De ce te întâmpină și salută stewardesele chiar la intrarea în avion. Gestul simplu în spatele căruia se află ceva foarte important. Această atitudine de curtoazie are o explicație aparte care acum a fost dezvăluită de un membru al unui echipaj de cabină.
Care este motivul pentru care stewardesele te primesc și salută la urcarea în avion. Atitudinea lor are o semnificație aparte, care te va lua, cu siguranță, prin surprindere. Kat Kamalani, de profesie însoțitoare de zbor, a explicat la ce se referă acest gest.
„Ați urcat vreodată într-un avion și ați văzut însoțitorul de bord stând chiar aici și salutându-vă? Sau însoțitoarele de zbor care merg în sus și în jos pe culoar? Știai că nu te salută doar din politețe?
Ei bine, sunt pe cale să vă spun ce facem cu adevărat. Atunci când intrați în avion și ne vedeți fața zâmbitoare și fericită, de fapt vă privim de sus în jos și încercăm să ne găsim ABP-urile”, spune însoțitoarea de zbor pe TikTok.
Tânăra a dezvăluit prin intermediul filmării din social media de ce călătorii sunt întâmpinați la aeronavă. Oamenii sunt examinați de sus până jos pentru a găsi ABP-urile zborului, adică acele „persoane apte de muncă”.
Printre acestea se numără personalul militar, piloții, pompierii, polițiștii, asistentele sau medicii care pot da o mână de ajutor în cazul unui incident petrecut în aer, cum ar fi o urgență medicală sau o breșă de securitate.
În plus, pe lângă identificarea acestor persoane stewardesele care întâmpină și salută călătorii la urcarea în avion mai fac încă un lucru. Însoțitoarele de zbor ”scanează” oamenii pentru a observa lucrurile care nu au ce căuta în aeronavă.
Mai exact, echipajul de zbor încearcă să depisteze traficul de persoane. Kat Kamalani susține că acest lucru „se întâmplă foarte des în această industrie”. Așadar, stewardesele stabilesc un „ton pozitiv pentru zbor” și evaluează starea de spirit a pasagerilor.
„Siguranța pasagerilor noștri este prioritatea noastră numărul unu, așa că ne uităm doar după lucruri care par ciudate”, a concluzionat Kat Kamalani, în clipul informativ, care a fost vizualizat în număr foarte mare.