Cutremurele sunt unele dintre cele mai înfricoșătoare lucruri care se pot întâmpla. Ele pot dărâma case, pot distruge orașe întregi și, cel mai rău, pot lua mii de vieți în câteva secunde. În România, memoria colectivă păstrează încă vie amintirea marilor cutremure care au zguduit țara, unde mulți și-au pierdut persoane apropiate.
Este doar o simplă impresie sau aceste fenomene naturale par să se producă mai des când dormim? Specialiștii au studiat dacă există într-adevăr o legătură între activitatea seismică și momentele din timpul nopții. Adevărul s-ar putea să te surprindă.
Ei bine, oamenii de știință au descoperit că seismele nu sunt mai frecvente noaptea, așa cum am fi crezut, iar acest lucru este doar un mit, potrivit shtiu.ro. De fapt, cele mai mari cutremure s-au petrecut dimineața. Dar de ce avem această impresie greșită?
Explicația ar fi că pe timpul zilei suntem ocupați cu tot felul de activități precum mersul la job, mersul la cumpărături, întâlnirile cu prietenii, etc. Din cauza acestor activități, s-ar putea să nu simțim micile vibrații ale pământului care apar din când în când.
Noaptea însă, când dormim, corpul nostru este mai sensibil la orice mișcare. Un cutremur mic poate părea mult mai puternic când ne trezește brusc din somn. În plus, pentru că e întuneric și suntem dezorientați, frica de necunoscut poate amplifica senzația de panică.
De asmeenea, noaptea suntem mai vulnerabili, e mai greu să reacționăm rapid și să ne dăm seama ce se întâmplă.
Cercetătorii care au studiat acest lucru timp de 100 de ani au descoperit la ce ore se produc cutremurele mari. Cele de peste 4 grade pe scara Richter s-au întâmplat de fapt dimineața. Peste 74 de seisme au fost la ora 6, 42 de cutremure la ora 4 și peste 40 la ora 7, potrivit laist.com, citat de shtiu.ro.
Vorbind despre cutremure puternice, România a avut parte de unul pe 14 octombrie 1802. A fost atât de intens încât s-a resimțit până în Moskova, Sankts Petersburg, Creta și Marea Egge. A avut între 7,9 și 8,2 grade pe scara Richter și a durat aproape 3 minute.
În București, mai multe clădiri importante au fost distruse, printre care Mănăstirea Cotroceni, Biserica Sf. Nicolae și turnul Colței. Au început multe incendii când sobele s-au răsturnat din cauza cutremurului iar pământul s-a despicat în unele locuri de unde a ieșit apă verde care mirosea a sulf.