și să nu aibă tatuaje sau piercing-uri.

Cerneala, metalele sau alte materiale introduse în corp pot afecta sistemul imunitar și ceea ce este în fluxul sanguin, motiv pentru care donarea de sânge poate fi periculoasă.

ADVERTISEMENT

Dacă acul cu care se face tatuajul nu a fost sterilizat înainte, acesta poate transmite bacterii sau virusuri periculoase, cum ar fi Hepatita B, Hepatita C sau HIV.

Cu toate acestea, există posibilitatea de a deveni donator de sânge chiar dacă ai tatuaje. Este recomandat să aștepți cel puțin șase luni de la ultimul tatuaj înainte de a merge la un centru de transfuzie.

ADVERTISEMENT

“Indiferent de zona în care se aplică tatuajul, persoana respectivă poate să doneze sau să preia activitatea de donare de sânge/componente sanguine doar după șase luni din data aplicării acestora și numai după efectuarea testului NAT pentru virusul hepatic B și C, care la rândul său va fi unul negativ.

Adică nu va fi depistat virusul hepatic viral B sau C.”, a explicat șefa Centrului de Transfuzie a Sângelui, notează infospot.ro.

ADVERTISEMENT

Unii medici recomandă să aștepți chiar și un an de când ai făcut ultimul tatuaj.

Este important să-ți faci tatuajul la saloane sigure, reglementate de stat, dar și să discuți cu medicul înainte de a decide să donezi sânge.

Ce restricții mai ai dacă vrei să donezi sânge

Persoanele care vor să doneze sânge trebuie să aibă vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 60 de ani, greutatea peste 50 de kg, pulsul regulat (60 – 100 de bătăi pe minut) și tensiunea arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, potrivit Centrului de Transfuzie Sanguină București.

De asemenea, pentru a dona sânge nu trebuie să fi suferit o intervenție chirurgicală în ultimele șase luni. Femeile nu trebuie să fie însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruației.

Nu trebuie să fii sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice sau boli endocrine.

Un alt criteriu este să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înainte donării. Nici medicamentele nu trebuie consumate înainte de donare. Nu ai voie să fumezi înainte și nici după ce ai donat sânge.

În plus, donatorii de sânge nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli:

  • hepatită (de orice tip)
  • TBC
  • sifilis
  • malarie
  • epilepsie si alte boli neurologice
  • boli psihice
  • bruceloză
  • ulcer
  • diabet zaharat
  • boli de inimă
  • boli de piele: psoriazis, vitiligo
  • miopie forte – peste (-) 6 dioptrii
  • cancer

De asemenea, sunt și criterii de excludere permanentă pentru donarea de sânge, după cum urmează:

  • afecţiuni cardiovasculare (inclusiv hipertensiunea arterială cronică în tratament, angina pectorală); traumatisme craniene cu sechele; etilism cronic; schizofrenie; epilepsie; hepatită cronică, ciroză hepatică; sifilis; pancreatită; cancer, leucemii; diabet zaharat; tuberculoză;
  • hiperlipidemie; astm bronşic; alergia severă ; boli endocrine; lupus eritematos diseminat şi alte colagenoze; psoriazis generalizat;
  • persoanele pensionate medical, indiferent de diagnosticul de pensionare.

Poți dona sânge dacă te-ai vaccinat?

Există și criterii de excludere temporară, ceea ce înseamnă că nu poți dona sânge pentru o perioadă dacă ai afecțiunile enumerate în lista de mai jos.

Nu poți dona sânge dacă ai sau ai avut recent boli infecțioase (gripă, infecții bacteriene), anemie, examinare endoscopică, transfuzii, intervenții chirurgicale, contact apropiat cu persoane cu hepatită sau HIV.

Nu ai voie să donezi sânge dacă te-ai vaccinat sau ai suferit recent diverse tratamente dentare.

Criterii suplimentare de excludere pentru donatorii de componente sanguine prin afereză:

  • trombocite
  • pat vascular necorespunzător;
  • hipocalcemie;
  • tratament cu antiagregante plachetare în ultimele 7 zile, corticosteroizi, anticoagulante.
ADVERTISEMENT