Life

De ce să nu speli niciodată sticlele goale returnabile. Motivul pentru care aparatul ți le respinge, de fapt

Motivul pentru care nu trebuie să speli ambalajele înainte de a le duce la aparatul de colectare. Dacă nu respecți asta, riști să pierzi valoarea garanției.
27.05.2024 | 07:34
De ce sa nu speli niciodata sticlele goale returnabile Motivul pentru care aparatul ti le respinge de fapt
De ce nu trebuie să speli niciodată ambalajele înainte de a le duce la aparatele de colectare. Sursa foto: Freepik
ADVERTISEMENT

De mai bine de șase luni, în România a fost implementat Sistemul de Garanție – Returnare. În prezent, românii sunt familiarizați cu acest concept, însă, asta nu înseamnă că nu există și anumite probleme. De exemplu, dacă ți s-a întâmplat ca aparatul de colectare să îți respingă un ambalaj, este posibil ca tu să faci anumite greșeli.

Motivele pentru care aparatele de colectare resping anumite ambalaje SGR

Sistemul de Garanție-Returnare se bucură de un adevărat succes în România. Potrivit statisticilor, românii au început să returneze din ce în ce mai mult ambalaje inscripționate cu logo-ul SGR.

ADVERTISEMENT

Deși pare simplu, a recicla aceste ambalaje presupune cunoașterea anumitor reguli. Numai cine le respectă în totalitate își recuperează garanția de 50 de bani.

Așa cum era de așteptat, cele mai mari probleme pe care le întâmpină mulți români sunt chiar în fața aparatului de colectare. Se întâmplă ca, în unele cazuri, anumite ambalajele să fie respinse, chiar dacă sunt inscripționate corespunzător.

ADVERTISEMENT

Motivele pentru care se întâmplă astfel de situații sunt multiple. Fie capacitatea spațiilor de depozitare a ajuns la pragul maxim, fie este ceva în neregulă cu ambalajul. În ceea ce privește starea ambalajului, românii trebuie să cunoască câteva detalii.

În primul rând, ambalajul trebuie să nu fie deformat. Dacă nu are forma inițială, aparatul de colectare nu îl va recunoaște și, prin urmare, va fi respins. Evident, în astfel de situații se va pierde și garanția de 50 de bani.

ADVERTISEMENT

Ce nu trebuie să faci înainte de a duce ambalajele la aparatul de colectare. Numai așa vei primi valoarea garanției înapoi

Un aspect foarte important pe care nu mulți români îl știu este faptul că ambalajele trebuie mereu golite de orice urmă de lichid. Atenție, trebuie eliminat conținut inițial, însă, ambalajele nu trebuie spălate.

ADVERTISEMENT

”Consumatorii nu au obligația de a spăla ambalajele, ci de a le goli de conținut”, a spus administratorul SGR. În cazul în care un ambalaj este spălat și dus la aparatul de colectare, este foarte posibil ca acesta să îl respingă.

În momentul în care speli ambalajul, riști să deteriorezi eticheta acestuia. În astfel de situații, inscripționarea cu logo-ul SGR nu va mai fi lizibilă, iar aparatul nu va mai putea recunoaște ambalajul.

De asemenea, dacă ambalajul nu este golit complet de conținut, aparatul de colectare va detecta greutatea sa. Similar situațiilor expuse anterior, ambalajul va fi respins și în acest caz.

Desigur, de multe ori se întâmplă ca aparatele de colectare să fie defecte, chiar dacă ambalajele sunt în stare perfectă. În astfel de situații, românii trebuie să știe că magazinele sunt obligate să preia ambalajele și să le restituie valoarea garanției.

Tags: