Sport

De ce nu l-a vrut, de fapt, Mihai Stoica pe Louis Munteanu la FCSB. Comparația cu Mitriță și motivul pentru care atacantul nu joacă nici în SUA

MIhai Stoica face dezvăluiri tari despre transferul lui Louis Munteanu la FCSB. De ce nu l-a dorit, de fapt, pe atacantul care s-a transferat în iarnă la D.C. United, din MLS
30.03.2026 | 10:30
De ce nu la vrut de fapt Mihai Stoica pe Louis Munteanu la FCSB Comparatia cu Mitrita si motivul pentru care atacantul nu joaca nici in SUA
De ce nu l-a vrut, de fapt, Mihai Stoica pe Louis Munteanu la FCSB. Comparația cu Mitriță și motivul pentru care atacantul nu joacă nici în SUA. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

Louis Munteanu (23 de ani) a plecat în ianuarie, de la CFR Cluj, în schimbul sumei de 6.000.000 de euro. Atacantul român a fost una dintre marile dorințe ale lui Gigi Becali (67 de ani). În cele din urmă, Munteanu n-a ajuns la FCSB, spre bucuria lui Mihai Stoica (60 de ani). De ce nu l-a vrut, de fapt, președintele C.A. al campioanei.

Mihai Stoica nu îl place pe Louis Munteanu

Un mare admirator al lui Louis Munteanu, Gigi Becali voia să plătească 4.500.00 de euro pentru a îl transfera anul trecut de la CFR Cluj. Patronul FCSB nu s-a înțeles însă cu fotbalistul la salariu, iar afacerea a picat. În cele din urmă, Munteanu a ajuns în SUA, la D.C. United. Totuși, atacantul român nu a rupt gura târgului, încă, în MLS. A jucat până acum doar trei meciuri, fără să aibă însă vreo realizare.

ADVERTISEMENT

„În America, unii rup, alții nu rup. Nu l-am vrut pentru că eu văd altfel jocul. E adevărat că nu am gândit niciodată un sistem cu 2 atacanți. Într-un sistem cu 2 atacanți, Louis e un jucător foarte interesant. În sistemul ăsta, cu un singur vârf de careu, nu l-am văzut, pentru că el e doar un jucător de execuție. Nu e un jucător care să câștige dueluri, care să se lupte. Dacă îl scoți în careu, e o problemă. Bîrligea e un jucător pentru sistemul ăsta. Atunci când intră din primul minut să se lupte cu adversarii. Nu când crede că adversarii sunt ușor de depășit și se transformă într-un fotbalist care se vede mai rafinat și nu un luptător. Bîrligea e foarte bun când e Bîrligea pe care îl știm noi. Când făcea alunecare cu RFS, care se ducea în pressing la portar cu Midtjylland și marca cu pieptul, ăla e Bîrligea. Louis Munteanu este rafinat, marcator”, a declarat Mihai Stoica, în exclusivitate la MM LA FANATIK.

Comparația cu Alex Mitriță

În schimb, Alexandru Mitriță, fotbalist plecat în China, la Zhejiang, care a plătit 2.000.000 de euro pentru a îl lua de la Craiova, face senzație în China. În 19 meciuri, playmakerul oltean a marcat 9 goluri și a oferit 10 pase decisive. (n.r. – Unde s-a pierdut?) O fi fost dezamăgit că nu a plecat. Dar acum n-ar trebui să mai fie dezamăgit. A plecat acolo și trebuie să facă diferența. Un milion de dolari e un salariu extraordinar. Eu știu că Mitriță a făcut diferența acolo, dar e un campionat ciudat și MLS. Înțeleg de la oameni care urmăresc MLS că are pe post un contracandidat care are alte calități, e un luptător. Nu știu și nici nu urmăresc MLS. Bănuiesc că ar fi fost convocat acum la națională, dacă n-ar fi fost accidentat.

ADVERTISEMENT

Poate are nevoie de acomodare, a schimbat campionat, a schimbat continent, mod de viață. Nu e ușor. (n.r. – Mitriță s-a dus în China și îi rupe p-ăia) O să ai surpriza să vezi în China jucători care dau randament foarte bun și pe care noi îi știm. Și nu au fost cine știe ce”, a adăugat președintele C.A. de la FCSB.

ADVERTISEMENT

MM Stoica RUPE TACEREA in direct. ADEVARATUL MOTIV pentru care NU L-A VRUT pe Louis Munteanu la FCSB