Grivița 53 este primul teatru din România ridicat de la zero în ultimii peste 70 de ani. Ce-l face cu atât mai special, e că e construit în totalitate de comunitate.
Povestea Grivița 53 a început, de fapt, în 2017. Chris Simion spunea în manifestul G3 că ultimul teatru independent care s-a construit în București a fost în 1946, Teatrul Nottara, pe care arhitectul și inginer constructorul Liviu Ciulley l-a pus pe picioare pentru fiul său, regizor Liviu Ciulei.
Regizoarea Chris Simion – Mercurian a învins cancerul și a vândut terenul moștenit de bunica sa pentru a da naștere visului, Grivita 53 nu are menirea de a fi doar o clădire, ci un spirit, o comunitate.
„Fără aceste valori nu existăm. Din punctul meu de vedere, imobile pot construi foarte mulți oameni. Dar eu cred că ce am pierdut și este vital să recuperăm este spiritul. Și în momentul în care Grivița va fi gata, nu va fi un simplu teatru ca definiție- imobil- ci va fi un reper pentru toate generațiile care vin după noi, pentru generația noastră care am avut acest curaj și am putut să ridicăm în picioare un gest istoric”, a spus Chris Simion-Meridian, în podcast-ul Digi 24.
Inițiativa a fost a sa, însă pentru a-și îndeplini visul, vinde cărămizi. Cine vrea fie ctitor al teatrului o poate face accesând site-ul www.grivita53.ro. Cu 265 de lei – sau 53 de euro- pune o cărămidă la construcția teatrului, iar când acesta va fi gata, numele îi va fi la loc de cinste, în foaier.
Ce a ținut-o pe poziții a fost dorința de a-și îndeplini acel scop cu care simte că a venit pe lume. Între timp, lui Chris Simion i s-au alăturat mai bine de 10.000 de ctitori. Până acum au fost doar oameni simpli, însă de acum în colo se face apel către firmele mari, unele răspunzând deja chemării, și oameni de afaceri.
„Vând cărămizi să construim un teatru de la zero. Am semnat contractul cu constructorul pentru începerea șantierului în primele zile ale lui ianuarie. Trecem de la vis la inițiativă, la concret, la șantier.
(…) O coagulare cum am făcut noi în Grivița nu s-a întâmplat niciodată în România. Poate doar cu Ateneul: ‘Dați un leu pentru Ateneu’, dar este prima dată când un teatru se construiește de la zero din contribuția comunității”, a spus inițiatoarea proiectului Grivița 53.
Concret, șantierul începe chiar acum, în ianuarie 2023, însă, deși s-au adunat sute de mii de euro de la oamenii care au aflat din online sau din presă despre inițiativă, încă mai este nevoie de bani.
„Suntem într-un decalaj de 70.000 de euro față de 2019. E important să spunem că noi am strâns 500.000 de euro din comunitate, de la ctitori, din donații și din micile sponsorizări pe care le-am primit. Așteptăm să semnăm contractul cu două firme care și-au arătat interesul pentru proiectul nostru și sponsori importante.
Avem 2 miliarde euro dați de fondurile norvegiene, bani pe care i-am câștigat în 2021, după doi ani de perseverență. Proiectul care era estimat la 2 milioane și 500 de mii în 2019, din păcate, din cauza diferenței de prețuri, s-a dus la 3 milioane și 200 de mii”, a povestit autoarea.
Mai în glumă mai în serios, scriitoarea glumește și spune că este „paranoică”, vrând să știe totul despre fiecare leu care pleacă din asociație și asta pentru că simte că e de responsabilitatea sa să se asigure că banii oamenilor ajung unde trebuie.
Pe de altă parte, este vorba și de imaginea sa și cei 25 de ani de muncă care stau în spatele său și pe care i-a pus la bătaie atunci când a început proiectul.
În aprilie 2024, ușile teatrului ar trebui să se deschidă pentru actori, mulți dintre ei asociindu-și și imaginea cu Grivița 53. Sprijin au avut și din partea Ministerului Culturii.
„Avem 1 an și 4 luni să strângem cei 700.000 de euro, în paralel cu șantierul. Șantierul va curge. Ne vom adresa cel puțin Primăriei de sector sau Primăriei Capitalei să ne susțină demersul artistic, prin finanțarea producțiilor. Banii de la Norvegieni i-am primit prin UMP, care ține din Ministerul Culturii.
Am primit acest sprijin. A fost prima dată când o fundație a putut să acceseze, de obicei puteau să aplice doar instituțiile publice, de aceea a și durat 2 ani”, a explicat Chris Simion.
La Teatrul Grivița 53 se vor juca, în cea mai mare parte dramatizări -în proporție de 90%- texte importante din literatura română clasică și contemporană, ce ulterior se vor transforma în spectacole. Restul de 10% va fi dedicat dramaturgiei contemporane, scrise special în acest scop.
„Grivița își va deschide scena pentru alte teatre din alte orașe și va deveni teatru gazdă, pentru că eu călătoresc mult, văd spectacole. Unele teatre fac performanță, nu știe nimeni.
În prima parte a zilei, Grivița își aloca un program de câteva ore pentru terapie prin artă”, a mai spus regizoarea.