Mari Fica a rezistat aproximativ două luni la Survivor România și a făcut parte atât din echipa Faimoșilor, cât și din cea a Tigrilor. Atleta a dezvăluit de ce i-a fost greu să se integreze după intrarea în competiție și de ce nu a reușit să comunice cu Elena Chiriac.
Mari Fica a dezvăluit că experiența Survivor România a schimbat-o. Acum se consideră un om mult mai răbdător. În ceea ce privește relațiile pe care le-a legat în competiție, spune că și-ar dori ca Oana să câștige concursul.
Totodată, atleta nu are o părere la fel de bună despre Elena Chiriac, despre care consideră care o strategie bine pusă la un punct. Sportiva a mărturisit că nu a reușit să comunice cu fosta sa colegă de echipă.
„Eu nu m-am înțeles cu Elena. Uite, dau un exemplu. Cătălin Zmărăndescu, prima dată, m-a certat rău și după aia noi am discutat. Eu i-am spus că nu am o problemă că mă ceartă la joc, că am mai avut antrenori care m-au certat și după mi-au dat încredere.
În schimb, mie nu îmi plăcea la Elena pentru că…Eu nici nu comunicam prea mult cu ea. Era o persoană cu care nu simțeam nevoia să caut comunicare. Nu era ca mine.
Modul ei de a se exprima mi se părea puțin exagerat. Eu nu știam dacă așa e ea, dacă e reală, dacă nu e reală…Mi se părea teatrală”, a declarat fosta concurentă Survivor România.
Mari Fica a mărturisit că a încercat să lase de la ea pentru binele echipei, însă nu a putut sta deoparte atunci când Elena Chiriac a intrat în conflict cu Marian Drăgulescu.
„Am lăsat de la mine. Căutam să devină echipa cumva omogenă și nu găseam nicio soluție. La un moment dat, nu știam cu cine să mai stau.
M-au deranjat jignirile. Mie îmi era jenă să o jignesc și pe ea, care e mai mică decât mine, dar pe Marian care are și ceva muncă în spate. Ea era sportivă și zicea că-i place să-și demoralizeze psihic adversarul înainte de competiție și eu sunt altfel”, a explicat Mari Fica.
Mari Fica a declarat că i-a fost greu să se integreze la Faimoși pentru că a intrat în competiție într-un moment în care aceștia pierduseră multe meciuri și erau deja tensionați.
„A fost un cumul de factori. Era și presiunea din partea colegilor. Eu am ajuns într-un punct în care pierduseră destul de mult. Eu le spuneam, ‘Voi nu știți ce disperați păreți din exterior’. Ei se așteptau să știu totul de acasă”, a afirmat Mari Fica.