Dinamo și FCSB se întâlnesc pentru prima dată în acest sezon duminică seară, 20 octombrie, pe Arena Națională. Giovanni Becali a dezvăluit motivul pentru care nu va asista la cel mai așteptat meci din Superliga.
Partida dintre cele două mari rivale va strânge un număr impresionat de suporteri la stadion, iar spectacolul nu va lipsi, cel puțin la nivelul galeriilor. Personalități mari din fotbalul românesc vor asista la derby, precum Ioan Andone, legenda „Câinilor”.
Nu este și cazul lui Giovanni Becali. Agentul de jucători a intervenit în direct la FANATIK SUPERLIGA unde a precizat motivul pentru care va vedea meciul doar din fața televizorului.
„Nu știu dacă merg, cred că este mai bine să stau la televizor. Analizez mai bine meciul de la televizor și sper să fie un meci frumos, cu un stadion plin. Să câștige cel care va fi mai bun.
E o chestie de familie, normal (Gigi Becali, vărul său, privește tot de la TV meciul nr.). Se repetă faza, vezi VAR-ul. La stadion vezi mișcările unui scout adevărat, vrea să vadă ceea ce nu dă televizorul.
Un atacant nu este văzut la televizor când vine în spate să acopere fundașul central sau să îl dubleze, asta vezi pe stadion și eu nu sunt scout, sunt un om care analizează.
Agentul de jucători își dorește ca partida Dinamo – FCSB să producă fotbal de cea mai bună calitate de care să se bucure toți privitorii. Întrebat ce echipă va susține în derby, Giovanni Becali s-a declarat imparțial.
Cred că am invitați, colaboratorii mei de la firmă. Nu țin cu Dinamo, țin cu fotbalul, țin să fie spectacol. Țin și cu FCSB, țin și cu Dinamo.
Am fost și sunt suporter Dinamo, să nu mai pățească ce a pățit. Dar dacă Dinamo va ajunge în situația FCSB-ului, atunci vor fi fanul lor în momentul acela.
FCSB joacă în cupele europene, poate să vândă orice jucător, oricând, țin cu cine face bani (Râde nr.)”, a spus Giovanni Becali în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.