Sport

De ce nu e Universitatea Craiova liderul Ligii 1? Mihai Rotaru: ”Am pierdut 22 de puncte pe ghinion și greșeli de arbitraj!”

Universitatea Craiova a ”ucis” visul celor de la FCSB de a câștiga campionatul, după victoria de pe Arena Națională, scor 2-0. Oltenii, însă, nu se mai gândesc la campionat. Patronul Mihai Rotaru a explicat de ce.
04.04.2022 | 16:58
De ce nu e Universitatea Craiova liderul Ligii 1 Mihai Rotaru Am pierdut 22 de puncte pe ghinion si greseli de arbitraj
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova pare că a depășit momentul delicat pe care l-a traversat la sfârșitul anului trecut. Oltenii sunt pe val, dar nu mai cred că pot câștiga campionatul.

Mihai Rotaru a făcut calculele și știe de ce nu e U Craiova liderul campionatului

Trupa lui Laurențiu Reghecampf a impresionat prin evoluția de pe Arena Națională, în victoria 2-0 cu FCSB. Oltenii au arătat și în alte rânduri că sunt o forță în Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

Și totuși, Universitatea Craiova este departe de primul loc al clasamentului. Finanțatorul Mihai Rotaru a făcut calculele și știe exact câte puncte a pierdut echipa lui în acest campionat.

”Am dominat CFR-ul acasă și nu am reușit să-i batem, în loc să conducem noi pe FCSB am luat gol și am pierdut 6 puncte. Meciurile cu Sepsi, cu FC Botoșani, cu FC Argeș, foarte multe meciuri în care am pierdut 22, 23 de puncte pe ghinion, pe vina noastră, pe mici greșeli de arbitraj, pe neatenții”, a spus Rotaru, la Digisport.

ADVERTISEMENT

Patronul Universității Craiova spune că nu se mai pune problema ca echipa lui să spere că va câștiga campionatul, nu anul acesta, dar îi pregătește pe fani pentru ceea ce va urma.

”Nu ne gândim la campionat, dar ne gândim să batem CFR-ul etapa viitoare. O să avem și publicul de partea noastră și sperăm să repetăm isprava de anul trecut când am bătut într-o săptămână și FCSB și CFR Cluj, sper să reușim încă o dată lucrul acesta.

ADVERTISEMENT

Trebuie să revină atmosfera de dinainte de pandemie și acum după victoria cu FCSB cred că publicul se va întoarce alături de echipă. E momentul perfect.

Victoria de aseară (duminică seara – n.r.) a fost una specială. La ultimele meciuri nu prea am contat în meciurile cu FCSB și au câștigat uneori cu foarte mult noroc și nemeritat.

ADVERTISEMENT

Acum 32 de ani Bica a dat golul 2, într-o victorie cu 2-1 a Universității Craiova cu Steaua. Anul următor am luat campionatul. Acum a dat Bic golul doi. Dacă ar fi să ne luăm după semne ar trebui să mergem la casele de pariuri”, a mai spus Rotaru, pentru sursa citată.

Cum explică Mihai Rotaru faza penalty-ului din care U Craiova a deschis scorul cu FCSB

Finanțatorul oltenilor nu are niciun dubiu că Andrei Ivan a fost faultat la faza în care s-a dictat lovitură de pedeapsă pentru Universitatea Craiova, în urma căreia oltenii au deschis scorul pe Arena Națională. Mihai Rotaru este convins că atacantul lui nu este încă la potențialul său maxim.

”Penalty-ul a fost corect. Dacă era VAR nu ar fi întors decizia arbitrului. Ivan asta a căutat și a stat până a fost faultat. Nici VAR-ul nu putea să schimbe decizia la penalty.

Andrei Ivan este foarte bine, este o soluție și pentru echipa națională, are calități extraordinare, este în cel mai bun an, dar este la 50% din ce poate să arate.

Are un potențial extraordinar, poate să joace în primele patru campionate din Europa și nu la retrogradare, ci la echipe bune”, a mai spus Rotaru.


  • (P) Cota BETANO pentru Universitatea Craiova – CFR Cluj: 3,05 este cota pentru ”1 solist”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT