Expertul în politici de sănătate publică Răzvan Cherecheș a răspuns pe Facebook dacă o persoană poate să fie testată pozitiv după ce s-a vaccinat anti-Covid.
Expertul în politici de sănătate publică a fost consilier onorific la Ministerul Sănătății pentru o scurtă perioadă. Fusese numit în funcție la jumătatea lunii februarie și a demisionat pe 25 martie.
El s-a declarat dezamăgit de colaborarea cu ministerul, spunând că nu a fost consultat pe probleme care țin de competența lui.
”Este posibil ca după vaccinare să ne infectăm cu un virus care intră în organismul nostru. Virusul începe să se multiplice și în același timp anticoprii încep să-l atace.
Există o perioadă foarte îngustă în care este posibil să fii pozitiv chiar dacă probabilitatea de manifestare a simptomelor este extrem de redusă”, a precizat Cherecheș, într-un clip postat pe rețeaua de socializare.
Răzvan Cherecheș, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a declarat că nu este de acord cu noile restricții impuse de autorități.
”Restricția orarului de funcționare a supermarketurilor nu este bazată pe dovezi științifice și va genera, cel mai probabil, aglomerare în apropierea orei de închidere”, a transmis acesta pe pagina de Facebook.
”Experiența mea a fost una amară – am fost solicitat pentru un sfat bazat pe dovezi doar de 2 ori și am propus sugestii, idei și articole științifice (nesolicitate) către Minister cu o frecvență de una pe zi (la început) și apoi câte una la 2-3 zile (probabil că așteptările mele au fost nerealiste).
Am crezut că voi putea ajuta, dar am descoperit că funcția a fost literal una onorifică – echipa din Minister este mult prea prinsă ca să utilizeze experiența consilierilor (aceasta a fost situația în cazul meu). Nu consider că este cazul să rămân într-o funcție (chiar și una onorifică) dacă mă simt inutil”, a scris Răzvan Cherecheș după ce și-a anunțat demisia.