Fotbal intern

De la agonie la extaz în FCSB-Dinamo. Amintirile lui „Dicanio” și „Bratone”

29.07.2018 | 14:54
De la agonie la extaz in FCSBDinamo Amintirile lui Dicanio si Bratone

De la agonie la extaz în FCSB-Dinamo. Amintirile lui „Dicanio” și „Bratone”, foștii fotbaliști, actualii antrenori. Duminică seară, pe „Arena Națională”, de la ora 21:00, LIVE-TEXT pe FANATIK.RO, vor fi față în față pentru prima dată în postura de tehnicieni ai celor două neîmpăcate rivale.

S-au înfruntat de 5 ori în iarbă ca jucători. Dinamovistul e în avantaj. Au marcat fiecare în aceste partide câte două goluri. Nicoale Dică a mai înscris două goluri și în alte meciuri în care Florin Bratu nu era la Dinamo, 10 aprilie 2005, 1-0 în Ghencea și 25 mai 2011, 2-1 la Brașov, în finala Cupei României, așa că are 4 goluri în Derby de România. FANATIK.RO i-a întrebat pe cei doi antrenori care sunt cele mai frumose, dar și cele mai amare amintiri din „bătăliile” dintre Steaua/FCSB și Dinamo/încă Dinamo.

De la agonie la extaz în FCSB-Dinamo. Amintirile lui „Dicanio” și „Bratone”

Să începem cu amintirile neplăcute ca să terminăm cu zâmbetul pe buze. Nicolae Dică n-a stat pe gânduri nicio clipă: „Cele mai urâte amintiri sunt, evident, înfrângerile, dar cea mai amară este când am pierdut campionatul după î înfrângere în penultima etapă, în «Ștefan cel Mare», în 2008”. Este vorba despre meciul cu celebra „mitralieră” a lui Florin Bratu după ce deschidea scorul în minutul 40, dintr-un penalty obținut de Ionel Dănciulescu din pasa lui… Florin Bratu.

„Cea mai frumosă amintire cu Dinamo rămâne aia de la… Kiev!”

La polul opus este „Finala Cupei României, când am reușit să marchez din lovitură liberă și am câștigat meciul. În 2011, la Brașov, când l-am făcut să plângă pe Torje”. Era 25 mai 2011 când s-au întîlnit Steaua și Dinamo pe stadionul „Silviu Ploieșteanu” de la poalele Tâmpei, ultima finală dintre cele două mari rivale (precedenta fiind tocmai în 1990, când Dinamo câștiga cu 6-4, derby-ul cu cele mai multe goluri din istorie). Dică deschidea scorul în minutul 24 din lovitură liberă, Torje egala în minutul 33 tot din lovitură liberă, soarta finalei fiind decisă de un… dinamovist, Ștefan Bărboianu, cu un autogol în minutul 50. Antrenori erau Cosmin Olăroiu, Cătălin Necula și Gabriel Caramarin la Steaua, respectiv Ioan Andone la Dinamo. Jucătorul meciului a fost ales Nicolae Dică. Trofeul a fost înmânat de fostul mare antrenor al Stelei, Emeric Ienei. Dar, aținut să precizeze Nicolae Dică, chiar cu un zâmbet larg pe față, „cea mai frumosă amintire cu Dinamo rămâne aia de la… Kiev, a fost extraordinară, primul joc în Champions League, am reușit să câștigăm în deplasare, așa ceva nu se poate uita”.

Nicolae Dică nu va uita niciodată senzaționalul meci pe care l-a reușit în 2006 cu Dinamo Kiev în Liga Campionilor, chiar în capitala Ucrainei
Nicolae Dică nu va uita niciodată senzaționalul meci pe care l-a reușit cu Dinamo Kiev în Liga Campionilor

„Aveam gestul cu mitraliera în gând cu vreo săptămână înainte de meci”

La Florin Bratu s-a schimbat… modificarea cu 180 de grade. Bine-nțeles că amintirea cea mai plăcută este „mitraliera” din 4 mai 2008, „atunci când ei aveau mare nevoie de cel puțin un egal ca să iasă campioni. N-a fost ceva spontan, aveam gestul în gând cu vreo săptămână înainte, mă gândisem că dacă dau gol la poarta dinspre spital, pentru că știam că e galeria Stelei acolo, să fac acel gest… S-a întâmplat exact acolo sî înscriu, pentru că dacă înscriam la poarta cealaltă era destul de greu să fac un șprint de o sută și ceva de metri în brațe cu… mitraliera!”. Râde „Bratone” când își aduce aminte, relaxat de parcă n-ar avea primul meci comtra „dușmanului de clasă” peste 24 de ore. „A fost o nebunie frumosă atuncea și iată că mi-a rămas porecla aceasta de «Mitralieră»”.

Florin Bratu se gândea la „mitralieră” încă dinainte cu o săptămână de meciul de pomină din 4 mai 2008
Florin Bratu se gândea la „mitralieră” încă dinainte cu o săptămână de meciul din 4 mai 2008

Parcă s-au vorbit când a venit vorba de înfrângeri…

Cea mai urâtă amintire este… înfrângerile. Toate. Parcă s-a vorbit cu omologul Dică. Același răspuns! Deși distanța dintre Berceni și Săftica, locurile unde au fost luate aceste declarații ieri, după conferințele de presă, este de vreo 50 de kilometri! Totuși, „cea mai urâtă, mi-aduc aminte de un 0-1 în Ghencea, gol Rică Neaga, am digerat greu înfrângerea aia”. Este vorba de un meci din 2007, de pe 24 noiembrie, 1-0 în Ghencea, a marcat Neaga în minutul 66, în condiţii de vizibilitate redusă din cauza ceţii, la care au asistat 23.500 de spectatori, dintre care aproximativ 1.200 de fani dinamovişti, care au întrerupt de 3 ori partida aruncând petarde și fumigene pe teren. Nimic nou pe frontul de… derby. Antrenorii celor două echipe erau Marius Lăcătuș, respectiv Walter Zenga. Mai este nevoie să precizăm care la ce echipă?

„Cu «Bratone» mă știu de mult, am fost împreună la echipa națională de tineret, apoi la naționala mare, ne cunoaștem foarte bine, este un antrenor așa cum a fost și ca jucător, foarte ambițios și dedicat, îi urez multă baftă în cariera de antrenor, dar după meciul cu noi… sau, mai bine zis, în afara meciurilor cu noi” – Nicolae Dică

„Dică este un coleg de-al meu de când jucam fotbal. Acum suntem antrenori, ştiu ce înseamnă această meserie şi e normal să îi apreciez munca. Are ambiţie şi sper să aibă un viitor frumos, dar nu-i pot ura baftă cu noi” – Florin Bratu

48-43 pentru Dinamo este scorul victoriilor din campionat în Derby de România (au mai fost și 51 de meciuri terminate la egalitate), golaveraj, însă, negativ pentru „câini”: 188-192

59-58 pentru Dinamo este scorul per total în Derby de România (plus 55 de remize), golaveraj 247-239 pentru Steaua/FCSB

58-34 este numărul de trofee câștigate, în favoarea Stelei/FCSB: 26-18 la titluri, 22-13 la Cupe ale României, 6-2 la Supercupe, 2-1 la Cupele Ligii, 2-0 la trofee europene (Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei)