News

De ce nu avem pensii mai mari. PSD-istul Marius Budăi a spus tot ce știe: ”Niște trădători au condamnat seniorii”

Ministrul muncii, Marius Budăi, a explicat motivele pentru care în prezent coaliția de guvernare nu poate majora pensiile cu mai mult de 10%.
05.10.2022 | 08:18
De ce nu avem pensii mai mari PSDistul Marius Budai a spus tot ce stie Niste tradatori au condamnat seniorii
Marius Budăi a explicat că acceptarea pragului de 9,4% din PIB pentru pensii împiedică guvernul să-i ajute mai mult pe pensionari. Foto: canva.com – colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Invitat în emisiunea Punctul Culminant, realizată de jurnalistul Victor Ciutacu la România TV, Marius Budăi a vorbit despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023.

Pensii mai mari din 2023?

Astfel, el a declarat că pensionarii din România suferă din cauza modului în care au fost făcute negocierile pentru PNRR. ”Important este că, iată, și colegii din PNL au ajuns la ce am spus noi, că pensiile trebuie majorate.

ADVERTISEMENT

Din păcate, această majorare nu aduce venituri suplimentare în buzunarele seniorilor. Doar le apărăm puterea de cumpărare. Acum, ce au făcut niște trădători de țară…

Că au condamnat seniorii noștri prin negocierea PNRR, nu voi comenta. Noi nu doar că nu putem majora, dar nu putem rezolva nici inechitățile din sistem.

ADVERTISEMENT

Pentru că avem nevoie de impact bugetar, și ajungem la acel 9,4%. Această creștere de 10% va exista din ianuarie. Este asumată de ambele partide, nu este un moft”, a declarat Marius Budăi la România TV.

Vești bune pentru români

Altfel, ministrul muncii a completat că măsurile incluse în pachetul social ”Sprijin pentru România” vor fi implementate până la finalul anului. Totodată, Budăi a subliniat că niciun venit nu va scădea și nu va fi înghețat cât timp este PSD la guvernare.

ADVERTISEMENT

Mai departe, puteți afla cât de mult vor crește pensiile din 2023, dar și cum Comisia Europeană forțează mâna Guvernului României. În contextul în care salariul minim pe economie va crește în 2023 de la 2.550 de lei brut la 3.000 de lei, și pensiile vor fi majorate cu mai mult de 10%, cât se știa înainte de începutul lunii octombrie.

În prim-plan apare o directivă pregătită de Comisia Europeană, conform căreia salariul minim pe economie trebuie să fie jumătate din salariul mediu pe economie, în fiecare țară europeană. Directiva votată în Parlamentul Europeanva fi implementată în statele membre ale UE.

ADVERTISEMENT

Creșterea va fi de 450 de lei brut în cazul salariaților, adică aproximativ 250 de lei net. Mai departe, măsura generează direct și majorarea pensiilor cu peste 10%.

 

ADVERTISEMENT