Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău formează un cuplu de mai bine de trei ani, iar relația lor a avut de trecut numeroase probe. Nu de puține ori, cei doi și-au spus adio, dar dragostea a fost mai puternică și s-au întors unul în brațele celuilalt. Același lucru s-a întâmplat și de Revelion, iar vedeta a făcut multe dezvăluiri.
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău trăiesc o poveste de dragoste cu năbădăi de mai bine de trei ani. Relația a fost presărată cu mai multe despărțiri și împăcări, dar de fiecare dată s-au întors unul în brațele celuilalt.
Tocmai din această cauză, după cum chiar ea a dezvăluit, Bianca Drăgușanu a ales să păstreze discreția când vine vorba despre viața sa personală. Vedeta consideră că cel mai bine este că anumite lucruri să rămână private.
Nu doar că nu mai dă declarații presei, dar nici pe conturile sale de pe rețelele sociale nu mai publică atât de des imagini în care apare alături de partenerul său așa cum obișnuia în urmă cu câțiva ani.
„Eu la modul general nu mai vreau să epatez și să ies în evidență cu lucrurile mele personale din viața mea personală, de asta n-am mai pus nici poze, de asta mă feresc să fac și declarații, pentru că viața este mereu imprevizibilă și pentru că viața mea personală de ceva vreme încerc să o țin departe de ochii lumii. Cu cât se știe mai puțin despre tine și relația ta, cu atât tu, cel care îți trăiești viața, ești mai fericit”, a declarat Bianca Drăgușanu pentru spynews.ro.
Blondina a mărturisit că nu-și mai dorește să-și pună familia în lumina reflectoarelor și dacă acceptă să răspundă la anumite întrebări o face doar din respect și nu vorbește decât despre strictul necesar.
„După cum ați observat în ultimii 2-3 ani de zile, eu am încercat să fac cât mai puține declarații despre relația pe care o am. Am vorbit la strictul necesar atunci când s-a spus că ne-am fi despărțit sau la stricul necesar atunci când chiar a trebuit să lămuresc niște lucruri pentru că nu se înțelegeau anumite lucruri.
Așa vreau să rămână în continuare. Din respect pentru presă fac declarații doar de strictul necesar. Nu mai vreau să epatez cu copilul meu pe Instagram, cu relația mea pe Instagram sau cu viața mea personală pe Instagram sau în spațiul public. Atunci când faci chestiile astea nu mai ai cum să fii fericit, să trăiești în liniște. Viața mea personală este viața mea personală”, a completat Bianca Drăgușanu.
În plus, a recunoscut că a petrecut Revelionul împreună cu Gabi Bădălău. „În momentul de față dacă mi se cere vreo nelămurire, da, am făcut Revelionul împreună, suntem bine toți, suntem bine”, a concluzionat Bianca Drăgușanu.